Documentarul OFF Ways deschide Timishort 7
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentarul-off-ways-deschide-timishort-7/

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Timishort va avea loc în perioada 15-18 octombrie. Proiecţia de deschidere va avea loc pe 15 octombrie de la orele 19.00 cu filmul documentar german OFF Ways, în regia lui Uli Schueppel.

Un articol de Petre Ivan|28 septembrie 2015

Pe data de 21 decembrie 1989, membrii legendarei trupe de muzică Einstuerzende Neubauten s-au pus pe drum pentru primul lor concert în  Berlinul de Est (încă capitala Republicii Democrate Germane).

Este un drum ciudat din cartierul vestic Kreuzberg până în cartierul estic Lichtenberg al orașului german împărțit în două de un zid și de controale la graniță.

Regizorul Uli M Schueppel, prieten al trupei i-a acompaniat pe cei de la Einstuerzende Neubauten în această zi extraordinară pentru membrii trupei, crescuți în Berlinul de Vest, care până atunci nu au avut permis de acces in RDG.

Concertul a fost posibil datorită intervenției renumitului om de teatru și scriitor Heiner Mueller.

Prezența acestuia în backstage împreună cu o delegație de miniștri francezi este una din întâmplările bizare ale acelei zile. Cât despre publicul redegist, prezent în număr impresionant, acesta asociază numele și conceptul de Einstuerzende Neubauten cu idea de “Vest”.Timishort

Filmul reflectă perspectiva Est-Vest de acum 20 de ani în preajma momentului istoric al reunificării Germaniei.

Începând cu acest concert, filmul este un mozaic al Berlinului într-o călătorie în timp într-o Germanie atemporală. Regizorul Uli M Schueppel va fi prezent la proiecție.

După proiecție are loc performace-ul “Perseverantia” cu muzicienii cunoscuți pe plan internațional Danielle de Picciotto și Alexander Hacke, care călătoresc prin lume din 2010, renunțând la majoritatea posesiunilor materiale.

Danielle de Picciotto este unul dintre fondatorii Love Parade din Berlin. Alexander Hacke este membru al legendarei trupe de muzică industrială Einsturzende Neubauten.

Acești doi refugiați artistic dintr-o lume rapid gentrificată vor susține un concert cu piese din noul album “Tacoma”  al Daniellei, precum și din albumul “Perseverantia” semnat de Danielle și Alexander.

Concertul este însoțit de proiecția jurnalului grafic al lui Danielle de Picciotto, care descrie transformarea lor în artiști nomazi.

Foto: Timishort, OFF Ways – timishort.ro

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.