,,Dorian” – dans contemporan pe muzică de sfârșit de lume
https://www.ziarulmetropolis.ro/dorian-dans-contemporan-pe-muzica-de-sfarsit-de-lume/

În seara în care am văzut Dorian am vrut să-i cer iertare tehnologiei pentru dăţile în care am hulit-o, din conservatorism, şi pentru acelea în care am profitat de ea în scopuri pur egoiste. Am reevaluat tehnologia, fie şi pentru o oră, cea în care dansul şi teatrul s-au unit într-un altfel de spectacol, pe scena de la UNTEATRU.

Un articol de Diana Trăncuţă|3 noiembrie 2016

E binefăcătoare întâlnirea cu noul, mai ales atunci când acesta implică și emoție, pe lângă un tip de artă inovator, ce reușește să spargă cumva cotidianul. Proiect al Asociației Culturale Control N, cu o coregrafie și o regie semnate de Oana Răsuceanu, Dorian combină dansul contemporan cu proiecții multimedia, reinventând, într-o oarecare măsură, cadrul cultural românesc.

Dorian (George Albert Costea) își duce zilele în banalitatea rutinei, cel puțin până în momentul în care află că sfârșitul lumii va veni în 24 de ore, pe 5 octombrie 2016. Un om izolat, așa cum lasă să fie descoperit, el alege singurătatea propriului apartament inclusiv ca spațiu al poveștii finale, al năvălirii ultimelor gânduri despre trecutul și prezentul propriei vieți.

Teatrul își găsește locul în această narațiune fără replici tocmai prin jocul de-a v-ați ascunselea al cuvintelor înghițite de proiecțiile video, de luminile și umbrele complementare pașilor de dans ai actorului-dansator. Spectatorii care își animă din când în când viața mișcându-se în ritmul vreunei muzici vor trăi poate la o altă intensitate față de aceia pe care natura i-a înzestrat cu două picioare stângi; și unora, și altora însă, spectacolul le va aminti de sentimentul dureros al rămânerii în urma timpului. Oamenii din viața lui Dorian sunt (și) oamenii cărora nu mai știm să le scriem, să le spunem, să orice, dar chiar dacă am ști, uneori e prea târziu.

dorian-jean

Toată dezlănțuirea pe care o presupune lupta asta interioară e redată vizual prin imagini care se agață puternic de retină. E un haos, se termină lumea, dar cuvintele nu, valurile au chip de om, se scrie, se rescrie, ploaia cade greu, nu știi dacă-i mântuire sau apocalipsă.

Întâmplător, în seara în care am văzut Dorian, pe 30 octombrie, se împlinea și un an de la Colectiv. Mă gândeam la asta, pe fundal se auzea Morrissey, iar actorul dansa un refren care se tot repeta: life is a pigsty (viața e o cocină de porci). Îngânam întru aprobare, în timp ce senzația de zădărnicie continua: Can you stop time/ Can you stop the pain/ I feel too cold/ And now I feel too warm again/ Can you stop this pain/ Can you stop this pain. Și apoi: Even now in the final hour of my life/ Im falling in love again. Într-o formă sau alta, fiecare am trăit câte un sfârșit de lume. Ceea ce poate fi sublim și groaznic în același timp.

Dorian, cu George Albert Costea; regia și coregrafia: Oana Răsuceanu; video: Iulia Rugină, Dan Adrian Ionescu, Mizdan, Adrian Câmpean; muzica: Mihai Dobre; decor: Dan Adrian Ionescu; producător: Ana Agopian

Dorian (George Albert Costea) își duce zilele în banalitatea rutinei, cel puțin până în momentul în care află că sfârșitul lumii va veni în 24 de ore, pe 5 octombrie 2016. Un om izolat, așa cum lasă să fie descoperit, el alege singurătatea propriului apartament inclusiv ca spațiu al poveștii finale, al năvălirii ultimelor gânduri despre trecutul și prezentul propriei vieți.

Foto sus: Adi Bulboacă

02
/09
/19

"Știți ceva? Dat fiind că, așa am citit, Facebook-ul e un drog, iar eu am nevoie de o doză nouă, vin încă de săptămâna asta cu un nou artist pe-aici. Nu de alta, dar curând începe FILIT, iar zidul meu virtual va trebui să facă față cu brio evenimentului. Așa încât poftim ce-mi vine să zic acum: IRLO. Adică acel IRLO pe care mai toată lumea îl cunoaște ca muralist, cum îi place (și) lui să-și spună." - Lucian Dan Teodorovici

26
/08
/19

Artistul spaniol Lidó Rico vine în premieră la București, pe 4 septembrie 2019 pentru a deschide expoziția Brain inside(out) la Galeriile Carol, începând cu ora 18.00. Sculpturile lui Lidó Rico au la bază studii neurologice amănunțite, expuse în întreaga lume, lucrările sale au stat alături de cele ale lui Damien Hirst.

26
/08
/19

"Du-te! Îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele cerului." - Constantin Brâncuși. Turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroșani, Coloana (cu o înălțime de 29, 35 metri) a fost inaugurată la 27 octombrie 1938.

21
/08
/19

„Cultura de masă în Epoca de Aur - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este un proiect de cercetare ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu, declinat în expoziție și publicație. Lansarea cărții omonime are loc pe 23 august 2019 la ora 11.00, în expoziția găzduită de Muzeul Nicolae Minovici București.

14
/08
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari va oferi, în premieră, iubitorilor de artă șansa de a admira expozițiile, în cadrul unor tururi nocturne. Experiența vizitării pe timp de noapte a Pavilionului va include, pe lângă tururi ghidate, sesiuni de pictură live (o lucrare de artă creată sub ochii vizitatorilor) și muzică live. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, va găzdui, în premieră, un pavilion dedicat exclusiv artei secolului XXI: Pavilionul Supercontemporan. „Young Blood. Arta timpului tău”, curatoriat de Mihai Zgondoiu. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

21
/07
/19

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită artiști români să lucreze cu mămăligă, în cadrul rezidenței artistice Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar, la Timișoara.