E început de săptămână? Hai la film la Centrul Ceh!
https://www.ziarulmetropolis.ro/e-inceput-de-saptamana-hai-la-film-la-centrul-ceh/

Toamna se numără proiecţiile la Centrul Ceh, locul unde an de an se dă startul unor noi ediţii ale Documentary Mondays şi Fiction Tuesday. Anul acesta vor putea fi văzute şase documentare şi tot atâtea filme cehe care surprind din perspective insolite problematici diverse, de la scindarea continentului în timpul Războiului Rece şi până la emergenţa inteligenţei artificiale în viaţa oamenilor.

Un articol de Petre Ivan|24 octombrie 2018

Seria de proiecţii se deschide luni, 29 octombrie, de la ora 20:00, cu documentarul Cyborgs Among Us, urmând ca marţi, 30 octombrie, tot de la ora 20:00, în cadrul Fiction Tuesday, să ne uităm împreună la Accumulator 1. Intrarea este, ca de fiecare dată, liberă.

Primele două proiecţii din această toamnă tratează, parcă evocând direcţia artistică a scriitorului Karel Capek, influenţa tehnologiei în viaţa omului, a cărei evoluţie mai degrabă distopică reuşeşte să atragă consecinţe nedorite asupra acesteia.

Cyborg Among Us este primul documentar selectat în cadrul ediţiei din aceasta toamnă a Documentary Mondays. Intriga filmului este pe cât de simplă, pe atât de cutremurătoare: tehnologia este atât de avansată şi a pătruns atât de mult în viaţa oamenilor, încât într-un final se ajunge la implantarea în corpurile acestora, cu scopul de a le îmbunătăţi capacităţile, de dispozitive electrice, confruntând spectatorul cu implicaţiile depăşirii naturii umane.

Chit că aflat la cea de-a doua ediţie, Fiction Tuesday nu se lasă şi vine tare din urmă, debutând cu filmul Accumulator 1, distins cu premii la Festivalurile de Film de la Veneţia şi de la Tromso. În această poveste satirică, ecranele televizoarelor pot absorbi forţa vitală din orice lucru viu. Vă invităm să descoperiţi cum se va descurca Olda, protagonistul filmului, care suferă de o letargie acută după ce a fost intervievat pe stradă.

Ceea ce este posibil să vă frapeze este lejeritatea cu care regizorii celor două filme tratează aceste subiecte – dacă Cyborgs among us pare că începe ca un mockumentary, din pricina difuzării unor interviuri cu oameni „modificaţi” (unul cu o antenă care îi iese din cap, altul cu un led implantat în palmă) care susţin că sunt cyborgi, fapt cumva amuzant în 2017 când a fost realizat filmul, Accumulator 1 este descris de critici drept un basm modern cu elemente de spiritualism New Age, cuplul tată-fiu, Jan Sverak şi Zdenek Sverak, reuşind să realizeze unele dintre cele mai bune filme cehe recente.

Iubitorii filmului sunt aşteptati aşadar la Centrul Ceh să urmărim primul documentar, respectiv primul film de ficţiune din această toamnă! Ca de obicei, intrarea este liberă şi berea Budweiser Budvar din partea casei.

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

Foto: Hai la film la Centrul Ceh – facebook

09
/11
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

08
/11
/14

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

07
/11
/14

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghințev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc.

07
/11
/14

La cererea publicului, șase filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de proiecții suplimentare la Cinema Elvira Popescu, între 13 și 16 noiembrie. Spectatorii vor putea viziona filmele: Winter Sleep, Leviathan, The Tribe, Maidan, Bridges of Sarajevo și La Jaula de Oro.

06
/11
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic de la Berlinale 2014, “Patimile Mariei” se lansează vineri, 7 noiembrie, în cinematografele din București și alte 16 orașe.

05
/11
/14

În competiția de lungmetraj internațional a celei de-a șasea ediții a KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Familie, care va avea loc între 14 și 19 noiembrie, în București, au fost selecționate 12 filme și animații, care vor putea fi urmărite în exclusivitate la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și Cinema Pro.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului