-->

Este o performanță să joci într-un spectacol slab?
https://www.ziarulmetropolis.ro/este-o-performanta-sa-joci-intr-un-spectacol-slab/

Actorilor le lipsesc producţiile care să-i pună în valoare şi atunci ei fac performanţe implicându-se în zeci de proiecte situate sub cota lor artistică.

Un articol de Judy Florescu|10 octombrie 2014

În ultima vreme, numărul actorilor buni a devenit invers proporțional cu numărul producțiilor teatrale în care aceștia sunt distribuiți. În România, actorii sunt distribuiți, nu își aleg rolurile. Momentan, noi nu avem acel sistem de la Hollywood în care actorul citește propunerile de scenariu venite prin agentul său, apoi decide dacă vrea sau nu să se implice în acel proiect. La noi, e mai simplu: se dau probe și se fac casting-uri, de care tu ca actor ești fericit dacă auzi, iar în momentul în care le mai și iei, ești foarte fericit că îți poți face meseria, orice rol ai primi.

Totuși, să vezi actori talentați, carismatici, plini de energie, irosindu-se în spectacole slabe, pare a fi un chin pregătit meschin de soartă celor care încă mai cred că teatrul este o minune, uniunea dintre două universuri  – cel stelar și cel pământean. Dar ce înseamnă teatrul, atunci când minunea devine mortificarea talentului într-un spectacol ca o grotă cu mumii?

„S-a dus generația de aur” și din asta înțeleg că ar trebui să le pregătim locurile de veci tuturor celor care au îndrăznit să mai facă teatru azi.  Am pornit la drum cu gândul că deja suntem spectatori păsuiți de soartă și că orice am vedea pe scenele românești nu se compară cu teatrul de pe vremea sfinților. Îmi pare rău că m-am născut acum și că doresc să cunosc teatrul din aceste vremuri, așa cum se face el astăzi.

Teatru se face din belșug, doar că nu prea am mai întâlnit spectacole create realmente pentru actori, în care aceștia să fie puși în valoare. De ce e nevoie ca actorii să fie puși în valoare într-un spectacol? Pentru simplul fapt că talentul, dacă nu este exploatat, lucrează împotriva ta. Astfel, vedem actori extrem de talentați umbriți de regii orfane de idei și texte fără o direcție precisă, în afară de cea financiară sau a epatării. Mă gândesc adesea că scopul regizoral, acolo unde el lipsește cu desăvârșire, poate fi mărirea ego-ului și atât.

Cum stabilim când un spectacol de teatru e slab? Foarte simplu – actorii transmit sau nu.

Mergi la teatru pentru că uneori ai nevoie de povești reale în care nu tu ești personajul principal. Uneori, gândurile noastre ascunse ies la iveală cu ajutorul unor replici din spectacol, unor situații, unor momente desprinse din viață sau inspirate de ea. Prin energia pe care o transmit de pe scenă, ne apropiem sufletește de actorii care-și pun sufletul pe tavă preț de câteva ore în fața noastră.

Ca spectator, vrei să vezi talentul celor pe care îi admiri înflorind, nu divizat în mii de bucățele pentru a profita de el cei netalentați sau leneși.

Ca spectator, te simți înșelat când îți vezi actorii preferați dezintegrându-și talentul, în loc să-l șlefuiască, scoțând ce e mai rău din el, îndepărtând orice urmă de strălucire din ceea ce dobândiseră prin rolurile anterioare. Când vezi un actor talentat într-un spectacol slab poți doar să-i apreciezi efortul, performanța de a-l duce la bun sfârșit cu fiecare reprezentație și să te întrebi  dacă talentul artistic se pierde când este investit în proiecte sub nivelul său. Să ne rugăm pentru durabilitatea talentului!

12
/06
/26

Ediția XXXVI a Festivalului Național de Teatru, care se va desfășura la București în perioada 16-25 octombrie, anunță lansarea ediției cu numărul 5 a concursului de dramaturgie.

12
/06
/26

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova participă la cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional Shakespeare din Hong Kong, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate operei shakespeariene din Asia, cu spectacolul „Hamlet”, în regia renumitului creator britanic Declan Donnellan și cu scenografia semnată de Nick Ormerod.

12
/06
/26

A 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania începe astăzi, iar Clujul intră, pentru 10 zile, în ritmul celui mai mare eveniment dedicat filmului din România.

11
/06
/26

Dansatoarea Andreea Vălean și coregraful Daniel Alexandru Dragomir, fondatorul companiei Contemporary Creative Dreamers, participă la cea de-a 40-a ediție a Competiției Internaționale de Creație Coregrafică / „Choreography 40 - Hannover”. Evenimentul se va desfășura în perioada 11-13 iunie 2026, la „Theater am Aegi” din Hanovra, Germania.

11
/06
/26

Timp de cinci zile, Nordic Exposure: O călătorie în nordul literar prezintă peste 20 de evenimente care aduc cititorii mai aproape de autorii nordici contemporani. Noul festival de literatură face parte din familia Nordic Festival și are loc între 16 și 20 septembrie 2026, în spații culturale consacrate din capitală.

09
/06
/26

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografele din întreaga țară a filmului Leonora în lumina dimineții (Leonora in the Morning Light), un biopic impresionant inspirat din viața uneia dintre cele mai fascinante figuri ale artei suprarealiste din secolul XX.

08
/06
/26

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă joi, 11 iunie, de la ora 19:00 și vineri, 12 iunie, de la orele 11:00 și 19:00, spectacolul „Harta lui Elian”. Evenimentul are loc pe scena Teatrului Excelsior, în cadrul Platformei de Dialog prin Cultură – un program de educație participativă dedicat temelor relevante în relația copil-părinte-profesor.

08
/06
/26

Vineri, 12 iunie 2026 (19:00), Sala Radio va găzdui un concert extraordinar organizat cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Spania și România. Sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, Orchestra Națională Radio va prezenta un program dedicat muzicii inspirate de cultura spaniolă, reunind câteva dintre cele mai reprezentative lucrări din repertoriul simfonic european cu tematică hispanică.

03
/06
/26

La doar câteva săptămâni după încheierea Festivalului de Film de la Cannes, unele dintre cele mai comentate, premiate și controversate titluri ale ediției din acest an ajung la Festivalul Internațional de Film Transilvania (12–21 iunie 2026, Cluj-Napoca), unde vor putea fi văzute în avanpremieră națională.

26
/05
/26

În perioada 28 mai – 4 iunie 2026, Institutul Cultural Român de la New York organizează turneul nord-american dedicat ediției în limba engleză a romanului Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac, publicată de prestigioasa editură americană Deep Vellum, în traducerea Monicăi Cure, cu titlul The Summer My Mother Had Green Eyes.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.