Elisabeta Bostan și Margareta Pîslaru, la Gala filmului românesc pentru copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/elisabeta-bostan-si-margareta-pislaru-la-gala-filmului-romanesc-pentru-copii/

Regizoarea Elisabeta Bostan şi cântăreaţa Margareta Pîslaru sunt invitatele de onoare ale Galei filmului românesc pentru copii (27 – 30 martie), care debutează astăzi la Cinema Europa din Capitală.

Un articol de Petre Ivan|27 martie 2017

Festivitatea de deschidere va avea loc în această seară, de la ora 17,00, iar amfitrionul evenimentului va fi Octavian Ursulescu.

Prima zi a galei va continua cu proiecția, de la ora 18,00, a filmului „Saltimbancii”, regia Elisabeta Bostan.

Pe parcursul celor patru zile vor putea fi vizionate gratuit filmele „Veronica”, „Neamul Șoimăreștilor”, „Veronica se întoarce”, „De-aș fi Harap Alb”, „Amintiri din copilărie”, „Ștefan cel Mare — Vaslui 1475”, „Maria Mirabela”, „Zâmbet de soare”, „Dumbrava minunată”, „Un saltimbanc la Polul Nord”, „Aventurile lui Babușcă”, „Rămășagul”.

Organizatorii Galei filmului românesc pentru copii nu percep nicio taxă pentru participare. Accesul este permis doar în baza programării prealabile a unităților de învățământ.

Gala filmului românesc pentru copii este organizată de Asociația Europeană pentru Promovarea Filmului (AEPF) în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin PROEDUS. Evenimentul este realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Arhivei Naționale de Filme, al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, al RADEF RomâniaFilm și al DACIN SARA.

Foto: Elisabeta Bostan și Margareta Pîslaru – facebook

19
/07
/17

La finele anului 2016, Franța își arăta gratitudinea față de Vladimir Cosma într-un spectacol aniversar unic. Peste 3.500 de persoane au aplaudat, în picioare, la finalul concertului triumfal al compozitorului român, aflat la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, prin care acesta aniversa, la Palatul Congreselor din Paris, 50 de ani de activitate artistică de succes.

19
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Pentru a reda încărcătura uriaşă – deopotrivă istorică şi simbolică – a cunoscutei Bătălii de la Dunkerque din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Christopher Nolan aruncă în luptă un arsenal maiestuos în acest nou film al său, „Dunkirk”.

18
/07
/17

În această seară, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă, la sediul său, proiecţia reportajului în limba germană „Timişoara – vizita unui oraş în schimbare“ din seria „KulTOUR mit Holender“, realizată şi difuzată de postul de televiziune austriacă Servus TV. Evenimentul este programat cu ocazia aniversării lui Ioan Holender, care împlinește astăzi 82 de ani. Timişoara, orașul nașterii lui Ioan Holender, va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

17
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie. Spectatorilor li se pregătesc comedii, drame, thrillere animații, filme premiate în marile festivaluri și succese de casă. Intrarea este liberă.

17
/07
/17

O discuţie cu cineastul Alexandru Solomon despre ultimul său documentar, „Ouăle lui Tarzan”, şi vernisajul unei expoziţii cu fotografii din Petrila realizate de regizorul Andrei Dăscălescu se numără printre evenimentele conexe proiecţiilor la cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

16
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Despre o spectaculoasă docuficţiune poloneză cu viaţa de noapte a tinerilor din Varşovia. Şi despre un thriller elveţian care are ca protagonist un detectiv particular cu o minte tulburată. Acum, în iulie, în (unele) cinematografe.

15
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie.

14
/07
/17

Un documentar regizat de Susan Lacy despre regizorul laureat al premiului Oscar Steven Spielberg va avea premiera la HBO pe 7 octombrie. Documentarul va examina în profunzime filmografia lui Spielberg, relevând modul în care experiențele sale i-au influențat munca și au transformat-o în timp.

12
/07
/17

Buzăul a devenit între 4 și 9 iulie, pe durata Festivalului Internațional de Film Buzz CEE, un spațiu original al filmelor și al cineaștilor. Cum a arătat a doua ediție a festivalului buzoian, aflați din rândurile care urmează.

12
/07
/17

Toate aceste nopți albe / All These Sleepless Nights, documentarul hibrid regizat de polonezul Michal Marczak, intră pe 28 iulie în cinematografele din țară, distribuit de Transilvania Film. Filmul a câștigat premiul pentru regie la competiția World Cinema - film documentar a Festivalului de la Sundance, și premiul publicului în competiția internațională a festivalului T-Mobile New Horizons IFF din Polonia.