„Ema”. Steril ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/ema-steril-%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Ce faci când noul film al unui regizor pe care îl admiri te dezamăgeşte? Ce nu a mers bine? Sunt întrebări pe care mi le-am pus după ce am văzut, în premieră pe platforma MUBI, „Ema” (2019), cel mai recent lungmetraj al chilianului Pablo Larraín, prezentat la Veneţia.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 mai 2020

E un truism, dar merită repetat: orice film gândit pentru a fi văzut pe marele ecran ar trebui savurat în sala de cinema, cel puțin prima dată. Vizionat acasă, indiferent de mărimea ecranului și de calitatea sistemului de sunet din dotare, orice astfel de film pornește cu un handicap.

Inevitabil, se pierde ceva din efectul de seducție pe care îl oferă condițiile dintr-un cinematograf. Iar asta e cu atât mai mult valabil în cazul unui film care mizează pe o anume grandoare a imaginii și pe asaltul muzicii. Atunci când forța acestor două elemente e redusă, riscă să se vadă mai ușor și potențialele slăbiciuni ale scenariului. Asta cred că s-a întâmplat și acum.

Mi-ar fi plăcut să văd „Ema” (2019), cel mai nou film al regizorului chilian Pablo Larraín, unul din formaliștii cinematografiei contemporane, într-o sală de cinema. Date fiind însă condițiile de viață excepționale în care trăim, m-am consolat cu o vizionare pe platforma MUBI, unde filmul are premiera pentru publicul larg la nivel mondial, după tradiționalul traseu festivalier din a doua parte a anului trecut și de la începutul acestui an.

Toate filmele lui Larraín au în prim-plan personaje misterioase, puternice, situate la granița dintre ce e considerat normal și ceea ce ar putea fi perceput ca excentric ori deviant sau surprinse pur și simplu într-un moment de criză, indiferent dacă e vorba de oameni obișnuiți sau de personalități.

În „Ema”, protagonista (jucată de tânăra actriță Mariana Di Girolamo), al cărei nume împrumută și titlul filmului, este o dansatoare căsătorită cu coregraful trupei din care face parte, Gastón (interpretat de superstarul Gael García Bernal). După ce renunță la băiatul pe care îl adoptaseră deja când avea șase ani, pentru că a comis, din neglijența părinților, câteva fapte periculoase, cuplul începe să se destrame. Măcinată de conștiința vinovată, Ema încearcă să își recupereze copilul, iar pentru asta sa lansează în diferite strategii, inclusiv de seducție, ce se dezvăluie treptat.

Rezumatul de mai sus este o simplificare destul de brutală a unei construcții narative elaborate și enigmatice, care se acumulează lent, informație după informație, în tentativa de a întreține suspansul în legătură cu intențiile acestei tinere traumatizate și ușor piromane, dar care emană energie și senzualitate.

Așa cum ne-a obișnuit, Larraín nu e interesat de liniaritatea și claritatea firului poveștii sale, pe care îl complică la tot pasul (inclusiv prin flashback-uri), deși în esență el se reduce la câteva idei simple. Cineastul chilian e mai preocupat de cum poate trasmite formal – prin imagini, mișcări de cameră, montaj, sunete și muzică – sentimentele, tumultul interior și universul propagoniștilor săi.

Însă dacă acest stil a funcționat, câteodată sclipitor, în cazul unor titluri ca „Tony Manero”, „Post Mortem”, „No”, „Neruda” și „Jackie”, în „Ema” cred că apare o ruptură între formă și conținut, care e de fapt și eșecul filmului (care rămâne, totuși, opera unui autor îndrăzneț).

În structura sa fragmentată de montaj, Larraín alternează momente din viața obișnuită a Emei – de la problemele pe care le are cu Gastón și până la relația cu mama și sora sa și eliberarea pe care o trăiește pe cont propriu, prin câteva aventuri, sau într-un grup restrâns de prietene nonconformiste, colege dansatoare – cu scene de muzică și dans, în special reggaeton, executate în diferite spații, uneori aproape ca fragmente de videoclip.

Problema stă în discrepanța dintre, pe de o parte, sentimentul de eliberare pe care îl implică muzica și dansul și comportamentul transgresiv și încărcat de sexualitate al protagonistei și, de cealaltă parte, rigiditatea aparatului de filmat (în ciuda abuzului de transfocări lente) și mai ales postúrile, de figuri împăiate, în care își pune Larraín personajele, în cadre afectate, frumoase și pe alocuri înțesate de culori și simboluri grele.

Pentru un film care mizează atât de mult pe metafora focului, „Ema” e un film multe prea rece.

01
/03
/13

Filmul „Toată lumea din familia noastră”, în regia lui Radu Jude, a fost nominalizat la nouă categorii ale Premiilor Gopo, cele care recompensează cele mai bune producții românești din anul precedent. Pelicula concurează pentru trofeul acordat Celui mai bun film, iar Radu Jude este nominalizat la Cel mai bun regizor. Actorul Șerban Pavlu a fost […]

01
/03
/13

Bucureştenii vor avea ocazia sã vizioneze într-o proiecṭie specialã filmele nominalizate la cea de-a şaptea ediṭie a Premiilor Gopo. Astfel, filmele de la Gopo vor poposi la Cinema Union în perioada 2-10 martie. Filmele anului 2012, nominalizate la Gopo vor putea fi revãzute timp de 8 zile alãturi de alte filme nominalizate la categoria Cel […]

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]