-->

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 21 februarie, la lansarea romanului Soare întunecat
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-humanitas-fiction-va-invita-miercuri-21-februarie-la-lansarea-romanului-soare-intunecat/

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 21 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la lansarea romanului Soare întunecat de Eric-Emmanuel Schmitt, apărut în colecţia „Raftul Denisei“ în traducerea lui Doru Mareş.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2024

Participă: Marina Constantinescu, critic de teatru și film și realizator de televiziune, Doru Mareș, traducătorul romanului, și Gabriela Avram, critic literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.

Evenimentul se va încheia cu o degustare de preparate egiptene oferite de Palmiye Cakes&Cafe.

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook.

r e z e r v ă   u n   l o c

c i t e ș t e   c â t e v a   p a g i n i

C O M A N D Ă   C A R T E A

După ce a supraviețuit Potopului și a descoperit Babelul și civilizația mesopotamiană, Noam, eroul nemuritor al impresionantei serii romanești, ajunge pe meleagurile piramidelor, în perioada de glorie a Egiptului antic. De la reședințele pline de fast până la Casa Morților, de la cartierele mizere până la palatul faraonului, Noam descoperă o civilizație incredibilă, care își consemnează faptele pe papirus, venerează Nilul, mumifică morții, inventează lumea de dincolo, ridică temple și piramide ce vor sfida timpul. Dar, ca și în Mesopotamia, splendoarea are un preț – Egiptul este clădit cu lacrimile și sângele evreilor în robie. Iar pentru aceștia, în numele unei divinități atotputernice care dictează Legea, vorbește pruncul găsit într-un coșuleț de trestie și crescut de fiica faraonului, Moise.

Eric-Emmanuel Schmitt transmite cititorilor români un mesaj cu prilejul apariției romanului Soare întunecat.

„O frescă umanistă și erudită în care cunoașterea, exotismul și optimismul cuceririi, dar și conștiința angoasantă a timpului care macină totul alcătuiesc o fugă muzicală încântătoare pentru cititor.“ — Le Figaro Magazine

Străbătând secolele lansează o provocare extraordinară: povestirea istoriei omenirii sub o formă pur romanescă, intrarea în Istorie prin istorisiri, ca și cum Yuval Noah Harari s-ar întâlni cu Alexandre Dumas.
Fiecare dintre cele opt titluri ale acestei imense aventuri editoriale este legat de o vârstă decisivă a Istoriei lumii: I. Paradisuri pierdute (sfârșitul neoliticului și Potopul); II. Poarta cerului (Babelul și civilizația mesopotamiană); III. Soare întunecat (Egiptul faraonilor și Moise); IV. Lumina fericirii (Grecia secolului al IV-lea î.Hr.); V. Cele două împărății (Roma și nașterea creștinismului); VI. Mistificarea (Europa medievală și Ioana d’Arc); VII. Timpul cuceririlor (Renașterea și descoperirea Americilor); VIII. Revoluții (Revoluții politice, industriale, tehnice).

În seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt au apărut: Milarepa, Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Copilul lui Noe, Viața mea cu Mozart, Secta Egoiștilor, Evanghelia după Pilat, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri, Visătoarea din Ostende, Pe când eram o operă de artă, Concert în memoria unui înger, Cei doi domni din Bruxelles, Elixirul dragostei, Otrava iubirii, Femeia în fața oglinzii, Noaptea de foc, Adolf H. Două vieți, Omul care vedea dincolo de chipuri, Răzbunarea iertării, Doamna Pylinska și secretul lui Chopin, Félix și izvorul invizibil, Jurnalul unei iubiri pierdute, Provocarea Ierusalimului și primele trei volume din saga Străbătând secolele, Paradisuri pierdute, Poarta cerului, Soare întunecat.

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

17
/02
/26

Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa la Stockholm, pe 19 și 20 februarie 2026, la două evenimente de lansare a volumului Theodoros, publicat în limba suedeză, în traducerea lui Inger Johansson, de prestigioasa editură Albert Bonniers Förlag. Volumul în limba suedeză a apărut cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Translation and Publication Support Programme (TPS).

05
/12
/25

Cartea reunește lucrări reprezentative ale unor artiști români activi în anii ’70–’80 și documentează un segment esențial din Colecția de Artă Românească Geoffrey și Frances Tyler, astăzi parte a patrimoniului Universității din Tasmania – una dintre cele mai vaste și valoroase colecții de artă românească din afara granițelor.

14
/11
/25

Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la acordarea Premiului Nobel pentru Literatură renumitei poete, diplomate și educatoare chiliene Gabriela Mistral și a centenarului relațiilor diplomatice dintre România și Chile, Ambasada Chile în România, în colaborare cu Institutul Cervantes din București, organizează „Omagiu Gabriela Mistral”, care va avea loc pe 18 noiembrie, ora 18.30, la sediul Institutului Cervantes din București (Bd. Regina Elisabeta, nr. 38).