Dumitru Capoianu, omagiat la Ateneu / Statuie cu bustul compozitorului
https://www.ziarulmetropolis.ro/dumitru-capoianu-omagiat-la-ateneu-statuie-cu-bustul-compozitorului/

Joi, 13 noiembrie, în pauza după prima parte a concertului simfonic, de la ora 20.00, va avea loc dezvelirea bustului compozitorului Dumitru Capoianu, în foaierul de la Sala Mare a Ateneului, în prezenţa soţiei maestrului.

Un articol de Petre Ivan|13 noiembrie 2014

Bustul compozitorului Dumitru Capoianu (1929-2012), fost director la Filarmonicii „George Enescu“ între 1969 și1973, este opera sculptoriței Elena Surdu-Stănescu.

Portret Dumitru Capoianu

Compozitor popular și polivalent, spirit mucalit și mereu activ,vremelnic ocupant de funcții administrative și electronist amator, Dumitru Capoianu reprezintă o personalitate a muzicii românești pe cît de atrăgătoare, pe atît de dificil de încadrat.

S-a născut la București, la 19 octombrie 1929; a studiat la Conservatorul regal, la clasa de compoziție a lui Mihail Andricu, urmând apoi o carieră multiformă: violinist în Orchestra Teatrului Național (în prima tinerețe), maestru de sunet și regizor muzical la Radiodifuziune (în două cicluri, la distanță de peste 50 de ani!), director al Filarmonicii ”George Enescu” (1969-1973), dar, înainte de toate, virtuoz al potrivirii sunetelor. Calificată de cercetarea muzicologică drept ”modernă moderată” (Valentina Sandu-Dediu) și așezată în spectrul echilibrat al creaţiei colegilor săi de generație Wilhelm Georg Berger, Pascal Bentoiu și Theodor Grigoriu, muzica lui Capoianu manifestă la tot pasul caracterul estetic neliniștit al autorului.

Ceea ce i-a izbutit întotdeauna lui Dumitru Capoianu a fost să rămână el însuși, fiind de fiecare dată altfel – același în amprenta personală inconfundabilă a stilului (se poate spune fără teama de a greși că muzica sa este printre cele mai ușor recognoscibile din creația românească) și mereu diferit în varietatea formelor și a genurilor asupra cărora s-a aplecat mereu proaspăt, iscoditor, neașteptat.

Memorabilă rămâne coloana sonoră la seria Omulețului lui Ion Popescu Gopo, începută triumfal, prin câștigarea Palme D’or la Cannes, în 1957, și care, pornind de la doar trei sunete (do-si-si bemol), ilustrează formidabil complexitatea trăirilor personajului schițat atât de simplu de marele realizator de film.

Traseul creației lui Dumitru Capoianu a fost însoțit constant de distincții care au confirmat și consolidat valoarea și importanța poziției sale în peisajul muzical românesc: de două ori Premiul Meritul Cultural, Premiul Academiei Române, și de nu mai puțin de șapte ori Premiul Uniunii Compozitorilor, ultima oară pentru întreaga carieră, în anul 2000.

Concert simfonic

Joi, 13 Noiembrie, și Vineri, 14 Noiembrie, 19:00 – 21.00

Sala mare

Orchestra Filarmonicii „George Enescu”

Dumitru Capoianu, caricatura

Dumitru Capoianu, caricatura

Dirijor

CAMIL MARINESCU

Solist

CRISTIAN NICULESCU

Program

Dumitru Capoianu

Șase bisuri și un preludiu

Wolfgang Amadeus Mozart

Concertul nr. 20, în re minor, pentru pian și orchestră, KV 466

George Enescu

Simfonia nr. 1, în mi bemol major, op. 13

Biletele se pot cumpăra de la casa de bilete a Ateneului Român. / Program:Marti – Vineri 12:00 – 19:00

Pentru rezervari, AICI

Foto: Dumitru Capoianu – fge.org.ro

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.