-->

Duelul Viorilor sold-out înainte de start
https://www.ziarulmetropolis.ro/duelul-viorilor-sold-out-inainte-de-start/

Duelul Viorilor: Stradivarius versus Guarneri este sold-out în mai multe oraşe ale traseului.

Un articol de Andrada Văsii|22 septembrie 2013

Duelul Viorilor: Stradivarius versus Guarneri este sold-out în mai multe oraşe ale traseului. Acest lucru dovedeşte nerăbdarea melomanilor de a asista din nou la o competiţie a sunetului si armoniei, a două viori de colecţie Stradivarius şi Guarneri şi a doi artişti de talie internaţională care le mânuiesc cu măiestrie: Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru,  arbitraţi de pianistul Horia Mihail.

Cea de-a treia ediţie a turneului naţional Duelul Viorilor, va avea loc între 23 septembrie şi 4 octombrie în 8 oraşe din România. Mii şi mii de spectatori au venit să asiste la cele două ediţii precedente ale turneului Duelul Viorilor: Stradivarius versus Guarneri şi au constatat că, atunci când arcuşurile s-au încrucişat, rezultatul a fost unul atât de frumos şi melodios, sunetul atât de pur şi cristalin, măiestria celor doi violonişti atât de mare, încât practic iubitorii muzicii de calitate au fost singurii câştigători.

Publicul a fost cel care a umplut până la refuz sălile, care peste tot a primit artiştii ca pe adevărate vedete şi tot el cel care şi-a dorit şi o a treia rundă.

Duelul Viorilor – lupta de pe scenă

Poate că la început ideea de duel a părut o joacă, dar violoniştii au luat-o în serios şi şi-au susţinut şi pus în valoare instrumentul cu multă pasiune şi dăruire:

Gabriel Croitoru a declarat: „Mă bucur foarte mult că particip la acest proiect care, iată, se dovedeşte de un real succes. Eu cred că această a treia ediţie va pune din nou în valoare vioara Guarneri pe care cânt. Desigur, fiecare dintre noi doreşte să îşi evidenţieze cât mai mult instrumentul, eu nu pot decât să susţin că vioara mea merită mai multe aplauze. Vioara Stradivarius are un sunet ascuţit care pătrunde în orice colţ al unei săli, în schimb vioara Guarneri are un sunet mai cald, mai amplu, mai bogat în armonice. De altfel, se şi numeşte Catedrala”.

Citiţi şi: S-a încheiat Turneul „Duelul viorilor“

Despre arme şi combatanţi se ştiu deja destule, dar cea de-a treia bătălie din sălile de concert va fi consemnată astfel:

Vioara Stradivarius „Pachoud” construită de celebrul lutier italian în 1694, instrument pus la dispoziţia lui Liviu Prunaru de vestita orchestră Royal Concertgebouw – Amsterdam.

Vioara Guarneri del Gesu „Catedrala”, datată 1731, instrument pe care a cântat nimeni altul decât George Enescu şi care este pusă la dispoziţia violonistului Gabriel Croitoru de Muzeul Naţional „George Enescu”, în patrimoniul căruia se află.

Duelul Viorilor

Duelul Viorilor: Stradivarius versus Guarneri este sold-out în mai multe oraşe ale traseului.

Liviu Prunaru, un artist de talie internaţională. I-a avut profesori pe Alberto Lysy (cu care a cântat pentru Papa Ioan Paul al II-lea «Dublul concert» de Bach) şi pe violonistul Yehudi Menuhin (fost elev al lui George Enescu).

Gabriel Croitoru, prof. univ. dr la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, solist-concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii «Paul Constantinescu» din Ploieşti şi membru al Cvartetului de Stat «Transilvan» – Cluj-Napoca.

Pianistul Horia Mihail, un muzician al cărui rafinament transpare din fiecare apariţie în concert sau recital, este unul din cei mai apreciaţi pianişti români ai generaţiei sale. În calitatea sa de solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, Horia Mihail susţine numeroase concerte şi recitaluri pe scena Sălii Radio din Bucureşti, colaborează cu orchestre de profil din ţară, fiind totodată solist al Filarmonicii din Braşov, dar şi în turnee în ţară sau străinătate.

Datele şi locurile în care se va da „lupta“:

23 SEPTEMBRIE,  Braşov, Sala Complexului Militar, ora 20.30

24 SEPTEMBRIE, Târgu Mureş, Palatul Culturii, ora 19.00

25 SEPTEMBRIE, Turda, Teatrul Municipal, ora 19.00

27 SEPTEMBRIE, Craiova, Sala Filarmonicii, ora 19.00

28 SEPTEMBRIE, Piteşti, Casa de Cultură, ora 19.00

30 SEPTEMBRIE, Iaşi, Opera Naţională Română, ora 19.00

1 OCTOMBRIE, Bacău, Ateneu, ora 19.00

4 OCTOMBRIE, Bucureşti, Sala Radio, ora 19.00

Info:

Biletele se pot achiziţiona de la casele de bilete ale sălilor în care se vor desfăşura recitalurile, iar în Bucureşti şi prin www.bilete.ro. Informaţii suplimentare pe www. duelulviorilor.ro.

Foto credit Duelul Viorilor: Virgil Oprina

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

03
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din Madrid, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei și al Consulatului General al României la Sevilla, organizează concertele de jazz „Drive” susținute de trio-ul timișorean JazzyBIT, vineri, 3 martie, la Teatrul Institutului Francez din Madrid și sâmbătă, 4 martie, la Muzeul Interactiv al Muzicii MIMMA din Málaga.

02
/03
/23

Miercuri, 8 martie 2023 (de la ora 19.00), Ziua Femeii va fi marcată la Sala Radio printr-un concert prezentat de Big Band-ul Radio și invitatul său special: Connect-R. Evenimentul se va derula cu participarea Orchestrei de Cameră Radio și sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru . Concertul se intitulează „Noi ne potrivim”, după piesa compusă de Connect-R, care va și deschide evenimentul de la Sala Radio.

21
/02
/23

Marți, 28 februarie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține Spectacolul Extraordinar „Madrigal 60”, dirijat de Anna Ungureanu.

21
/02
/23

În perioada 26 februarie - 4 martie, la Iași va răsuna muzica clasică în cadrul celei de-a patra ediții Classix Festival și sunt așteptați peste 4.500 de spectatori la concertele organizate în cele mai importante clădiri din punct de vedere istoric și arhitectural.

16
/02
/23

Joi, 23 februarie 2023 (de la 19.00) sunteți invitați la Sala Radio la un concert-eveniment ce ne va purta în America începutului de sec. XX, prin cunoscute hit-uri ce compun un repertoriu popularizat, de-a lungul deceniilor, de mari artiști precum Frank Sinatra, Dean Martin, Ella Fitzgerald, Nat King Cole, Billie Holiday, Tony Bennett, Michael Bublé ș.a.