Disparitia lui Misu Fotino: Reacţii din partea marilor actori
https://www.ziarulmetropolis.ro/disparitia-lui-misu-fotino-reactii-din-partea-marilor-actori/

„O mare pierdere pentru teatrul românesc”, „L-am cunoscut încă de când eram copil”, „A fost parte din istoria teatrului românesc”, „Am intrat în teatru în aceeaşi zi”, „Era tot timpul dispus să îţi facă un compliment” sunt doar câteva dintre mărturisirile marilor noştri actori după disparitia lui Misu Fotino.

Un articol de Petre Ivan|13 ianuarie 2014

„O mare pierdere pentru teatrul românesc”, „L-am cunoscut încă de când eram copil”, „A fost parte din istoria teatrului românesc”, „Am intrat în teatru în aceeaşi zi”, „Era tot timpul dispus să îţi facă un compliment” sunt doar câteva dintre mărturisirile marilor noştri actori după disparitia lui Misu Fotino.

Actriţa şi cântăreaţa Margareta Pâslaru a declarat că decesul actorului Mişu Fotino „este o mare pierdere pentru teatrul românesc şi pentru film”.

Pâslaru a menţionat că este „tulburată” de vestea morţii lui Mihai Fotino, precizând că: „ieri a fost o emisiune în care s-au reluat unele scheciuri pe care le-am jucat împreună cu dânsul şi mă gândeam că trebuie să aflu cum se mai simte”.

Disparitia lui Misu Fotino

Ştefan Bănică Jr despre disparitia lui Misu Fotino

„Îmi pare rău că numai în ultima lună trebuie să vorbesc la trecut despre oameni dragi mie, ca Octavian Sava, Titus Munteanu, Nae Lăzărescu, iar acum Mişu Fotino”, a declarat Ştefan Bănică Jr – notează Mediafax.

„A fost un bun prieten al tatălui meu, pe care l-am cunoscut încă de când eram copil. Iar eu, personal, am avut plăcerea şi onoarea să joc alături de domnia sa în filmul «Sexy Harem Ada-Kaleh», în regia lui Mircea Mureşan, acum 15 ani”, a mai spus Ştefan Bănică Jr.

„De fiecare dată când moare cineva, ne doare. (…) Mişu Fotino era un actor sclipitor, inteligent, de un umor extraordinar”, a declarat la rândul său Draga Olteanu Matei.

„Am intrat în teatru în aceeaşi zi, cu toate că ne cunoşteam, am devenit amici când am dat concursul”, a mai spus Draga Olteanu Matei

„Era un actor care ştia întotdeauna ce trebuie să facă. Era prietenos. În afară de calitatea de actor, poseda calitatea umană, care a dispărut în ultima vreme. Mişu Fotino şi-a terminat activitatea de actor la TNB odată cu viaţa”, a spus Sebastian Papaiani.

Disparitia lui Misu Fotino

Oana Pellea despre disparitia lui Misu Fotino

„Mişu Fotino… parte din istoria teatrului românesc! Mi-a fost foarte drag. Am avut privilegiul de a juca împreună. Un domn. Un mare şi distins artist. Un om bun, generos şi un spirit frumos. Dumnezeu să te odihnească!”, a scris actriţa Oana Pellea pe pagina sa de Facebook.

„E groaznic. Nu am cuvinte… mai ales că ne întâlneam, ne vedeam, pentru că eram vecini. Era un om minunat, un om extraordinar. Un mare actor, încă un mare actor a dispărut „, a declarat actorul Mitică Popescu – informează Mediafax.

Mihai (Mişu) Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit la vârsta de 83 de ani, luni, în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Capitală, unde era internat de aproape o săptămână.

Foto cu Disparitia lui Misu Fotino : Mişu Fotino, Ştefan Bănică Jr, Oana Pellea – Cinemagia

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Panorama teatrală la jumătatea anului Capitalei Europene a Culturii demonstrează felul în care Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a reconfigurat pentru orașul și pentru comunitatea pe care le reprezintă o structură culturală înalt profesională.

05
/09
/23

În cadrul proiectului Heritage Hub Râșnov, Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov și Hands on History Norvegia va organiza Festivalul Medieval. Evenimentul va avea loc în perioada 7‑10 septembrie 2023 și va aduce în prim-plan o serie de activități și experiențe medievale menite să promoveze Cetatea Râșnov ca un important obiectiv turistic atât pentru România, cât și pentru Europa dar și un spațiu de învățare și implicare a comunității locale.

05
/09
/23

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie, reunește anul acesta 130 de lucrări din 16 domenii creative, alese dintr-un număr record de înscrieri.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.