Dracula: Povestea nespusă, în deschiderea Dracula Film: Horror and Fantasy Festival Braşov
https://www.ziarulmetropolis.ro/dracula-povestea-nespusa-in-deschiderea-dracula-film-horror-and-fantasy-festival-brasov/

Miercuri, 1 octombrie, ora 19.00, la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, va avea loc Gala de Deschidere a Dracula Film: Horror and Fantasy Festival, care va fi urmată de proiecţia în avanpremieră în România a filmului lui Gary Shore, Dracula: Povestea nespusă/ Dracula Untold.

Un articol de Petre Ivan|10 septembrie 2014

Dracula: Povestea nespusă explorează originile legendei care bântuie imaginarul colectiv de sute de ani și ne duce în călătoria la capătul căreia Vlad Dracul, un om cu puteri uluitoare, dar și cu defecte pe măsură, ajunge Dracula.

O poveste de iubire tragică a unui erou ca nimeni altul, o luptă dramatică în care numai Diavolul putea oferi forța și armele celui care a rămas cunoscut lumii întregi sub numele Dracula.

Luke Evans (Fast & Furious 6, Immortals) este protagonistul epopeii Dracula Untold, Gary Shore este regizor, iar Michael De Luca, producător. Alături de Luke Evans îi regăsim pe Sarah Gadon, Dominic Cooper, Diarmaid Murtagh și Samantha Barks.

După mai multe roluri pe scenele teatrelor comerciale din Londra, actorul galez Luke Evans a devenit cunoscut la Hollywood în 2010, datorită rolului Apollo din remake-ul lui Louis Leterrier la Ciocnirea Titanilor.

Au urmat filme ca Immortals, The Raven sau The Three Musketeers(R. Paul W.S. Anderson), iar în ultimii doi ani Luke Evans a atras atenția prin rolurile interpretate în blockbuster-ele Fast & Furious 6 și The Hobbit.

Gary Shore

Gary Shore este originar din partea de nord a Dublinului, a studiat la Școala Națională de Film din Dublin și la Central Saint Martins din Londra, și este cunoscut ca regizor de reclame, lucrând de-a lungul timpului cu Adidas, Gatorade, EMI, Warner Brothers, Vogue, Nokia, Heineken sau Ministerul Turismului din Muntenegru.

Gary Shore

Gary Shore

În 2009, Gary a atras atenția Hollywood-ului cu un trailer fals, intitulat The Cup of Tears, trailer care l-a ajutat să obțină un contract pentru trei filme cu Universal.

Dracula Untold, debutul său în lungmetraj de ficțiune, este prezentat în avanpremieră în România, prin amabilitatea Ro Image 2000, și va fi lansat în cinematografele din toată țara pe 3 octombrie.

Cea de-a doua ediție a Dracula Film: Horror and Fantasy Festival va avea loc între 1 și 5 octombrie, în Brașov (jud. Brașov), la Teatrul Sică Alexandrescu, Cinemateca Patria și Club Rockstadt.

Dracula Film: Horror and Fantasy Festival este un festival competițional – în cadrul căruia vor fi proiectate filme horror, SF, supranaturale, thriller sau fantasy – și are 3 secțiuni: competiție lungmetraj internațional, competiție scurtmetraj internațional și competiție scurtmetraj românesc.

Foto Dracula: Povestea nespusă, Gary Shore

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.