După “Fotbal infinit”, un nou film românesc, “Lemonade”, are premiera mondială la Berlin
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-fotbal-infinit-comedia-lui-porumboiu-un-nou-film-romanesc-lemonade-are-premiera-mondiala-la-berlin/

Lungmetrajul „Lemonade”, produs de Cristian Mungiu, va fi prezentat astăzi, 19 februarie, de la ora 22:30, în cadrul secţiunii Panorama a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (15-25 februarie). Vineri, cel mai nou film al regizorului Corneliu Porumboiu a fost prezentat la Berlinală, în secţiunea Forum.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2018

„Lemonade”, debutul în lungmetraj al Ioanei Uricaru, are la bază întâmplări reale, prezintă contrastul dintre două feluri diferite de a vedea lumea și imposibilitatea de a le reconcilia.

„Lemonade”

America descrisă în film nu este deloc cea la care visează imigranții înainte să plece din țara natală. Nu e o lume modernă, avansată tehnologic, plină de posibilități, ci mai degrabă o lume provincială, locuită de oameni cu mentalități înguste și prejudecăți. Sentimentul de a fi prins între două lumi, dureros de familiar oricărui imigrant, se rezumă la o singură întrebare: merită?

„Lemonade este un film care aparține atât cinematografiei românești cât și celei americane, așa cum mă văd și pe mine ca aparținând celor două culturi. Văd Lemonade ca pe un film poziționat între cinematografia europeană de autor și unele filme independente americane mai curajoase. Reușește asta prin natura temei propuse, a producției (care s-a desfășurat pe doupă continente) și a esteticii”, spune Ioana Uricaru.

Ioana Uricaru a coregizat lungmetrajul colectiv „Amintiri din Epoca de Aur” (produs de Mobra Films, 2009) și scurtmetrajul „Stopover” (produs de Mobra Films în 2010). A mai regizat „National Treasure” (documentar, 2007, coregizor Wang Ying), „The Sun and The Moon” (scurtmetraj, 2007)  şi „The Witness” (scurtmetraj, 2012).

Fotbal infinit

“Fotbal infinit”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, pornește de la ideile unui funcționar local din Vaslui care are curajul să își pună întrebări despre regulile jocului de fotbal: de ce este terenul dreptunghiular? Să aibă voie jucătorii să alerge pe tot terenul? Există vreun raport intim între fotbal și viață?

“Fotbal infinit”

La evenimentul de la Berlinale a fost invitat și Marco van Basten, fosta vedetă a lui AC Milan, care, în calitate sa actuală de director tehnic la FIFA, militează și el pentru schimbarea regulilor din fotbal, cei doi împărtășind unele dintre idei.

Olandezul dorește, printre altele, renunțarea la cartonașele galbene, loviturile de departajare și la regula ofsaidului. Propunerile lui van Basten au fost testate într-un meci pilot, din liga a treia olandeză, între FC Lisse și Quick Boys.

În „Fotbal infinit” alături de personajul principal, Laurențiu, apare și Corneliu Porumboiu, care își joacă propriul rol.

Tatăl meu a fost jucător de fotbal și mai apoi a devenit arbitru internațional, iar eu, la rândul meu, am făcut fotbal în adolescență, gândindu-mă că pot deveni profesionist. Pentru mine, să schimbi regulile jocului părea un soi de erezie. În același timp, m-a intrigat timpul îndelungat și tenacitatea pe care Laurențiu o investește încercând să schimbe fotbalul. –  Corneliu Porumboiu.

Primul film despre fotbal al regizorului român, „Al doilea joc”, care rememorează un istoric Steaua – Dinamo din anii comunismului, a fost prezentat în 2014 tot în secțiunea Forum a festivalului de film de la Berlin.

Foto : “Fotbal infinit”, “Lemonade” – Friede Clausz  MOBRA FILMS, facebook

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.