Două mari spectacole de la Ploieşti vin să cucerească Bucureştiul
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-mari-spectacole-de-la-ploiesti-vin-sa-cucereasca-bucurestiul/

Teatrul „Toma Caragiu“ Ploieşti vă invită la două dintre producţiile din repertoriul său actual. Două spectacole importante ale teatrului se vor juca pe scena Teatrului Odeon Bucureşti (în sala Majestic).

Un articol de Petre Ivan|13 mai 2014

Primul spectacol care se joacă la Odeon are loc joi, 15 mai, de la ora 19.00 – „Suflete moarte“ de M. Bulgakov după N.V.Gogol. traducerea Izolda Vîrsta. Este un spectacol în regia lui Alexandru Dabija, cu o scenografie semnată de Andrada Chiriac. Din distribuţie fac parte: Clara Flores, Cristina Moldoveanu, Florentina Năstase, Mihaela Popa, Ada Simionică, Karl Baker, Ioan Coman, Ilie Galea, Ionuţ Vişan.

„De multe ori m-am întrebat ce formă pot lua oamenii – noi le mai zicem şi personaje – la care se uită Bulgakov prin ochii lui Gogol. Nu am găsit un răspuns liniştitor. Mi s-a întărit, în schimb, convingerea că avem, în Suflete moarte, o perfectă descriere a diavolului. Diavolul, aici, nu e o persoană sau un personaj, ci o preocupare. Un soi de a alege să faci ceva. Aşa cum un pictor alege să-şi faca autoportretul în loc sa picteze orori imaginare. E ceva, uneori, jucăuş şi tandru“, declară regizorul Alexandru Dabija.

Spectacolul „Suflete moarte“ are o durată de o oră şi 45 de minute.

omul care a vazut moartea

Duminică, 18 mai, de la ora 19.00, se joacă „Omul care a văzut moartea“, de Victor Eftimiu, în regia lui Cristi Juncu şi ]n scenografia lui Andu Dumitrescu. Din distribuţia spectacolului de două ore fac parte: Ion Radu Burlan, Bogdan Farcaş, Oxana Moravec, Ilie Galea, Cristian Popa, Mihaela Popa.

Salvat de la sinucidere, un tânăr, „vagabondul“, profitând de senzaţia pe care această întâmplare o stârneşte, pătrunde în lumea bună în care până atunci nu ar fi avut acces.

E un ştrengar obraznic, dezgheţat, cu simţul prompt al oportunităţii şansei ce i s-a oferit. Are umor, are şi farmec, aşa încât nu-i trebuie mult ca să-i cucerească pe (mai) toţi. Sau, în orice caz, să-i zăpăcească.

Autorul le agaţă intervenţiilor lui de histrion (junele fusese o vreme actor) şi o trenă moralizatoare, poezia: „sunt omul care a văzut moartea şi-am cunoscut pretul vietii. Voi nu ştiţi cât de frumoasă e viaţa!… Am vrut să v-aduc ceva din vântul depărtărilor, descătuşarea. Lăsaţi-mă să plec: mă cheamă viaţa… libertatea!…“

Omul care aduce „descătuşarea“ se arată dibaci şi în politichie, el propulsându-şi salvatorul, pe podgoreanul Alexandru Filimon, în postul de primar, pentru care în urbe se dă o bătălie acerbă.

Fotografii: Maria Ştefănescu

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.