„Don Carlo”, de Giuseppe Verdi – O nouă premieră pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/don-carlo-de-giuseppe-verdi-o-noua-premiera-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

 „Don Carlo”, operă în patru acte de Giuseppe Verdi, va avea premiera duminică, 18 februarie 2018, şi joi, 22 februarie 2018, începând cu ora 18:30 pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Regia, decorul, costumele şi luminile spectacolului poartă semnătura lui Mario De Carlo.

Un articol de Petre Ivan|14 februarie 2018

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare, iar corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga. În distribuția spectacolului se regăsesc atât nume sonore ale primei scene lirice românești, cât și artiști recunoscuți pe plan internațional.

Rolul de regizor (și scenografie și costume) în cazul <Don Carlo> este ca și cum te-ai arunca de pe stânca din Acapulco. Chiar dacă știi că vei scăpa cu viață – pentru că alții au făcut asta înaintea ta – riscul de a fi rănit este mare; și, mai presus de toate, tensiunea adrenalinei se ridică la niveluri critice. Emoțiile atât de puternice și pline de satisfacții un sunt ușor de demonstrat, în fața altor titluriÎn <Don Carlo> ne aflăm față în față cu personaje enorme. Este adevărat că acest lucru se întâmplă în multe lucrări de Verdi (să ne gândim la Violetta, la Rigoletto, Azucena, dar nu numai), însa aici toți sunt giganți și se mișcă toți împreună! –  Mario de Carlo despre premiera „Don Carlo” de Giuseppe Verdi (ce se va desfășura pe prima scenă lirică a țării)

Regizorul italian Mario de Carlo şi-a definitivat studiile de specialitate la Universitatea „La Sapienza” din Roma cu maestrul Fedele D’Amico. De-a lungul timpului a colaborat cu numeroase teatre lirice din Italia și din întreaga lume cum ar fi: Teatrul „Filarmonico” din Verona („Don Pasquale” de G. Donizetti), Arena din Verona („Cavalleria rusticana” de P. Mascagni),                 Teatrul „Massimo” din Palermo („Cenuşăreasa” de G. Rossini).  În cadrul Festivalului Puccianiano din Torre del Lago, semnează scenografia operelor „Le villi” și „Il Fabarro” de  G. Puccini.

Afisul spectacolului Don Carlo din 22 februarie – premiera

Pe scena Teatrului Municipal F. Cilea di Reggio Calabria îi revine responsabilitatea de a realiza regia, scenografiea și costumele pentru spectacolele „Pagliacci” de R. Leoncavallo, „Rigoletto” de G. Verdi cu Ștefan Pop „Turandot” de F. Alfano și G. Puccini cu Giovanna Casolla și Nicola Martinucci, „Werther” de J. Wolfgang von Goethe cu Giuseppe Filianoti, „La bohème” de G. Puccini cu Amarilli Nizza, „Lucia di Lammermmoor” de G. Donizetti cu Desirée Rancatore, „Văduva veselă” de F. Lehár cu Paoletta Marrocu în rol debutant, avându-l ca protagonist pe Alessandro Safina.

În cadrul Arts Center din Seul a semnat regia, scenografia și costumele pentru „Rigoletto” de G. Verdi cu cu George Gagnidze, Elena Moșuc și Ștefan Pop, „Aida” de G. Verdi cu Cellia Costea și Giancarlo Monsalve și pentru „Carmen” de G. Bizet.

Pe scena Operei Naționale Timișoara a semnat premiere precum „La bohème” de G. Puccini, „Madama Butterfly” de G. Puccini și „Nabucco” de G. Verdi. În 2011 creează regia, scenografia și costumele pentru „Adriana Lecouvreur” de F. Cilea, spectacol aflat pentru prima dată pe o scenă din România, eveniment transmis și pe canalul cultural al televiziunii naționale – TVR Cultural.

În anul 2012, pe scena Operei din București, Mario De Carlo primește premiul „Gala Artele Spectacolului Muzical” (operă, operetă, muzică) oferit de către Ministerul Culturii și Cultelor din România, pentru cel mai bun regizor de operă și premiul special pentru cel mai bun scenograf/designer de costume pentru producția „Faust” de C. Gounod, care obține recunoașterea pentru cel mai bun spectacol de stagiune al Operei.

Cu un libret în limba franceză semnat de Joseph Méry şi Camille du Locle, după tragedia lui Friedrich Schiller, opera „Don Carlos” i-a fost solicitată lui Verdi de către Opera din Paris – unde a avut loc și premiera la data de 11 martie 1867. Compozitorul a revenit apoi asupra lucrării sale, dăruind contemporanilor şi o versiune în limba italiană care a fost prezentată la Teatro alla Scala din Milano la 10 ianuarie 1884. Astfel, opera „Don Carlos” comandată de francezi va fi denumită în ţara lui Verdi „Don Carlo”, versiune reprezentată frecvent în paralel cu cea originală, în limba franceză.

Povestea lucrării are ca punct incipient situaţia politică şi socială din Europa secolului al XVI-lea. Căsătoria tânărului Carlo, fiul regelui Filip al II-lea, cu prinţesa Elisabeta de Valois, fiica regelui Henri al II-lea, are ca scop aducerea păcii între Franţa şi Spania, țări aflate în război la acea vreme. În ciuda aşteptărilor, cei doi se îndrăgostesc, însă regele Spaniei se împotriveşte dorinţei celor doi, căsătorindu-se el însuşi cu tânăra prinţesă. Istoria, politica, religia și dragostea se împletesc ingenios într-un subiect ce conţine şi o mare parte de ficţiune, acurateţea istorică e relativă de dragul poveștii.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Operei Naționale București sau online.

Foto:  „Don Carlo” la Opera Naționala București – facebook

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.

22
/11
/22

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural. România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare.