-->

Dragă doamna Tamara
https://www.ziarulmetropolis.ro/draga-doamna-tamara/

Eram mică, aveam 10 ani când v-am văzut pentru prima oară „în realitate”, la o măsuţă mică pliantă, acoperită cu o muşama cu flori, într-o curte ce avea să ne fie tărâm de vacanţă pentru două săptămâni.

Un articol de Alexandra Neacșu|28 octombrie 2019

Nu mai rețin ce făceați atunci, cel mai probabil citeați ceva; ceea ce țin minte, însă, și acum este uimirea mea, uimirea față de felul atât de simplu în care stăteați acolo, în curte, parcă de o veșnicie și parcă numai ce vara trecută ne despărțisem, iar acum ne întâlneam din nou. Brusc, Teatrul coborâse de pe scenă și venise cu mine în vacanță! Iar eu, un copil de 10 ani, treceam cu ochii mari de mirare și cu mâinile pline de bagaje ca să-mi ocup camera, neputând să-mi închipui cum avea să fie să te întâlnești tot timpul la micul dejun și înainte de culcare cu Teatrul însuși, care să-ți povestească câte și mai câte și care să imite broasca sau motocicleta, doar ca să strârnească râsul celor câțiva copii și mai mici decât mine! Neputând să-mi închipui nici că aveam să scriu peste 20 de ani aceste cuvinte.

Același zâmbet din tot sufletul trona și din fotografia ce stătea sprijinită de lemnul crucii… aceeași bucurie de a bucura, dar ce era și mai de neînchipuit, era straniul, dar minunatul sentiment că prezența plină de zâmbet era acolo, tot acolo. Nicio legătură cu somnul liniștit ce ședea alături, nicio legătură în ciuda lui! Nicio senzație de absență. Simțeam atât de mult din tot ce știam despre doamna Tamara în jur, încât nu puteam asocia în niciun fel imaginea! Cu toate astea, oamenii treceau pe rând, dând ocol, poate nebăgând de seamă asta… Puțini! Extrem de puțini! Inadmisibil de puțini! Mulți oameni simpli, și ei în vârstă, dintre cei care vă urmăreau la televizor cu ani în urmă, apoi familia și câțiva actori. Câțiva. Câțiva din atâția – și nu vorbim de cei mulți, care într-adevăr nu mai sunt, ci de cei care deși sunt… nu sunt! Care nu trebuie să fi jucat împreună, nu trebuie să fi ținut neapărat legătura, ci care, tineri sau în plină maturitate, iubesc Teatrul și, iubindu-l, respectă tot ce are sau a avut el! Care, din respect, sunt alături! Și sunt alături pentru că respectul nu înseamnă ceva rece, lipsit de căldură sufletească, ci înseamnă înainte de toate un suflet deschis și sincer!

Acum știu că mi-ați spune că nu mai sunt cei de altădată, că mai bine așa, dar eu știu că e nedrept la câtă lume s-a bucurat de sufletul dumneavoastră aducător de bucurie, să nu-și întoarcă privirea măcar pentru câteva momente, ca mulțumire pentru ce le-ați dăruit, pentru ce au primit fără a cere nimic în schimb. O meritați!

Nu știu de ce, cu câteva zile bune, chiar săptămâni înainte de data aceea… 15.X.2019… vă pomeneam în minte aproape în fiecare zi și de fiecare dată cu aceeași forță de avalanșă! Mă urmărea un gând, o frază pe care mi-ați spus-o ultima dată când v-am văzut. Aproape în fiecare zi, lovindu-mă de oameni gata oricând să te uimească prin fapte „demne” de neîncredere, gata oricând să facă altfel decât au zis sau sa zică altfel decât ar face, gata oricând să te ajute dacă știu exact când urmează să îi ajuți tu pe ei, dacă nu, să știe să nu te ajute, o lume gata oricând să se destrame cu zâmbetul pe buze și în necunoștiință de cauze sufletești, de fiecare dată dădeați buzna în mintea mea, ridicându-vă încet de pe scaun, cu grijă, sprijinind un baston, în cabina teatrului, cu rochia neagră și perle la gât, cu o distincție de mare doamnă care nu știe decât pentru ea însăși asta, și în urma urărilor mele de sănătate, precipitate și emoționate, ați ridicat ochii spre mine și cu o privire ce avea siguranța absolută a ceea ce avea să zică, ați spus: „Liniște! Liniște, mamă… liniște să ai! Dacă ai liniște, ai totul…”

