Elena Ferrante, despre plăcerea de a citi și a scrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/elena-ferrante-despre-placerea-de-a-citi-si-a-scrie/

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecţia „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaţionale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

Un articol de Liliana Matei|12 martie 2024

Este vorba despre volumul „Între margini. Despre plăcerea de a citi și de a scrie”, o carte de non-ficțiune scrisă de Elena Ferrante în anul 2021, un aliaj impenetrabil de cultură bine asimilată și autenticitate viscerală în care misterioasa scriitoare italiană vorbește despre scrisul ei în strânsă relație cu cititul: despre activitatea ei de scriitoare, poetica ei, tehnicile narative, lecturile fundamentale care i-au influențat devenirea.

Apariția cărții a fost primită cu entuziasm atât de critica din Europa, cât și de cea de peste Ocean. „O bijuterie incandescentă… Între margini este o meditație filosofică asupra naturii scrisului”, scriau criticii de la The New York Times. „O odă închinată cititului și scrisului… Între margini face lumină asupra temelor abordate în romanele lui Ferrante: prieteniile intense dintre femei, relațiile mamă-fiică și trădarea”, remarcau cronicarii de la Financial Times. Este o remarcă pe care o regăsim și la criticii de la Time Magazine: „O incursiune candidă a autoarei în procesul dezvoltării propriului meșteșug, dar și o privire scrutătoare asupra pasiunii de o viață pentru literatură”.

Volumul „Între margini” include patru texte distincte – „Chinul și condeiul”, „Acvamarin”, „Povești, eu” și „Coasta lui Dante”. Primele trei au fost scrise de Elena Ferrante la invitația profesorului Costantino Marmo, directorul Centrului Internațional de Studii Umaniste „Umberto Eco“, înainte de debutul perioadei pandemice. Textele au fost citite în noiembrie 2021, de actrița Manuela Mandracchia, în rolul Elenei Ferrante, pe scena Teatrului Arena del Sole din Bologna. Cel de-al patrulea eseu este scris la invitația Asociației Italieniştilor: intervenția a încheiat conferința Dante și alți clasici, susținută în 2021 și citită de cercetătoarea şi criticul literar Tiziana de Rogat.

Pentru cititorii împătimiți de literatura lui Ferrante, „Între margini. Despre plăcerea de a citi și de a scrie” vine să adauge misteriosului portret al autoarei câteva tușe care nu fac altceva decât să-i adâncească misterul. Singurele zone unde se face oarecum lumină sunt cele livrești, iar cartea ne relevă o listă generoasă de nume și de titluri care au inspirat-o pe Elena Ferrante în perioadele de căutare: Virginia Woolf, Samuel Beckett, Gaspara Stampa, Laurence Sterne, Denis Diderot, Gertrude Stein, Adriana Cavavero, Emily Dickinson, Ingeborg Bachmann, Dante.

„Al meu, al meu, al meu. Cât repetăm acest adjectiv posesiv. În realitate, un mare prim pas înainte, în materie de scriitură, e să descoperi exact opusul: ceea ce în mod triumfal considerăm al nostru e de fapt al altora. Tratativele cu lumea, da, oricând sunt în întregime ale noastre. Dar cuvintele — forma scrisă în care le cuprindem fiind atenți la marginile roșii ale caietelor noastre —, nu. Trebuie să acceptăm faptul cert că niciun cuvânt nu e cu adevărat al nostru. Trebuie să renunțăm la ideea că a scrie înseamnă să eliberăm, în mod miraculos, o voce proprie, o tonalitate proprie: după mine, acesta e un mod indolent de a vorbi despre scris”, mărturisește Elena Ferrante în paginile cărții.

Încă de la apariția romanului „Prietena mea genială”, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numita „Febră Ferrante”. Este considerată una dintre cele mai puternice prozatoare contemporane, o stilistă desăvârșită, cu intuiție artistică ieșită din comun, care a câștigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – și a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. La Editura Pandora M au apărut toate volumele Tetralogiei Napolitane: „Prietena mea genială”, „Povestea noului nume”, „Cei care pleacă și cei ce rămân” și „Povestea fetiței pierdute”, romanele „Fiica ascunsă”, „Iubire amară”, „Zilele abandonului” și „Viața mincinoasă a adulților”, volumul de interviuri, eseuri și confesiuni Frantumaglia, cel de articole-eseu „Invențiile ocazionale”, precum și cartea pentru copii „Noaptea pe plajă”. „Povestea fetiței pierdute” a fost nominalizată la Man Booker Prize (2016) și a primit Medalia de Aur pentru ficțiune în cadrul Independent Publisher Book Awards (2016). Romanul „Fiica ascunsă” a fost ecranizat în 2021, în regia lui Maggie Gyllenhaal, cu Olivia Coleman, Jessie Buckley și Dakota Johnson în distribuție.

Tetralogia Napolitană și „Viața mincinoasă a adulților” sunt ecranizate de HBO, respectiv de Netflix sub forma unor miniseriale.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.