„Evgheni Oneghin” în regia lui Ion Caramitru, pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/evgheni-oneghin-in-regia-lui-ion-caramitru-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă joi, 14 noiembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski în regia lui Ion Caramitru. Decorurile poartă semnătura Mariei Miu, costumele sunt creaţia Vioricăi Petrovici, iar lighting design-ul a fost realizat de către Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

Un articol de Liliana Matei|11 noiembrie 2019

Ion Caramitru despre „Evgheni Oneghin” de pe scena Operei Naționale București: „Evgheni Oneghin a fost și a rămas, poate, opera care m-a contrariat cel mai mult, din cauza existenței acelei dublări dintre textul lui Pușkin și muzica romantică a lui Ceaikovski, ce ajung să se anuleze într-un fel reciproc, ceea ce pe mine m-a ajutat să pot descrie și arăta totul în secvențe cinematografice, care pot fi folosite mai bine. Am acceptat, astfel, să mă apropii și de subiect, pentru că de muzică eram, oricum, deja îndrăgostit. Evgheni Oneghin este istoria unei epoci, a acelei sensibilități rusești, cât și un moment de viață veritabil.”

Opera „Evgheni Oneghin” a fost reprezentată pentru prima oară la data de 17 martie 1879 de către studenții Conservatorului din Moscova, sub conducerea muzicală a lui Nicolai Rubinstein. Ceaikovski se temuse de lipsa efectelor scenice, deoarece opera fusese concepută ca o „dramă lirică intimă, dar puternică”, după cum el însuși a caracterizat-o.

După doi ani de la prima reprezentație, opera a intrat în repertoriul Teatrului Mare din Moscova, la data de 11 iunie 1881, devenind în curând una dintre lucrările preferate ale publicului. De atunci, popularitatea acesteia a crescut continuu, devenind, în timp, parte a patrimoniului muzical universal. Minunatele arii ale Lenski, Oneghin și aria Tatianei sunt cunoscute de iubitorii de muzică din lumea întreagă.

Opera „Evgheni Oneghin” a fost reprezentată pentru prima dată în România în stagiunea 1937 – 1938, pe scena Operei Române (fosta denumire a Operei Naționale București), sub bagheta dirijorului Egizio Massini și în regia lui Sigismund Zaleski.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

29
/09
/14

Practica și mentalitatea din țara mea, unde am ales sa trăiesc și să funcționez, se arată din ce în ce mai ostilă față de felul independent și suveran de a-mi exersa profesia și de a-mi duce existența în mod privat, fără să reprezint vreo greutate pentru fondurile publice. Bănuiesc că așa simt și ceilalți suverani și independenți - indiferent de profesia aleasă...

29
/09
/14

Violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail au început într-un mod neconvențional cea de-a treia ediţie a turneului naţional „Vioara lui George Enescu”, organizat de Radio România prin Centrul Cultural Media Radio România împreună cu Asociaţia Culturală Accendo, în perioada 27 septembrie-15 octombrie 2014.

28
/09
/14

Josu de Solaun (Spania) a câștigat Premiul I al Secțiunii de Pian a Concursului Enescu sâmbătă, într-o seară de gală în cadrul căreia pianiștii finaliști au susținut concerte alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu. Premiul II i-a revenit tânărului pianist Ilya Rashkovskiy (Rusia), în timp ce Premiul III a fost câștigat de Vassilis Varvaresos din Grecia.

27
/09
/14

Vineri, 10 octombrie, ora 19:00, pe scena Sălii Radio, se va desfășura Gala Aniversară VIORICA CORTEZ ŞI PRIETENII, o ocazie unică pentru melomanii bucureşteni de a se întâlni, în aceeaşi seară, cu şase dintre cei mai importanţi muzicieni români contemporani.

26
/09
/14

Pentru al treilea an consecutiv, vioara Guarneri del Gesu, ce i-a aparţinut lui George Enescu, va părăsi Muzeul Naţional George Enescu (în patrimoniul căruia se află) şi va pleca la drum întâi prin parcurile bucureştene, apoi prin satele României, pentru a reveni la Braşov şi apoi la Bucureşti într-un recital de gală ce va avea loc la Sala Radio.

25
/09
/14

Între 28 septembrie și 24 octombrie, violoncelistul Răzvan Suma desfășoară turneul ,,Vă place tango?”. Este o continuare a tradiţiei instaurate de artistul român de a propune publicului o provocare artistică în fiecare toamnă, în anii precedenţi aceasta fiind formulată sub titlurile „Vă place BACH?” şi „Vă place BRAHMS?”.

23
/09
/14

IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE S-a căsătorit la doar 18 ani, cu prinţul Mihai Cantacuzino, cu 12 ani mai în vârstă decât ea. În timpul căsniciei, l-a cunoscut pe George Enescu, iar muzicianul s-a îndrăgostit iremediabil de ea. Maruca l-a iubit până la nebunie şi pe filosoful Nae Ionescu.

22
/09
/14

Albumul Romance, al mezzosopranei Ruxandra Donose, apărut la Editura Casa Radio, va fi lansat, în prezenţa artistei, marţi, 23 septembrie, ora 17:00, la librăria Cărtureşti din Str. Arthur Verona nr. 13-15. La eveniment vor participa dirijorul Tiberiu Soare şi muzicologul Grigore Constantinescu.

22
/09
/14

Proiectul "Fotografie în versuri și muzică" înseamnă ilustrarea unei poezii atât prin imagini, cât și prin pasaje muzicale originale, care să reflecte tema creației literare atât vizual, cât și auditiv.

22
/09
/14

TANGO-ul, genul muzical - dedicat dansului - cu cea mai spectaculoasă poveste, doi invitaţi speciali originari chiar din ţara tango-ului şi a compozitorilor săi – Argentina, un repertoriu semnat de cei mai mari compozitori de gen, 13 concerte în 12 oraşe din România, acestea sunt elementele care compun turneul naţional „VĂ PLACE TANGO ?”, prezentat de violoncelistul RĂZVAN SUMA, între 28 septembrie - 24 octombrie 2014.

22
/09
/14

Laureaţii Concursului Enescu 2014, Secţiunea Violoncel, au fost desemnaţi duminică seară de către juriul internaţional în cadrul unei ceremonii de gală în Sala Mare a Ateneului Român, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii George Enescu. Premiul I i-a revenit violoncelistei Eun–Sun Hong (Coreea de Sud), care a interpretat Concertul Nr. 1 pentru Violoncel și Orchestră de D. Șostacovici.