Docuart întâmpină cinefilii cu noutăți în 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/docuart-intampina-cinefilii-cu-noutati-in-2017/

Asociaţia culturală dedicată filmului documentar românesc, Docuart, anunţă evenimentele şi proiectele programate pentru prima jumătate a acestui an.

Un articol de Petre Ivan|20 ianuarie 2017

Echipa organizației aduce în prima parte a anului 2017 două secțiuni noi care se vor materializa pe platforma online docuart.ro. Cinefilii și curioșii filmului sunt încurajați să urmărească secțiunea de podcast video cu caracter inovator în registrul cultural actual, care va avea loc lunar și sub forma unei emisiuni.

Primul podcast Docuart poate fi vizionat pe 18 ianuarie, de la ora 09:00. Pe lângă acesta, platforma se îmbogățește și cu o emisiune-interviu realizată de regizorul Cornel Mihalache. „Sahioții”, așa cum este intitulată, va debuta pe 23 ianuarie și va avea apariții bilunare.

Cornel Mihalache / Foto: Yorick

Cornel Mihalache / Foto: Yorick

Mi-ar plăcea ca spectatorii să înțeleagă ceva din poveștile noastre, altceva decât vorbele. Să simtă un pic senzația de libertate pe care noi, sahioții, am avut-o, în ani urâți și cenușii. Din păcate, vorbim ca niște locuitori ai unei țări mici, Sahiamburg, care, după ce și-au pierdut cetățenia, s-au uitat cu mâinile legate la împărțirea țărișoarei lor în paișpe, la toți vecinii. Și la dispariția ei. Sahioții, pentru mine nu duce la Mafioții. Ci la ceva între «I Vitelloni» și «Idioții» (Idioterne). În niciun caz studioul SahiaFilm nu s-a ocupat de proslăvirea «național-comunismului ceaușist», așa cum se vehiculează prin media socială… –  Cornel Mihalache.

În materie de evenimente, asociația va organiza noi ediții ale Caravanei Docuart (caravana.docuart.ro) și Bucharest Art Film Festival. Caravana va plimba prin țară, în această primăvară, o selecție de filme îndrăgite în cadrul festivalului de documentar București Docuart Fest 2016. Aceasta este cea de-a 4-a ediție a proiectului, care este co-finanțat în acest an de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Centrul Național al Cinematografiei (CNC).

Un alt eveniment mai recent în portofoliul asociației este festivalul de film de(spre) artă Bucharest Art Film Festival (artfilmfestival.ro), care a debutat anul trecut cu o ediție dedicată lui Constantin Brâncuși, iar organizatorii anunță că focusul în 2017 se mută pe Pictură. Datele oficiale ale desfășurării evenimentelor vor fi anunțate curând.

„Anul acesta, Docuart și-a propus să facă invitația în lumea documentarului românesc mai irezistibilă ca niciodată. În sensul acesta, gândim evenimente și activități cu iz profund inovator pe care abia așteptăm să le împărtășim prietenilor cinefili. Două dintre acestea își vor face apariția încă din ianuarie pe site, iar încetul cu încetul ne vom îngriji să vă avem alături, sperăm noi, cât mai multe zile din calendarul pentru 2017”, declară Daniela Apostol, președintele asociației Docuart.

Asociația are ca scop promovarea filmului documentar românesc, a tinerilor regizori și încurajarea producției acestui gen cinematografic. Astfel, Docuart a inițiat proiecte ca: festivalul de film documentar românesc București Docuart Fest (festival.docuart.ro), extensia sa – Cluj Docuart Fest, Caravana Docuart -, Proiecțiile Docuart în capitală și Cluj-Napoca, dar și festivalul de film de(spre) artă Bucharest Art Film Festival.

Foto: Docuart – facebook

14
/08
/14

Cainele japonez, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film străin". „Este un film bun şi fără să fie premiat la Oscar”, glumeşte Victor Rebengiuc.

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.

13
/08
/14

Când eram mai tânăr începusem să scriu o nuvelă în care toți oamenii care se sinucideau ajungeau în rai, unde însuși Bunul Dumnezeu îi întâmpina călduros și îi felicita, ca pe singurii care înțeleseseră cu adevărat calea. Luciditatea îi îndemna pe toți la decența gestului final.

12
/08
/14

Actorul american Robin Williams, cunoscut în special pentru rolurile sale din filmele "Mrs. Doubtfire" şi "Cercul poeţilor dispăruţi", a decedat la domiciliul său. Conform anunţului făcut de poliţie, se pare că este vorba despre o sinucidere.

11
/08
/14

La o lună de la finala Cupei Mondiale de fotbal, Transilvania Film aduce pe marile ecrane din România o comedie ce îmbină dragostea pentru sportul rege, conflictele familiale și umorul spaniol de calitate - Nuntă în ofsaid / La Gran Familia Española.

09
/08
/14

Filmul "Hoţul de cărţi/ The Book Thief", de Brian Percival, şi concertul The Flamenco Thief vor închide, duminică seară, Festivalul de Film Istoric de la Râşnov. Ediţia din 2014 a festivalului a marcat împlinirea a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, 25 de ani de la Revoluţia din 1989 şi a 30 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles, din 1984.

08
/08
/14

Am fost în Londra și am stat de vorbă cu actorii de top din superproducția hollywoodiană, precum și cu regizorul peliculei care a înregistrat un record de vânzări în luna august, atât în Statele Unite ale Americii, cât și în Europa.

08
/08
/14

Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat, cel mai de succes film bulgăresc al anului 2014, va fi prezentat în deschiderea celei de-a cincea ediţii a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care va avea loc în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate şi care va fi dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”.

06
/08
/14

Regizorul James Cameron a prezentat la New York documentarul "Deepsea Challenge", un film despre scufundarea cineastului în Oceanul Pacific, care i-a permis acestuia să devină primul om din lume care a explorat de unul singur locul cu cea mai mare adâncime din scoarţa terestră, Groapa Marianelor.