Eroi și antieroi din Balcani, la Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară
https://www.ziarulmetropolis.ro/eroi-si-antieroi-din-balcani-la-divanul-degustatorilor-de-film-si-arta-culinara/

Cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară va avea loc anul acesta în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate (judeţul Dolj) şi va fi dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”.

Un articol de Liliana Matei|6 iulie 2014

Tema se va regăsi atât în proiecțiile festivalului – lungmetraje, scurtmetraje şi documentare –, cât şi în prezentările din cadrul simpozionului ştiinţific care însoțește, de trei ediții încoace, festivalul.

Timp de cinci zile, Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară va aduce pe malul Dunării, într-un spațiu care și-a modificat destinația devenind din port agricol port cultural, filme balcanice actuale şi de arhivă, filme care au scris istorie, filme premiate şi filme care subminează clişeele şi prejudecăţile ce s-au clasicizat, de-a lungul timpului, în legătură cu cinematografia balcanică.

eroi si antieroi

„Eroi balcanici? Ei bine, ei sunt cei mai cunoscuţi din lume. Începând cu Ulise, care a întârziat acasă rătăcind cam mult cu băieţii pe coclauri. Pentru Giovanni Papini chiar Ahile şi ceilalţi eroi nu erau decât nişte fraieri care s-au măcelărit timp de zece ani sub zidurile unui târguşor pentru o femeie cam trecută. Acestor eroi li se adaugă Păcală şi Nastratin Hogea, apoi o serie de dansatori frenetici precum Zorba şi eroii lui Kusturica“, spune Marian Ţuţui, directorul artistic al festivalului.

„Antieroi? Nu este vorba despre loseri în sens american, ci despre oameni obişnuiţi precum Lăzărescu al lui Puiu sau compozitorul din recentul Moartea unui om din Balcani al lui Miroslav Momcilović. Divanul din acest an este un prilej pentru vedea că în Balcani s-au născut deopotrivă eroismul şi viaţa într-o veşnică tranziţie. Căci între retragerea romană şi năvălirile turcilor nu au fost decât tot perioade de tranziţie. Nu degeaba întregul nume al lui Lăzărescu este Dante Remus Lăzărescu”, mai afirmă Marian Țuțui.

Ca în fiecare an, festivalul este deschis tuturor iubitorilor de cinema şi bucătărie balcanică, accesul la filme şi demonstraţiile culinare fiind liber.

Pe timpul desfășurării festivalului, camparea pe teritoriul portului va fi posibilă în limita locurilor disponibile. Înscrierile se pot face pe pagina de Facebook a festivalului.

Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară este un eveniment anual, organizat de Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu”, cu sprijinul TV 1000, CNC și ICR.

Foto: Adi Bulboacă

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.