N-a fost un sfat, n-a fost o urare… a fost o realitate vie, întrupată în fața mea în acel moment, o realitate a puterii pe care o are liniștea, mai presus de toate. Însă nu o putere de a opri lucrurile în loc și a te retrage într-o margine de unde nu se mai vede și nu se mai aude nimic, nu o liniște-ascunziș! Ci o liniște-izvor, sursă forței de a trece prin tot, prin temeri și suferințe, și a merge înainte! O liniște-rugăciune, cea mai puternică liniște existentă, care odată învăluindu-te, nimic din această lume nu te mai poate atinge! Nici măcar moartea! Asta ați spus! Această liniște am trăit-o în privirea dumneavoastră și trăind-o atât de vie în fața mea, a rămas în mine. Și fără să vreau, ca și în ultimele săptămâni, va văd ridicându-vă încet de pe scaunul din cabină de fiecare dată când ceva este pe punctul de a mă dezamăgi. „Liniște! Liniște, mamă…” Și apoi merg înainte.

Când traversam holul lung cu camere de-o simplitate aproape monahală din acea casă de munte, nu știam încă nimic din toate astea. Știam doar că ne-ați rugat când mergem în oraș să vă cumpărăm niște vișine ca să faceți dulceață. Mai știam că mă îndrăgosteam din ce în ce mai mult de teatru. Și mai știam că trebuia să trec în vârful picioarelor pe hol după-amiaza, ca să nu vă deranjez când vă retrăgeați în cameră, pentru că ușile erau cu geam și se auzea totul. Și trecerea în vârful picioarelor, tocmai din această cauză, se umplea de fiecare dată de emoție, imaginația mea de copil transformând lumea de dincolo de acea ușă într-o lume magică! Și asta zi după zi, până când „lumea magică” de dincolo de ușă s-a îndurat de emoția și curiozitatea fără margini a unui copil și s-a lăsat ușor dezvăluită de razele puternice ale apusului, care în acea amiază au străpuns întreaga cameră, ajungând până la geamul ușii. Deși opac și acoperit de sus până jos cu o perdeluță albă, încrețită pe șine subțiri de metal, geamul a fost nevoit să-și părăsească postul de santinelă de neînduplecat și să descopere privirii mele înghețate umbra doamnei Tamara, stând nemișcată lângă fereastra camerei ei inundată complet de lumină și având parcă ceva în mâini. Ochii mei de copil, imenși de atâta uimire, nu voiau să părăsească umbrele acelea misterioase, fiind convinsă că era ceva ce nu-i e dat oricui să vadă! Și rămânând fascinată în fața ei, de dincolo de geam, încet, încet, începu să se audă vocea ei. Cuvinte care deveniră fraze, care deveniră replici și monoloage și care deveniră, apoi, în amintirea mea de copil, cel mai magic moment pe care Teatrul mi l-a dăruit vreodată! În mijlocul verii, în camera ei de la munte, nemișcată în fața ferestrei, doamna Tamara repeta! Erau acolo numai ei, amândoi: ea și cu Teatrul! Stăteau de vorbă, privind apusul. Și ce bine se simțea Teatrul acolo, în încăperea și în preajma ei! Era la fel de fascinat și el cum eram și eu!

