Duminică, Corul Madrigal alături de actorul Marius Manole
https://www.ziarulmetropolis.ro/duminica-corul-madrigal-alaturi-de-actorul-marius-manole/

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitaţi pe actorul Marius Manole şi ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” şi va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

Un articol de Petre Ivan|11 august 2020

Corul Madrigal a pregătit pentru duminică, 16 august, un spectacol dedicat uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători religioase ale românilor, Adormirea Maicii Domnului. Programul concertului „Ave Maria” va oferi publicului sonorități de inspirație sacră, de facturi diverse, de la motete ale renașterii, până la piese de inspirație bizantină. Lucrările alese pun în valoare sunetul unic al Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, unul dintre cele mai renumite ansambluri românești și etalon mondial unanim recunoscut al muzicii corale camerale.

Corul Madrigal va fi însoțit duminică de invitați speciali: actorul Marius Manole și trupa Young Beats – Cantus Mundi, coordonată de muzicianul Zoli Toth. 

Marius Manole, unul dintre cei mai iubiți actori ai României –  un artist care se metamorfozează cu aceeași autenticitate în roluri aflate în sfere emoționale diverse, de la fragilitate la forță și de la clasic la experimental – , se va afla alături de corul simbol al României cu o culegere de texte menite să amplifice emoția creată de vocile madrigaliștilor. Programul va include momente muzicale și de acompaniament ale ansamblului de percuție Young Beats, un proiect coordonat de renumitul muzician Zoli Toth, în cadrul programului Național Cantus Mundi. Young Beats este  cel mai tânăr ansamblu de percuție din România, vârsta medie fiind de 10 ani, dar care până în acest moment a reușit câteva prezențe remarcabile sub coordonarea lui Zoli Toth: de la deschiderea Cerbului de Aur  – Brașov 2019 la susținerea unui concert integral de Crăciun, la Ateneul Român. Zoli Toth este un artist conceptual, de avangardă, binecunoscut atât pentru experiența sa în zona muzicii pop, alături de trupa Sistem, dar și ca solist de muzică clasică sau electronică, care a dezvoltat unele dintre cele mai interesante și respectate proiecte fusion din România. Prin ansamblul de percuție Young Beats, Zoli își arată și talentul pedagogic, reușind performanțe remarcabile alături de tinerii săi discipoli.

Biletele pot fi achiziționate de pe platforma Bilete.ro – Stagiunea estivală Madrigal. Costul unui bilet este de 30 lei.  

Evenimentul „Ave Maria” este al cincilea din Stagiunea Estivală Madrigal și urmează altor patru concerte cu tematici și repertorii diferite: „Hora staccato”, „Madrigal cântă copiilor”, „Muzica Renașterii” și „Bijuterii corale”.

„Stagiunea estivală Madrigal 2020” este organizată în colaborare cu Centrul Cultural „Mihai Eminescu” al sectorului 2, Circul Metropolitan București și Opera Comică pentru Copii și se înscrie în seria de proiecte naționale ale Ministerului Culturii: SAMER – Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României, ce invită spectatorii la evenimente live în aer liber, pe parcursul întregii veri.

Mai multe informații despre Stagiunea estivală Madrigal și concertul de duminică găsiți pe www.madrigal.ro, pe paginile de social media ale Corului Madrigal și Eveniment „Ave Maria” .

Stagiunea estivală Madrigal se desfășoară la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Str. Arhitect D. Hârjeu nr. 61 (zona Parcul Național din București, prin cele două străzi principale Strada Maior Coravu şi Bulevardul Basarabia) și respectă normele oficiale de desfășurare a evenimentelor culturale cu public.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. 

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.

În 2020, Madrigal a împlinit 57 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive ansambluri corale. În luna ianuarie 2021, Corul Madrigal va evolua în cadrul renumitului Festival de la  Salzburg, în celebra sală Mozarteum, sub bagheta dirijorului Ion Marin.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

După 9 ani de activitate, Programul reunește sub umbrela sa peste 1.600 de coruri. Aproape 60.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

06
/06
/14

Abonamentele pentru cel mai important eveniment muzical al acestei toamne, RadiRo – Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, ediţia a II-a, organizat de Radio România, pot fi achiziţionate începând cu data de 5 iunie, online, în reţeaua bilete.ro, sau în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

05
/06
/14

Pentru a marca la Bucureşti Ziua Naţională a Portugaliei (10 iunie), Ambasada Portugaliei la Bucureşti şi Orchestrele şi Corurile Radio propun publicului joi, 12 iunie, la Sala Radio, de la 19.00, un concert extraordinar de fado.

04
/06
/14

Miercuri, 4 iunie 2014, începând cu ora 19, publicul meloman va avea ocazia de a-i reîntâlni pe Gabriel și Simina Croitoru nu numai interpretând, ca soliști, Mozart pe scena Studioului „Mihail Jora“, ci şi în calitate de invitați la evenimentul prilejuit de lansarea albumului W. A. MOZART, J. BRAHMS: SIMINA CROITORU; GABRIEL CROITORU, produs de Editura Casa Radio. Lansarea va avea loc în pauză concertului, în foaierul central al Sălii Radio, fiind urmată de o sesiune de autografe, la finalul concertului.

04
/06
/14

Cea de-a şaptea ediţie a Turneului Naţional Stradivarius se află în plină desfăşurare, cu săli de concerte arhipline de fiecare dată. Violonistul Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius, alături de pianistul Eduard Kunz au străbătut deja şapte dintre cele 12 oraşe care se regăsesc în itinerarul evenimentului, înregistrând în fiecare dintre oraşele vizitate – Târgu Mureş, Bistriţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Hunedoara şi Sibiu - succese extraordinare.

30
/05
/14

Ce au în comun pianiștii Radu Lupu și Valentin Gheorghiu, violoniștii Silvia Marcovici și Alexandru Tomescu, cântărețele Ileana Cotrubaș și Viorica Cortez, pe lângă faptul că sunt artiști cu o carieră internațională? Cu toții au debutat ca laureați ai Concursului Internațional „George Enescu”. Anul acesta, evenimentul se află la a XIV-a ediție.

28
/05
/14

Pe 4 iunie, de la ora 19. 00, la Sala Radio, doi artişti români – dirijorul Cristian Florea şi violonistul Gabriel Croitoru (de această dată la violă) – se vor alătura fiicelor lor (două tinere violoniste): Maria Montserrat Florea, respectiv Simina Croitoru, ambele deja apreciate în cadrul concursurilor internaţionale la care au participat.

27
/05
/14

Seria de evenimente aniversare ARCUB 18 ani se încheie pe 28 mai, cu un concert de swing, susţinut de Virgil Ianţu, alături de Bucharest Jazz Orchestra. Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB, începând cu ora 20.00. Intrarea este liberă.

26
/05
/14

Baletul e scump, spune povești siropoase și se adresează mai mult fetelor. Sunt câteva dintre miturile care ne țin departe de sala de spectacol. Corina Dumitrescu, de 20 de ani prim-solistă a Operei Naționale București, ne spune cum stau lucrurile în realitate.

26
/05
/14

După aproape 3 săptămâni de festival, EUROPAfest s-a încheiat pe 24 mai 2014 cu concertul de Gală aducându-i pe scena Teatrului Odeon pe cei mai buni muzicieni din cele două concursuri Bucharest International Jazz Competition şi Jeunesses International Flute Competition "Dinu Lipatti" desfăşurate în cadrul festivalului în perioada 17-24 mai 2014.