Erik Friedlander’s Oscalypso, la Jazz Nouveau
https://www.ziarulmetropolis.ro/erik-friedlanders-oscalypso-la-jazz-nouveau/

Seria de concerte Jazz Nouveau, organizată de Club Control în parteneriat cu Twin Arts, continuă şi în 2017. Pe 30 ianuarie, la Jazz Nouveau concertează grupul american Erik Friedlander’s Oscalypso, o premieră pentru România.

Un articol de Liliana Matei|28 ianuarie 2017

Un veteran al scenei muzicale din New York, violoncelistul Erik Friedlander studiază chitara de la vârsta de 5 ani, trei ani mai târziu hotărându-se pentru violoncel. Calitățile de improvizator și compozitor i-au adus lui Erik nenumărate solicitări ca muzician de studio încă de la debutul carierei sale.

Un avid și eclectic consumator de muzică el însuși, Erik Friedlander a cântat cu artiști veniți din toate zările muzicale: cameleonicul rock star Mike Patton (Faith No More), Alanis Morissette, Courtney Love, Dave Douglas, Laurie Anderson, dar și John Zorn, unul dintre cei mai importanți și prolifici compozitori contemporani.

De altfel, cu John Zorn, Friedlander a lucrat la trei albume: Filmworks X: In the mirror of Maya Deren (2001); The Concealed (2012) și Fragmentations, Prayers and Interjections, apărut in 2014.

Muzicianul american poate fi ascultat pe un număr impresionant de discuri – 24 ca lider de grup și 27 ca muzician invitat, dar și pe coloanele sonore ale filmelor Thoroughbred, Nothing on Earth, Future Weather sau Spade.

Proiectul Oscalypso, pe care Erik Friedlander îl va prezenta la Jazz Nouveau este dedicat contrabasistului și violoncelistului american Oscar Pettiford, unul dintre pionierii bebop-ului.

Alături de Erik Friedlander la Jazz Nouveau vor fi prezenți saxofonistul Michael Blake, basistul Trevor Dunn și bateristul Michael Sarin.

Jazz Nouveau este o serie de concerte organizate de Control Club în colaborare cu Twin Arts, care își propune să aducă în atenția publicului bucureștean artiști locali și internaționali aflați din punct de vedere stilistic la confluența dintre jazz și alte genuri muzicale.

Concertul Erik Friedlander’s Oscalypso va avea loc pe 30 ianuarie, ora 20.00. Accesul se va face de la ora 19.30.

Biletele costă 35 de lei și se pot cumpăra online pe www.eventbook.ro

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.