Disney – încasări record de peste 4 miliarde de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/disney-incasari-record-de-peste-4-miliarde-de-dolari/

Studiourile Disney au reuşit pentru prima dată în istorie să depăşească în 2013 pragul încasărilor de 4 miliarde de dolari în box office-ul mondial.

Un articol de Andrada Văsii|30 noiembrie 2013

Studiourile Disney au reuşit pentru prima dată în istorie să depăşească în 2013 pragul încasărilor de 4 miliarde de dolari în box office-ul mondial.

Studiourile Disney îşi stabiliseră anterior un nou record, la jumătatea lunii noiembrie, când, cu ajutorul filmului ,,Thor: The Dark World”, au depăşit precedentul record de 3,791 miliarde de dolari stabilit în 2010, informează variety.com.

Graţie filmului ,,Iron Man 3″, Disney a devenit, în iulie, primul studio major care a obţinut în acest an încasări de 1 miliard de dolari în box office-ul domestic (pentru al optulea an consecutiv). Disney a ajuns, în august, la încasări de 2 miliarde de dolari în box office-ul mondial – o performanţă reuşită pentru al patrulea an consecutiv.

Într-o cronică de film publicată în Ziarul Metropolis, se artăta că scenariul, cu schimbări de situație previzibile, mizează pe un anumit umor de limbaj, care însă te face să râzi doar dacă – în timpul proiecției – te gâdilă cineva în talpă. Robert Downey Jr. interpretează grosier cam toate stările psiholigice ale personajului (de la atacuri de panică, la accese de mândrie și de răzbunare).

Citiți și: VIDEO „Iron Man“: actorie zdrobită de efecte speciale 

Și, dacă e ușor să accepți convenția „miliarde de dolari + talent la mecanică + ego expandat + vilă mare cât un cartier, pe malul oceanului + iubită blondă= supererou“, ai nevoie de o pungă mare de popcorn ca să înghiți varianta „costum de fier distrus + sănătate precară + garaj părăginit + buzunarele aproape goale = revenire spectaculoasă“. Brusc, Iron Man capătă veleități de Zână Măseluță, dar, în fond, asta nu e o critică valabilă pentru un supererou.

Disney

Iron Man 3 – film marca Disney

,,Frozen” a avut premiera în America de Nord, miercuri, iar ,,Saving Mr. Banks” va fi lansat în cinematografele nord-americane pe 13 decembrie.

Cu aceste două pelicule, Disney are toate motivele să creadă că anul 2013 va fi un an în care va stabili noi recorduri, notează Mediafax.

Între timp, ,,Thor: The Dark World” a reuşit deja să obţină încasări de 552 milioane de dolari în doar o lună de la lansare.

Foto credit: Cinemagia, filme marca Disney

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]