Editura ALL sărbătorește împlinirea a 30 de ani de la înființare
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-all-sarbatoreste-implinirea-a-30-de-ani-de-la-infiintare/

În decembrie, Editura ALL împlineşte 30 de ani de existenţă în lumea cărţilor, cu peste 6.000 de titluri publicate în sute de colecţii şi peste 15 milioane de exemplare vândute. În fiecare bibliotecă din casa unui român se află cel puţin o carte apărută sub sigla ALL.

Un articol de Liliana Matei|22 noiembrie 2021

Timp de 30 de zile, în perioada 18 noiembrie – 17 decembrie 2021, cititorii se vor putea bucura de o serie de oferte speciale, concursuri, cadouri și surprize pe www.all.ro și pe pagina de Facebook a editurii.

Pentru a rememora momente-cheie ale acestui parcurs îndelungat, nu de puține ori marcat de provocările inerente industriei de carte autohtone, editura ne propune o selecție de mărturii și urări emoționante de la autori și traducători, parteneri de afaceri și colaboratori, care vor fi publicate zilnic pe pagina oficială de Facebook a editurii.

De asemenea, din 18 noiembrie, vizitatorii site-ului vor găsi secțiunea „Oferta zilei ALL 30”, în care sunt adăugate zilnic cele mai populare titluri cu 50% reducere. Orice comandă de peste 150 de lei pe www.all.ro va fi însoțită de un cadou special – bestsellerul ROAR. 30 de femei. 30 de povești, semnat de scriitoarea irlandeză Cecelia Ahern, o carte despre esența fragilă, dar durabilă și perseverentă a naturii umane.

Editura ALL a fost fondată în 1991 de Mihail Penescu, actualul Președinte și Director General al Grupului Editorial ALL, alături de partenerii săi de la acea vreme, devenind astfel prima editură privată cu profil academic și universitar. În doar câțiva ani, portofoliul de titluri cuprindea deja cărți de drept, economie, medicină, calculatoare, matematică, fizică, chimie, istorie, filosofie, psihologie, biologie, precum şi literatură. Introducerea manualelor alternative a însemnat o oportunitate pentru ALL, care a ajuns liderul pieței de manuale și de carte şcolară din România.

Apărută inițial în 1994, Îngrijirea sugarului și a copilului, de Dr. Spock, un volum de referință pentru generații întregi de părinți, se regăsește și astăzi în topul vânzărilor Editurii ALL, fiind tipărită până acum în zeci de tiraje. De același succes îndelungat se bucură și versiunea în limba română a unei adevărate biblii în domeniul dezvoltării personale – Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, de Stephen R. Covey, pe care o retipărim deja cu succes de 26 de ani. Începând din 2013, romanele Fantasy Pisicile Războinice, care se regăsesc pe lista de bestselleruri New York Times, și-au făcut loc și în topul vânzărilor ALL din toate timpurile.

Editura ALL și-a păstrat specificul academic, o treime dintre cărțile publicate astăzi adresându-se medicilor, asistenților medicali și studenților la medicină. De asemenea, din oferta grupului editorial fac parte titluri de excepție ale unor autori distinși cu cele mai prestigioase premii literare, bestselleruri internaționale, cărți care au schimbat mentalități și destine în domeniile lor: istorie, diplomație, antropologie, dezvoltare personală, literatură, ficțiune pentru copii.

 

 

21
/05
/19

Ludmila Uliţkaia, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii, o voce inconfundabilă a literaturii ruse contemporane, va vizita din nou România, în perioada 21-23 mai 2019, la invitaţia editurii Humanitas Fiction. Scriitoarea se va întâlni cu publicul bucureştean la evenimentele care vor avea loc  astăzi (marţi), de la ora 18.30, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38).

20
/05
/19

Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.

17
/05
/19

SEROTONINĂ, al șaptelea roman al scriitorului Michel Houellebecq, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Daniel Nicolescu, este disponibil din 15 mai în librăriile din București și din țară. Cartea va fi lansată la Bookfest 2019 sâmbătă, 1 iunie, de la ora 16.30, la standul Editurii Humanitas.

02
/05
/19

Joi, 9 mai, Librăria Humanitas de la Cișmigiu găzduiește un eveniment dedicat Doinei Cornea și volumului „Puterea fragilității”, apărut recent la editura Humanitas, în ediție de colecție, cu un cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu. Vă invităm să parcurgeți un fragment!

24
/04
/19

Pierce Brosnan, în rolul lui Robinson Crusoe, în ecranizarea din 1997 a romanului omonim al scriitorului Daniel Defoe, publicat în urmă cu 300 de ani (25 aprilie 1719) și considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Daniel Defoe a murit într-o zi 24 aprilie (1931).

23
/04
/19

Se obișnuiește să se spună ca Miguel de Cervantes (simbolul literaturii spaniole) și William Shakespeare (cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză) au decedat in aceeasi zi, 23 aprilie (1616). Acest lucru este însă imposibil, deoarece, chiar dacă au murit in aceeași dată, în Marea Britanie se utiliza calendarul iulian, în timp ce în Spania se adoptase cel gregorian. O interesantă explicație a acestei frumoase ficțiuni calendaristice găsim pe blogul eseistului, filosofului și publicistului Valeriu Gherghel, http://filosofiatis.blogspot.com.

18
/04
/19

Plasat în Mexic, la sfârșitul anilor '60, „Sălbaticul” lui Guillermo Arriaga este un roman pe viață și pe moarte, în care scriitorul își arată din plin măiestria, în 725 de pagini de literatură la cel mai înalt nivel.

12
/04
/19

El este peste tot... La Verona, unde n-a existat niciodată balconul Julietei la care se strecoară adolescentul Romeo. În Italia pe care, se pare, n-a văzut niciodată, ci doar a închis ochii și și-a închipuit-o.