Emanciparea domnului Iacoban
https://www.ziarulmetropolis.ro/emanciparea-domnului-iacoban/

Un nou spectacol de Radu Iacoban (dramaturgul, regizorul), la Bucureşti. “Emancipare”. Se joacă la Teatrul de Comedie, la Sala Nouă.

Un articol de Andrei Crăciun|29 februarie 2016

“Emancipare” are o intrigă bună (patru tineri fug de acasă, înainte de Examenul de Bacalaureat –  o escapadă adolescentină în munți, doi băieți, două fete, multiple posibilități, tentant).

“Emancipare” are o distribuție cu nume sonore. Eu l-am văzut cu Letiția Vlădescu, Ioana Anastasia Anton, Liviu Romanescu și Conrad Mericoffer. Despre ei voi vorbi, mai ales.

Având aceste două elemente fundamentale, “Emancipare” are un public potențial numeros. E un spectacol util atât tinerilor, cât și spectatorilor care urmează, indiferent de vârstă, jocul actorilor preferați (din distribuția la “Emancipare”, Ana Ularu, care împarte rolul cu Ioana Anastasia Anton, se bucură cu siguranță de asemenea admiratori fanatici).

“Emancipare” are umor (nu degeaba a câștigat un premiu care îi dă dreptul să se afle pe scena Teatrului de Comedie, chiar dacă la Sala Nouă, care e splendidă, deși incomodă spectatorilor, mai ales a celor cu probleme lombare). Umorul nu erupe de la început, ci, după o logică deja specifică textelor iacobaniene, se lasă puțin așteptat.

“Emancipare” nu are, strict dramaturgic, cel mai închegat și mai coerent text din teatrul românesc de astăzi, nici măcar din opera iacobaniană (despre care am mai scris aici sau aici). Despre “Casa cu pisici”, un spectacol pe care nu l-am înțeles și deci nu mi-a plăcut, am preferat să tac.

„Emancipare” suplinește momentele de incoerență (motivațiile psihologice ale acțiunilor personajelor sunt cel puțin stranii – sau poate că am ieșit eu de prea mult timp din adolescență și nu mai înțeleg cum funcționează creierul și inima la acea vârstă) prin jocul dedicat al actorilor, care se vede că au devenit o echipă. Letiția Vlădescu face – pur și simplu – spectacol.  E stridentă și stridența ei face bine în “Emancipare”.  Și în Conrad Mericoffer văd semnele unui viitor. Are harul.

“Emancipare” se așază și sub semnul unui mister care nu va fi spulberat, lăsându-ți răgazul să te gândești la el mult după ce ai plecat acasă. Această stare de fapt mă face să cred că Radu Iacoban a ajuns la un sistem propriu de valori bine conturat, pe care încearcă să îl impună. Că este, adică, un artist (chiar dacă dominat de cerebralitate), nu un meșteșugar care deservește, fără discernământ, nevoile publicului. Cred, totodată, că Radu Iacoban gândește teatrul mai apropiat de cinema, compune axat mai degrabă pe vizual decât pe textualitate. Vrea să pleci din teatru, dacă nu frumusețea poveștii, măcar cu frumusețea muzicii care se cântă din vreme în vreme sau cu frumusețea unor inovații regizorale de care, încă tânăr fiind, nu se ferește. N-a devenit manierist, iar asta este vestea bună.

emancipare2

Conrad Mericoffer, Liviu Romanescu, Anghel Damian

Previziunea mea este că “Emancipare” nu va rupe gura târgului, dar își va avea publicul său, care îl va iubi mult și îl va ține minte. Pentru viața unui spectacol de teatru, asta contează, nu?

Profețesc așa: vor merge să vadă acest spectacol atât liceeni cât și oameni de etatea mea, care trăiesc timpul acelei tinereți (timpul marilor speranțe, decizii și deziluzii) doar în retrospectivă, cu o inevitabilă melancolie.

Cred că e limpede că – ani de acum încolo – teatrul românesc se poate baza pe domnul Iacoban (dramaturgul, regizorul) ca pe un om care încearcă să pună în piață o partitură cât mai variată de spectacole de teatru. Ca seriozitate a propunerii, mi se pare că este mai degrabă  o excepție, nu o regulă. De aceea, din acest colț virtual de ziar, aprob și susțin. Aș scoate bani din buzunar să văd această “Emancipare”. Ca argument, în actuala situație financiară globală, mi se pare de-ajuns.



