Sfânta Sofia, mozaicurile de la Ravenna, minunatele mănăstiri de la Meteora sau de la Muntele Athos, cu toţii am auzit de ele, poate le-am vizitat sau plănuim să o facem, dar cât de bine cunoaştem imperiul care a oferit lumii una dintre marile civilizaţii europene?
Un articol de Ziarul Metropolis|17 iunie 2024
Inaugurarea fastuoasă a capitalei imperiale de către Constantin cel Mare (11 mai 330) a așezat pe harta Europei nu doar un nou imperiu, ci și o nouă concepție politică și culturală. Constantinopolul, orașul-regină, aflat sub protecția divinității, preia și creștinează tradițiile romane, dar și pe cele elenistice. Metropolă bogată și înfloritoare, plină de palate, biserici și mănăstiri cu mozaicuri și cupole strălucitoare, a fascinat și a stârnit curiozitatea călătorilor străini de-a lungul evului mediu. Poltician abil, înconjurat de sfetnici geniali, Constantin cel Mare a intuit legitimarea politică și spirituală oferită de creștinism. Edictul de la Milano a oferit creștinilor libertate de cult, iar fondarea Constantinopolului a transformat noua religie într-o ideologie politică. Dacă până atunci arta primilor creștini fusese o artă ascunsă, a catacombelor, după această dată iese la lumină căutând să își elaboreze propriul limbaj estetic.
În secolele care au urmat, Imperiul roman se prăbușește în Occident, iar Italia devine spațiu de confruntare, dar și de strategii politico-militare între împărații de la Constantinopol și neamurile germanice. În 555, împăratul Justinian (527-565) reînvie visul unui imperiu care domină axul mediteranean. Ravenna, esențială din punct de vedere strategic, se umple de nenumărate lăcașe de cult și palate, decorate deopotrivă de ostogoții arieni, dar și de elitele de la Constantinopol. În ambele cazuri, artizanii sunt aduși din capitala imperiului, fapt care asigură o anumită continuitate stilistică. Astăzi, putem admira în toată splendoarea strălucirea curții constantinopolitane, Justinian și Theodora fiind reprezentați în mozaicurile situate de-a lungul absidei din Basilica San Vitale. Ce uimește privitorul contemporan este dimensiunea sacră, aproape abstractă a personajelor. Artiștii anonimi au pus în scenă teologia politică care domina Imperiul bizantin. Împăratul și soția sa sunt reprezentați oferind bisericii o serie de obiecte cu caracter euharistic, gestul lor fiind în continuitatea regilor magi, reprezentați pe broderiile de pe mantia Theodorei.
Dar mesajul este mult mai complex. De fapt, ce se evidențiază este prezența sacră a împăratului în biserică, și implicit în societate. Înveșmântați în purpură, cu coroane de inspirație orientală, împodobite cu pietre prețioase și perle, aureolați de câte un nimb, cei doi evocă splendoarea curții și a ceremonialului de la Constantinopol. Purpura, alături de porfiră, evoca gloria imperiului antic, dar și sacrificiul christic. Perechea imperială reprezenta, practic, divinitatea pe pământ. Așa cum în ceruri era un Christ Pantocrator, pe pământ, împăratul autocrator reprezenta voința divinității.
Tehnica mozaicului, cunoscută încă din Antichitate, devine, la Ravenna, complementară arhitecturii. Aplicațiile de foiță de aur sugerează ideea de imaterialitate, de lumină și de plutire, aspectul sacru, de mister solemn, fiind accentuat de frontalitatea strictă, de stilizarea dusă la maximum. În nici un caz nu este o creație naivă și stângace. Artiștii cunoșteau tehnicile complexe ale mozaicului antic, dar renunță la naturalism, folosesc cu parcimonie culorile antichității – verdele și albastru- și evocă, prin intermediul fondului auriu, ideea de imaterialitate, de mister sacru. 560 bucăți de mozaic sunt folosite pentru cele două portrete imperiale, unele dintre bucățile de pastă de sticlă fiind ușor înclinate pentru a sugera ideea de mișcare.
Departe de interesul Antichității pentru cotidian, arta bizantină pune bazele unui nou limbaj artistic, impregnat de elemente simbolice. Se schimbă paradigma în artă, la sfârșitul antichității, simbolul domină discursul vizual, fapt însoțit și de o simplificare a reprezentărilor. Verismul dispare, stilul este simplu, sunt reprezentate simbolurile puterii și mai puțin mundanul, cotidianul, umanul, anecdoticul.
La secole distanță, în 1903, arta din Ravenna avea să îl inspire pe Gustav Klimt. Tehnica mozaicului și a foiței de aur, experimentată deja de membrii Secesiunii vieneze în artele decorative, marchează trecerea spre liniile geometrice și deschide drumul către estetica Art Deco. Ornamentația bogată și bidimensionalitatea inlocuiesc, treptat, naturalismul organic din perioada Art Nouveau. Influența bizantină marchează una dintre cele mai cunoscute perioade din creația artistului vienez, aplicațiile de foiță de aur și evocarea tehnicii mozaicului abundă. Friza Stoclet (1905-1911) cu Marele arbore al vieții și cu personajele înveșmântate în haine de inspirație bizantină evocă o lume imaterială, caracterul simbolist al viziunii artistice fiind dominant.
