Documentarul „Copiii din canale” se filmează în iunie, la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentarul-copiii-din-canale-proiect-de-arta-participativa-si-incluziune-comunitara-se-filmeaza-in-iunie-la-bucuresti/

Bradamante Film alături de o prestigioasă echipă internaţională din care fac parte Michela Scolari (scenarist/ producător/ regizor), Felix Maximilian (producător), Jerry Ying (producător), David Zuckerman (producător) şi Gianluca Fellini (regizor) filmează la Bucureşti „Copiii din canale” / „The Sewer Kids”.

Un articol de Liliana Matei|14 iunie 2021

Cineaștii își propun să aducă la lumină, cu mult curaj și sensibilitate, un fenomen actual: viața copiilor din canale, prin intermediul unui serial documentar ce va surprinde viața de zi cu zi a unei comunități care provine dintr-un strat social existent și ignorat încă din vremea comunismului.

Vocile din fața camerelor de filmat aparțin unor foști copii ai canalelor, ce au depășit bariera unui aparent destin implacabil, cu ajutorul Fundației Parada, condusă de Franco Aloisio. Acești tineri au reușit, prin artă socială și mai ales prin intermediul circului, să se motiveze și dea o nouă turnură existenței lor, câștigând dreptul la un altfel de viitor.

Publicul le va putea descoperi poveștile de viață, de cele mai multe ori crude, dureroase, cu situații și momente la limita supraviețuirii, dar și momentele de bucurie, trăite și exprimate prin artă.

„Fiecare copil poate contribui la o schimbare majoră în bine. Iar datoria adulților e să aibă grijă de copiii prezentului – adulții viitorului. Prin intermediul acestui documentar dorim să vorbim despre responsabilitatea noastră comună pentru viața și bunăstarea copiilor și să atragem atenția asupra unei situații pe care mulți preferă să o ascundă și să o ignore, în loc să prevină ca aceasta să se mai întâmple. Putem învăța multe din poveștile acestor copii și le putem oferi la fel de multe în schimb: instrumente pentru un viitor mai bun. E important să putem înțelege, fără a blama”, explică realizatorii proiectului.

Toate încasările rezultate în urma distribuirii serialului documentar vor fi donate Fundației Parada.

Michela Scolari (scenarist și producător) a creat serialul documentar TV „Copiii din canale”/ „The Sewer Kids” pe care îl co-produce împreună cu câștigătorul Emmy, David Zuckerman.

Doctor în studii comparative, bursier al Universității Columbia din New York, scenarist și producător premiat la festivaluri internaționale importante, Michela Scolari lucrează din 2003 în televiziune și cinema. A contribuit la realizarea unor productii internaționale de succes, lucrând cu mulți cineaști de renume, precum: Giuseppe Tornatore, David Lynch, Adam Leipzig, Umberto Eco, Lydzia Englert, John Charles Jopson, Piergiorgio Bellocchio, Cristian Mungiu. Este fondatoarea companiei independente de producție, Bradamante.org, care se ocupă de recrutarea celor mai bune talente din Noul Val,  dezvoltă și produce filme, formate TV, documentare, spoturi publicitare, piese muzicale și piese de teatru. Filmul ei „Hannah Can You Hear Me” a fost distins cu premiul pentru cel mai bun film de artă la Cannes 2019. Filmografia sa include, producții precum: „Anna Rosenberg” (2020), „Paolo Rossi: Dreams Create the Future” (lungmetraj documentar, 2019); „Ahimsa: Puterea celor neputincioși” (lungmetraj documentar, 2018 – în premieră la Națiunile Unite în 2019). Michela pregătește în prezent, printre altele, „The Maestro” (lungmetraj, regizat de câștigătorul de Oscar Roland Joffé) și „Alexandria Killings” (emisiune TV scrisă de Terry George și Mariam Khadour).

David Zuckerman (producător executiv și scenarist), absolvent al UCLA School of Motion Picture/ Television,  a fost director executiv de creație pentru Lorimar – Telepictures și NBC. Primul său proiect a fost celebrul serial „Fresh Prince of Bel Air”. Prima colaborare cu FOX ca scenarist și co-producător executiv a fost pentru „The Last Frontier”; au urmat trei sezoane din „King of the Hill” realizate pentru FOX Animation și primele patru sezoane din „American Dad” ca producător executiv. David a fost primul producător executiv al serialului animat „Family Guy”, dezvoltat împreună cu Seth MacFarlane. A creat serialul  ABC „The Big House”, cu Kevin Hart și a produs versiunea americană a serialului „Wilfred”, difuzat de FX.