19
/09
/12

O continuare a romanului „Strălucirea/ The Shining”, de Stephen King, intitulată „Doctor Sleep”, va fi lansată în librăriile din Statele Unite ale Americii pe 24 septembrie 2013. Scriitorul a făcut acest anunţ prin intermediul unui mesaj postat marţi pe site-ul său. „Doctor Sleep” a avut deja parte de câteva recenzii favorabile, după ce Stephen King […]

19
/09
/12

„Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” şi „Înainte să înceapă” sunt premierele noii stagiuni la Teatrul Odeon, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Teatrului Odeon, Dorina Lazăr. Spectacolul cabaret „Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” de Bertolt Brecht, se va juca în regia lui Dragoş Galgoţiu, coregrafia Răzvan Mazilu, iar printre […]

19
/09
/12

Distinsul poet şi traducător Romulus Vulpescu, care a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani, a lăsat în urmă un mare regret pe care o serie de confraţi – academicieni, scriitori, critici literari, eseişti – l-au exprimat, miercuri, în emoţionante declaraţii acordate.   Academicianul Răzvan Theodorescu a mărturisit că Romulus Vulpescu i-a fost […]

19
/09
/12

Pe data de 19 septembrie 1895 este inaugurat Podul peste Dunăre de la Cernavoda, lucrare proiectată de inginerul Anghel Saligny, fiind, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume.   1730 – S-a născut Augustin Pajou, sculptorul oficial al lui Ludovic al XVI-lea […]

18
/09
/12

Expoziţia temporară cu tema „Casetofonul. O istorie de neuitat” se va deschide, miercuri, la sediul Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), informează Serviciul de presă al instituţiei gazdă. Organizată în colaborare cu Asociaţia Colecţionarilor de Aparate Radio din România – Pro Radio Antic, expoziţia celebrează, în avanpremieră, aniversarea în anul 2013, a 50 de […]

18
/09
/12

Gala de decernare a premiilor Academiei de Film Europene va avea loc pe 1 decembrie, în Malta. Câştigătorii vor fi stabiliţi prin voturile exprimate de cei 2.600 de membri ai EFA. Concurenţa pentru această distincţie este acerbă, pe lista filmelor nominalizate fiind regăsite producţii britanice, spaniole sau de origine cehă. Lungmetrajele britanic „The Pirates! Band […]

18
/09
/12

Soprana Angela Gheorghiu va fi distinsă pe 25 octombrie de Regele Mihai cu decoraţia „Nihil Sine Deo”, ce este acordată personalităţilor marcante, care au realizat performanţe de înalt nivel, a declarat biroul de presă al artistei.   Distincţia îi va fi acordată sopranei Angela Gheorghiu chiar în ziua în care Regele Mihai sărbătoreşte cea de-a […]

18
/09
/12

Horia-Răzvan Gârbea şi Vladimir Simon au fost votaţi, marţi, de plenul Senatului, pentru a deveni vicepreşedinţi ai Institutului Cultural Român. Horia Răzvan Gârbea a primit 73 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi două abţineri, în timp ce Vladimir Simon a fost votat cu 72 de voturi „pentru”, patru împotrivă şi două abţineri. „Le urăm […]

18
/09
/12

Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 născându-se sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian. Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această feicită ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie. „În mod evident […]

18
/09
/12

În 1783, a încetat din viaţă matematicianul şi fizicianul Leonhard Euler (teoria mişcării planetelor şi cometelor); este considerat fondatorul calculului variaţional (n. 15 aprilie 1707)   1831 – A încetat din viaţă poetul Vasile Cârlova (poeziile: „Înserare”, „Ruinurile Târgoviştii”) (n. 4 februarie 1809) 1883 – S-a inaugurat, la Bucureşti, „Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu […]

17
/09
/12

Prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc se va desfăşura în perioada 19 septembrie – 9 octombrie 2012 la Cinematograful Odyssée din Strasbourg, şi este organizată într-un moment aniversar de către Odyssée şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles, informează un comunicat de presă al ICR Bruxelles. „Cu ocazia împlinirii a […]

17
/09
/12

Cea de-a X-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis luni de Serviciul Comunicare al […]

17
/09
/12

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]