Dirijorul Daniel Jinga la pupitrul Filarmonicii din Arad, într-un program ce îl omagiază pe George Stephănescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-daniel-jinga-la-pupitrul-filarmonicii-din-arad-intr-un-program-ce-il-omagiaza-pe-george-stephanescu/

Dirijorul Daniel Jinga va evolua în seara de 10 februarie la pupitrul Filarmonicii din Arad, cu un program de muzică românească de secol XIX, cuprinzând partituri de tinereţe semnate în 1867 şi 1876 de compozitorul George Stephănescu, cel care stă la baza întemeierii Operei Naţionale din Bucureşti, prin faptul că în 1885 constituia Compania Opera Română, ce îşi desfăşura pe atunci spectacolele pe scena Teatrului Naţional.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2022

În concertul din 10 februarie 2022, ora 19, de la Palatul Culturii din Arad, orchestra Filarmonicii din Arad dirijată de Daniel Jinga vă invită să ascultaţi Uvertura naţională şi Simfonia I în La major de George Stephănescu care încadrează o piesă prezentată în primă audiţie absolută, Rapsodia orientală pentru vioară, violoncel şi orchestră de Radu Sinaci. Invitaţi speciali ai concertului vor fi violonista Simina Croitoru şi violoncelistul Radu Sinaci, cel care este şi semnatarul piesei concertante a serii, Rapsodia orientală (compusă pe teme culese sau compuse de Dimitrie Cantemir şi un cântec vechi modovenesc).

De altfel, prima înregistrare a Simfoniei în La major de George Stephănescu care existentă în arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune, este semnată de Filarmonica din Arad condusă de dirijorul ei de la acea vreme, Eliodor Rău.

Daniel Jinga – dirijor

Daniel Jinga a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București, pe care le-a absolvit în anul 2003. În anul 2004 și-a finalizat cursurile de master în Stilistică Dirijorală – Dirijat Cor Academic ale Universității Naționale de Muzică București iar în anul 2012 i s-a acordat titlul de Doctor în Muzică al aceleiași universități.

Marin Constantin îl numește în anul 2003 dirijor secund al Corului Național de Cameră „Madrigal”, legitimându-i astfel calitățile dirijorale. Din dorința de a se exprima artistic într-o manieră autentică, părăsește emblematicul „Madrigal” și înființează Corul de Cameră „Accoustic”, împreună cu cei mai valoroși colegi ai generației sale.

În anul 2009 debutează la pupitrul Orchestrei Simfonice București în cadrul spectacolelor-eveniment „Ascultă, Simte, DescOperă” alături de tenorul Vlad Miriță. Acesta este începutul unui lung șir de evenimente pe care le va face în săli importante sau în aer liber alături de vedete din toate genurile muzicale, preferând pentru o perioadă proiectele pop-rock simfonic, musicalul, spațiile neconvenționale și zona experimentală a manifestărilor muzical-artistice.

Din anul 2012 este Maestru de Cor al Operei Naționale București. În paralel, continuă să fie prezent pe scenă ca dirijor, cu o multitudine de orchestre din București sau din țară. În 2015 este numit dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Muntenia” din Târgoviște. În același timp, începe colaborările cu Gheorghe Zamfir și corul „Song”, concretizate în turnee și spectacole-eveniment rămase de referință. În anul 2016 devine dirijor principal al Orchestrei Metropolitane București, la pupitrul căreia susține o serie de gale, producții independente de musical, spectacole-eveniment desfășurate „open air” sau în săli de spectacole emblematice. Este invitat al mai multor orchestra filarmonice din ţară. În ianuarie 2022 dirijează Orchestra Operei Naţionale din Bucureşti la Expoziţia mondială din Dubai.

În perioada ianuarie 2019 – decembrie 2020 a fost Director Artistic al Operei Naționale București. Din martie 2021 este manager-director general al Operei Naționale București.

 

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.