Acum dincolo de o altă ușă prin care trec razele apusului, cu siguranță doamna Tamara face același lucru. Repetă! Și asta va face întotdeauna. Iar într-un colț, Teatrul va sta și-i va zâmbi!

02
/04
/26

În așteptarea Paștelui, în Joia Mare (9 aprilie 2026 – de la 19.00), Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Radu Popa, invită publicul la o seară specială, un eveniment 100% Mozart în care muzica va răsuna la Sala Radio ca într-o catedrală. Va fi interpretată celebra lucrare semnată de Amadeus: Marea missă în do minor, una dintre cele mai impresionante și enigmatice creații sacre ale compozitorului, o partitură monumentală, profund dramatică și, paradoxal, neterminată.

02
/04
/26

Gala Premiilor UNITER 2026 lansează „Perspective. Reflecții”, o campanie amplă care adună artiști, oameni de teatru, oameni de cultură, echipe, în jurul singurului eveniment de analiză la zi a fenomenului teatral românesc.

02
/04
/26

Institutul Cultural Român de la Tokyo lansează vineri, 3 aprilie 2026, ora 18.00, la sediul Ambasadei României în Japonia, seria de dezbateri „Japan through Romanian Eyes/Japonia prin ochii românilor”, un program care își propune să prezinte felul în care bornele culturale japoneze sunt asimilate și practicate de românii care trăiesc în Japonia, excelând în domenii care folosesc motivele specifice culturii, artei și civilizației japoneze.

01
/04
/26

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming.

01
/04
/26

Miercuri, 1 aprilie 2026, începând cu ora 19:00, amatorii de artă sunt așteptați la vernisajul expoziției „Singing to Mars - Despre soldatul de dantelă”, în cadrul căreia vor fi prezentate lucrări de sculptură și desene ale artistei vizuale Gabriela Tofan, prezentate într-o scenografie a spațiului Galeriei Simeza, spațiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, organizator și partener.

27
/03
/26

Institutul Cultural Român din Bruxelles organizează, în perioada 29 martie – 2 aprilie 2026, un turneu literar al scriitorului Mircea Cărtărescu în Luxemburg, Haga și Amsterdam, în continuarea participării sale la cea de-a 55-a ediție a Târgului internațional de Carte de la Bruxelles.

27
/03
/26

„Lapte negru” aduce o perspectivă sinceră, curajoasă, autentică despre feminitate, maternitate, depresie postnatală și pasiunea pentru scris, într-o societate în care femeile încă se luptă cu standarde duble și cu tipare mentalitare conservatoare.

26
/03
/26

Începând de vineri, 3 aprilie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București își redeschide toate spațiile expoziționale pentru public cu una dintre cele mai așteptate expoziții ale anului: „DRAFT pentru o retrospectivă comună”, semnată de Lia și Dan Perjovschi. Biletele au fost puse în vânzare, iar expoziția poate fi vizitată până pe 26 iulie.

24
/03
/26

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, organizează vineri, 27 martie 2026, ora 16:00, vernisajul expoziției de pictură și grafică „Regina Maria și Chișinăul”, cu lucrări semnate de artiștii plastici Antonina Grișciuc și Vitalie Grișciuc. Expoziția reunește viziunea a doi artiști diferiți referitoare la aceeași temă, vizita istorică a Reginei Maria a României la Chișinău în mai 1920 și ecoul acesteia, în contextul celebrării a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România.

24
/03
/26

Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România anunță prelungirea duratei de implementare DIGITER - Digitalizarea UNITER. „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”. Asociața beneficiază de fonduri pentru digitalizare în urma participării la un apel de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României.

23
/03
/26

După succesul documentarului România Sălbatică și al altor producții dedicate naturii, premiate internațional, regizorul și producătorul Cosmin Dumitrache revine cu un nou proiect cinematografic. „Hoinari prin Munți”, cel mai recent film al său, marchează o schimbare de perspectivă, fiind primul documentar observațional al regizorului, centrat pe latura umană.