Eminescu – între patima discuţiilor şi cea a tutunului
https://www.ziarulmetropolis.ro/eminescu-intre-patima-discutiilor-si-cea-a-tutunului/

Cum arăta viaţa de zi cu zi a lui Mihai Eminescu, îmbibată în cafea neagră, cu nopţi petrecute ,,în nedormire” şi cu discuţii interminabile cu prietenii? Ne-o spun chiar contemporanii lui.

Un articol de Liliana Matei|15 ianuarie 2014

Cum arăta viaţa de zi cu zi a lui Mihai Eminescu, îmbibată în cafea neagră, cu nopţi petrecute ,,în nedormire” şi cu discuţii interminabile cu prietenii? Ne-o spun chiar contemporanii lui, în volumul ,,Mărturii despre Eminescu”, editat de Cătălin Cioabă şi publicat anul trecut la Editura Humanitas.

Ioan Slavici, unul dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape, vorbeşte despre slăbiciunile poetului:

● „Una din cele mai caracteristice slăbiciuni ale lui Eminescu era nesațul în discuțiuni. El discuta liniștit și cu multă cumpănire, nu-și pierdea niciodată sărita și nu ținea să convingă ori să înduplece; după ce se înfigea însă în vreo discuțiune, nu mai puteai să scapi de el câtă vreme n-a ajuns să se dumirească dacă e ori nu adevărat ceea ce spui.

● Băutor n-a fost Eminescu. Bea numai ademenit de prietenii cu care stătea de vorbă, puțin câte puțin, și numai vinuri ușoare, curate și bune! Vinul îl făcea vioi, vesel, comunicativ și doritor de a îmbrățișa și de a ferici pe toată lumea.

● Eminescu nu avea grija zilei de mâine și din cauza aceasta era adesea silit să ducă lipsă și să sufere. Dar de una avea Eminescu grijă, și anume să nu-i lipsească acasă cafeaua neagră și tutunul. Era nenorocit când îi lipseau aceste două stimulente și nu putea scrie. Când îi lipsea tutunul, se ajuta cu Jean, chelnerul de la Troidl, dar de cafea trebuie să se îngrijească singur, și de aceea, când îi soseau paralele, se aproviziona cu cafea râșnită și cu spirt.

● Răpus de oboseală, el dormea adeseori îmbrăcat și hainele i se jerpeleau, iar albitura rar premenită și nelăută i se făcea cocoloș. Barba și-o uita nerasă și, fiindcă-i supărau țepii ei, lua briceagul și, perdut în gânduri ori adâncit în lectură, și-o scotea fir cu fir, încât îi rămâneau pete-pete-n față.

● În ceea ce privește viața sexuală, el era de o sobrietate extraordinară. Slăbiciunile lui erau cu desăvârșire platonice, lucruri despre care se vorbește numai cu un fel de religiozitate, și numai ademenit și răpus putea el să aibă și legături, care nu sunt scurte, cum erau în cele din urmă cele cu Veronica Micle, despre care mi-a vorbit numai în ziua când a putut să-mi zică „În sfârșit, am scăpat!”.

● Păcatul lui cel mare și hotărâtor era lipsa de rânduială în traiul zilnic: când se așeza la masa de lucru, fie că scria, fie că citea, nu mânca zile întregi și petrecea nopțile în nedormire. Nu suferea de insomnie și avea multă poftă de mâncare, căci era apoi în stare să doarmă timp de douăzeci și patru de ceasuri întruna și mânca odată pentru trei inși. Uita însă să mănânce și nu se-ndura să doarmă, deși părerea lui statornică era că cea mai plăcută parte a vieții e cea petrecută în somn, când ești fără ca să fii și să simți dureri.

● Obiceiul lui era că citea cu glas tare ceea ce-i plăcea, mai ales poeziile, și făcea multă gălăgie când scria, se plimba, declama, bătea cu pumnul în masă, era oarecum în harță cu lumea la care se adresa. Îi băteam în perete; el stingea lumânarea și se liniștea, dar era de rea credință și nu se culca. Peste câtva timp, când credea c-am adormit, aprindea din nou lampa și iar începea să bodogănească.”

volum eminescu

„…mă durea deosebirea dintre adevăratul Eminescu și cel care trăise în închipuirea mea.“

(Mitte Kremnitz)

● George Panu povestește despre lectura nuvelei „Sărmanul Dionis”, la Junimea, când poetului i se atrage atenția că descrierea unui târg nu corespunde adevărului istoric: „Eminescu dădu din umere și-și continuă citirea. Ce-i păsa lui de adevărurile istorice! Niciodată el nu s-a interesat de aceasta; totdeauna el a avut credința că omenirea și românii au trăit așa, după cum el și-a închipuit, iar nu după cum ei au trăit în realitate. Mintea lui Eminescu a fost incapabilă de a înțelege vreodată un adevăr care nu ar fi intrat în sistemul credințelor sale, care nu i-ar fi îngăduit o manie a lui, fie filosofică, fie istorică.”

● Nicolai Andriescu Bogdan amintește de cariera de sufleor a lui Eminescu: „Adeseori sufla din cușca lui îmbrăcat în diferite costume speciale trupelor provinciale, compuse din câte o haină Louis IV, pantaloni bufanți Henric IV și chivere de carton aurit […]; căci trupa era întotdeauna restrânsă în artiști, așa că nu numai sufleorul era chemat să ia și el parte între personajele piesei, dar de multe ori se făcea apel până și la bărbierii trupei – uneori chiar la pompieri -, spre a-i transforma în cine știe ce lorzi sau baroni din piesele romantice […].”

● Scriitoarea Mite Kremnitz a luat lecții private de limba română de la Mihai Eminescu : „Mai mult scund decât înalt, mai mult voinic decât svelt, cu un cap ceva cam prea mare pentru statura lui, cu înfățișarea prea matură pentru cei 26 de ani ai săi, prea cărnos la față, nebărbierit, cu dinți mari, galbeni, murdar pe haine și îmbrăcat fără nici o îngrijire. Natural că acestea toate nu le-am observat la prima vedere, dar încet, încet, în timpul mesei, le-am văzut, aproape fără să-l privesc, căci eram atât de decepționată, încât mă durea deosebirea dintre adevăratul Eminescu și cel care trăise în închipuirea mea.”

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.

24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

18
/05
/23

În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

15
/05
/23

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, revine în România în perioada 16–18 mai, la București și Brașov, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021, devenit, de asemenea, bestseller internațional.