Jerry Ying (producător, regizor, scenarist) are în palmares peste 70 de roluri în filme și televiziune pe parcursul a 20 de ani de carieră ca actor, printre care: „Friends With Benefits”, „Ray Donovan”, „Agents of SHIELD”, „Dexter”, „Hawaii 5-0”, „Scorpion” și „How to Get Away with Murder”). A realizat documentare pentru Condé Nast, spoturi publicitare pentru branduri celebre și a debutat în cinema ca scenarist și regizor în 2016, cu proiectul „We Are Fathers”. Primul lungmetraj realizat în calitate de producător „Drowning”, regizat de Melora Walters (cu Mira Sorvino, Gil Bellows și Jay Mohr) a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Roma în 2019. Este co-fondator Hero LA.

Felix Maximilian (foto) este la primul său proiect în calitate de producător. Actor, dansator și model german, Felix a jucat roluri principale în producții de teatru muzical („Saturday Night Fever” și „Mamma Mia”, printre altele), dar și în film sau televiziune („Herz über Kopf”, „Lindenstrasse”, „Sturm der Liebe”, „Rosamunde Pilcher”).

Fundația Parada implementează servicii de asistență socială în regim de urgență, de educație și de integrare socio-profesională, prin intermediul circului social. Întâlnirea cu clovnul franco-algerian Miloud Oukili,  sosit la București în urmă cu 24 de ani, le-a oferit multora din copiii străzilor o nouă șansă, prin arta circului. Artistul le-a fost alături, chiar și pe timpul nopții, în canale, împărtășindu-le disperarea, singurătatea și frica. A reușit să creeze cu ei o legătură de prietenie și de încredere, punând în scenă un spectacol împreună cu aceștia, oferindu-le speranța de a merge mai departe.

 

 

02
/08
/22

Programul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, care va avea loc în perioada 8-14 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, este acum disponibil aici: https://bit.ly/Anonimul2022.

28
/07
/22

Regizat de regretatul Mantas Kvedaravičius, „Mariupolis 2”, care a fost prezentat în premieră mondială în luna mai la Cannes, va deschide cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, care va avea loc în perioada 8 - 14 august la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

27
/07
/22

Aşa cum ne-a obişnuit, Festivalul de Film de la Veneţia a adunat şi în acest an, în competiţie sau în afara ei, multe nume mari ale cinematografiei mondiale: de la Darren Aronofsky, Alejandro G. Inarritu şi Jafar Panahi, la Paul Schrader, Sergei Loznitsa, Oliver Stone şi Lars von Trier.

26
/07
/22

Celebrul Festival de la Veneţia şi-a anunţat marţi selecţia pentru ediţia din acest an. Până vom comenta principalele secţiuni, să notăm prezenţa debutului în lungmetrajul de ficţiune al lui Mihai Mincan, "Spre Nord", în competiţia Orizzonti.

26
/07
/22

Cinci lungmetraje de ficțiune și documentare vor concura anul acesta pentru marele trofeu al celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 8 - 14 august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

26
/07
/22

„Delta Bucureștiului”, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut în cinematografe din 23 septembrie. Filmul documentar, al doilea al regizoarei cunoscută deja publicului pentru „Marussia” (2013), spune, prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, povestea unui teren viran.

21
/07
/22

E perioada vacanţelor şi afară e foarte cald, dar asta nu înseamnă că programul cinematografelor nu merge înainte. Ziarul Metropolis vă recomandă cinci filme de autor, numai bune de văzut într-o sală răcoroasă de cinema.

21
/07
/22

Grădina de vară din Eforie Sud continuă să găzduiască festivalul Cinemascop, care se desfășoară deja de cinci ani în prima săptămână din august. Un eveniment așteptat cu entuziasm de vizitatorii fideli, festivalul revine cu proiecții de film, ateliere pentru copii și alte surprize, între 1-7 august 2022.

21
/07
/22

Krypto și Super-Câinele și Superman sunt prieteni inseparabili nu doar în viața de zi cu zi, ci și atunci când vine vorba de puterile speciale pe care le posedă și pe care le folosesc pentru a eradica infracțiunile din Metropolis. Puteți lua parte la aventurile animăluțelor cu super-puteri din 26 iulie la Cineplexx Băneasa.

20
/07
/22

Cinematograful itinerant Caravana Metropolis - cinema în aer liber aduce și anul acesta la Sibiu 6 dintre cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase și 4 ateliere de creație. Acestea vor putea fi urmărite între 9 și 14 august, de la ora 21:30, în spațiul de proiecție amenajat în Piața Huet. Intrarea la proiecții este liberă în limita locurilor disponibile iar toate detaliile se găsesc pe Facebook.