EMMY 2014: „Breaking Bad” şi „Modern Family”, cele mai bune seriale
https://www.ziarulmetropolis.ro/emmy-2014-breaking-bad-si-modern-family-cele-mai-bune-seriale/

Serialul „Breaking Bad” a obţinut cinci trofee şi este marele învingător la gala Primetime Emmy Awards 2014, desfăşurată în noaptea de luni spre marţi, la Los Angeles.

Un articol de Petre Ivan|26 august 2014

„Breaking Bad”, care s-a încheiat în toamna anului trecut, după al cincilea sezon, s-a impus la categoria „cel mai bun serial-dramă” şi le-a adus premiile pentru interpretare actorilor Bryan Cranston, Anna Gunn şi Aaron Paul.

Bryan Cranston a fost recompensat la categoria „cel mai bun actor-dramă”, pentru interpretarea personajului Walter White, un profesor de chimie dintr-un liceu american, devenit traficant de droguri în New Mexico. Anna Gunn şi Aaron Paul au fost premiaţi pentru rolurile secundare interpretate în acest serial.

De asemenea, „Breaking Bad” s-a impus la categoria „cel mai bun scenariu pentru un serial-dramă”.

Într-una dintre puţinele categorii din secţiunea dramatică necâştigate de „Breaking Bad”, Juliana Margulies a fost desemnată cea mai bună actriţă, pentru rolul principal din producţia „The Good Wife”.

În domeniul producţiilor de comedie, „Modern Family” a fost desemnat „cel mai bun serial-comedie”.

Julia Louis-Dreyfus s-a impus la categoria „cea mai bună actriţă dintr-un serial de comedie”, cu rolul din producţia „Veep”, iar Jim Parsons a fost desemnat cel mai bun actor dintr-un serial de comedie, pentru rolul din „The Big Bang Theory”.

Aceasta a fost pentru a doua oară când producţia AMC „Breaking Bad” a câştigat premiul pentru „cel mai bun serial-dramă”, în timp ce este pentru a cincea oară consecutiv când „Modern Family” (ABC) câştigă premiul Emmy pentru „cea mai bună comedie”.

Ceremonia de luni seară i-a fost dedicată lui Robin Williams, a cărui moarte, pe 11 august, a şocat Hollywoodul.

CBS, FX şi AMC au fost televiziunile care au primit cele mai multe premii la gala Primetime Emmy, cu câte cinci trofee fiecare. De asemenea, în topul televiziunilor cu cele mai multe premii Emmy au fost incluse HBO (4), ABC şi PBS (câte 3) şi Comedy Central (1).

Lista principalelor premii EMMY 2014:

