-->

Europavox Festival Bucharest: artiști din 7 țări concertează la Control Club, între 5-6 aprilie
https://www.ziarulmetropolis.ro/europavox-festival-bucharest-artisti-din-7-tari-concerteaza-la-control-club-intre-5-6-aprilie/

Artişti din şapte ţări europene vor concerta la Control Club în perioada 5-6 aprilie, la cea de-a doua ediţie Europavox Festival Bucharest.

Un articol de Petre Ivan|30 martie 2023

Just Mustard, una dintre cele mai promițătoare trupe rock din Irlanda, cvartetul indie pop Hater (Suedia), rockerii experimentali MNNQNS (Franța), multi-instrumentistul Theodore (Grecia), artistul soul Bobby Oroza (Finlanda) și apreciatul duo jazz Svaneborg Kardyb (Danemarca) vor cânta alături de artiștii locali Mischa Blanos și D.E.N.I.S. în cele două zile de festival.

Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventbook.

Apărut în 2006, Europavox este un proiect cultural ce își propune să promoveze diversitatea scenei muzicale europene, atât prin platforma Europavox.com, cât și prin numeroase evenimente organizate anual în șapte țări europene (Austria, Belgia, Croația, Franța, Italia, Lituania și România). Rezultatul este o călătorie electică printr-o varietate de stiluri muzicale, o explorare a universului artiștilor emergenți din Europa.

De la înființarea sa, în 2008, Control Club a găzduit mii de concerte cu trupe românești și străine, din noul val și legendare, fiind considerat unul dintre cei mai importanți promotori ai muzicii live și culturii alternative, din București și din țară. Recent, Control Club s-a alăturat unei rețele europene de live music venues din care mai fac parte: Le Botanique (Bruxelles), Estragon Club (Bologna), INmusic (Zagreb), Loftas (Vilnius) și WUK (Viena), cu scopul de a susține mobilitatea artiștilor europeni emergenți și de a oferi amatorilor de muzică experiențe concertistice inedite, în cadrul evenimentelor Europavox.

Concertele din cadrul Europavox Festival Bucharest (5-6 aprilie) de la Control Club vor începe de la ora 19:00, în ambele zile.

Biletele sunt disponibile online pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook, la prețul de 65 de lei pentru miercuri, 5 aprilie și joi, 6 aprilie. Un număr limitat de abonamente, valabile pentru ambele zile de festival, sunt disponibile la prețul de 100 de lei.

În cadrul Europavox Festival Bucharest, Institutul Francez și Europavox prezintă, în data de 5 aprilie, “What’s next for European music?” : o zi dedicată întâlnirilor cu profesioniști din industria muzicală, workshop-uri și mese rotunde. Ziua următoare, 6 aprilie, este alocată unui workshop de mobilitate culturală – oportunități de finanțare, susținut de Marie Fol, board member On the Move. Evenimentele sunt gratuite, iar accesul se face pe bază de înregistrare: [email protected].

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]