Cel mai bun actor principal într-un serial de comedie

Louis CK, Louie

Don Cheadle, House of Lies

Matt LeBlanc, Episodes

Jim Parsons, The Big Bang Theory – câştigător

William H. Macy, Shameless

Ricky Gervais, Derek

Cea mai bună actriţă principală într-un serial de comedie

Lena Dunham, Girls

Edie Falco, Nurse Jackie

Julia Louis-Dreyfus, Veep – câştigătoare

Amy Poehler, Parks and Recreation

Melissa McCarthy, Mike & Molly

Jessica Lange

Jessica Lange

Taylor Schilling, Orange Is the New Black

Cea mai bună actriţă principală într-o miniserie sau un film

Jessica Lange, American Horror Story: Coven – – câştigătoare

Cicely Tyson, The Trip to Bountiful

Helena Bonham Carter, Burton and Taylor

Minnie Driver, Return to Zero

Kristen Wiig, The Spoils of Babylon

Sarah Paulson, American Horror Story: Coven

Cel mai bun actor principal într-o miniserie sau un film

Benedict Cumberbatch, Sherlock: His Last Vow – câştigător

Chiwetel Ejiofor, Dancing on the Edge

Idris Elba, Luther

Martin Freeman, Fargo

Mark Ruffalo, The Normal Heart

Cea mai bună miniserie

Fargo, Cea mai bună miniserie

Fargo, Cea mai bună miniserie

American Horror Story: Coven

Fargo – câştigător

Luther

Treme

The White Queen

Bonnie and Clyde

Cel mai bun film de televiziune

Killing Kennedy

Muhammad Ali’s Greatest Fight

The Normal Heart – câştigător

Sherlock

The Trip to Bountiful

Cea mai bună actriţă principală într-un serial dramă

Claire Danes, Homeland

Lizzy Caplan, Masters of Sex

Michelle Dockery, Downton Abbey

Julianna Margulies, The Good Wife – câştigătoare

Kerry Washington, Scandal

Robin Wright, House of Cards

Cel mai bun actor principal într-un serial dramă

Bryan Cranston, Breaking Bad – câştigător

Bryan Cranston

Bryan Cranston

Jeff Daniels, The Newsroom

Jon Hamm, Mad Men

Kevin Spacey, House of Cards

Matthew McConaughey, True Detective

Woody Harrelson, True Detective

Cel mai bun serial de comedie

Big Bang Theory

Louie

Modern Family – câştigător

Orange Is the New Black

Silicon Valley

Veep

Cel mai bun serial dramă

Breaking Bad – câştigător

Downton Abbey

Game of Thrones

True Detective

House of Cards

Mad Men

Foto cu EMMY 2014 – cinemagia

08
/04
/15

Au început înscrierile la București Docuart Fest ediția a IV-a, ultima zi fiind 10 iunie. Festivalul de film documentar exclusiv românesc așteaptă să-și cunoască participanții celei de-a IV-a ediții programată în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2015.

08
/04
/15

Actorul american Tom Cruise, care a fost căsătorit de trei ori, a decis să apeleze la ajutorul angajaţilor şi colaboratorilor săi apropiaţi pentru a-şi găsi o nouă iubită. "Tom era stresat din cauza întâlnirilor romantice, după controversele generate de precedenta «căutare» a unei soţii, însă acum a obosit să fie singur", informează contactmusic.com.

07
/04
/15

Când a ales să plece din țară, în 1989, Bogdan Stanoevici era un tânar actor în mare vogă, lăudat de critici, căutat de regizori, răsfățat de femei și invidiat de bărbați. De profesie actor, cunoscut pentru roluri precum "Sania albastră", de Ioan Carmăzan, "Noi, cei din linia întâi", de Sergiu Nicolaescu, și "Tertium non datur", de Lucian Pintilie, Bogdan Stanoevici a fost în centrul atenției în ultimii ani datorită carierei sale politice.

06
/04
/15

Pisica neagră, circul magic, un prinț de sârmă și un mic trompetist îndârjit îi vor încânta pe cei mici la cea de-a șasea ediție NexT Kids, un program special dedicat copiilor cu vârste între 4 şi 12 ani, în cadrul Festivalul Internaţional de Film NexT (15 - 19 aprilie).

06
/04
/15

Un film revelator despre înțelegerile statului italian cu Mafia, care a făcut vâlvă în 2014 la Festivalul de la Veneția, este unul dintre cele șapte titluri din competiția Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (26 – 30 aprilie). The State-Mafia Pact / La Trattativa, regizat de Sabina Guzzanti, dezvăluie modul în care reprezentanți ai statului acționau ca punți de legătură sau agenți ai crimei organizate.

06
/04
/15

Serialul politic "House of Cards" va continua cu cel de-al patrulea sezon, care va fi difuzat pe internet în 2016. Kevin Spacey a fost recompensat, în 2015, cu un Glob de Aur pentru rolul din acest serial, la fel ca şi Robin Wright, partenera sa din film, premiată pentru rolul soţiei lui Frank Underwood.

03
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Întâmplarea face ca filmele de debut a două regizoare românce să poată fi văzute în același timp pe marile ecrane: documentarul „Aliyah DaDa”, al Oanei Giurgiu (cunoscută ca producătoare), și lungmetrajul de ficțiune „Marussia”, al Evei Pervolovici, o tânără cineastă stabilită în Franța.

03
/04
/15

"Caravana filmului românesc" va debuta luni, în Bucureşti, peliculele "Amintiri din copilărie" şi "Saltimbancii", de Elisabeta Bostan, şi "Dumbrava minunată", de Gheorghe Naghi, urmând să fie proiectate între 6 şi 9 aprilie în sala de consiliu a primăriei sectorului 4, în programul "Şcoala Altfel".

02
/04
/15

Filme provocatoare, aflate în clasamentele criticilor din lumea întreagă şi premiate la marile festivaluri vor fi proiectate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc la Cluj-Napoca, între 29 mai şi 7 iunie