Expoziția „Pictori de azi la Balcic”, gata de ediția 2022
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-pictori-de-azi-la-balcic-gata-de-editia-2022/

Tabăra de artă „Pictori de azi la Balcic”, organizată de Asociaţia ELITE ART club UNESCO, reuneşte, încă din anul 2003, creaţiile artiştilor într-o arhivă de exprimare stilistică, fiecare pictor participant abordând în stilul caracteristic diversitatea de forme şi imagini pe care Balcicul o oferă.

Un articol de Felicia Acsinte|15 martie 2022

În perioada 21 martie-15 aprilie 2022 Elite Art Gallery organizează expoziția taberei de artă „Pictori de azi la Balcic”, ediția 2021, artiștii participanți ( Ammar Alnahhas, Gabriela Culic, Daniela Grapa, Laurențiu Midvichi, Manuell Mănăstireanu, Sergiu Grapa și Vasile Rață) reconstituind pe pânză frânturi din universul pitoresc al Balcicului, crâmpeie ale unui loc plin de lumină și frumusețe.

Lucrările colective se transpun ca într-un puzzle care reușește să înrămeze o esență a simbolurilor, a jocului de culoare și semnificații, ca într-o promisiune a integrității interioare, a unui dialog între cel care pictează și privitor. Abundând în forță imaginativă, picturile sunt atât rezultatul privirii atente asupra spațiului mirific la care Balcicul invită, dar și o fereastră către contemplarea orizontului nedeslușit al artistului.

Coeziunea între capacitățile cele mai înalte pe care arta le poate oferi pentru înțelegere și mijloacele plastice de expresie aduce, laolaltă, și prin această expoziție, o varietate stilistică, diversitate tehnică și dezvoltare foarte complexe.

Inspirația este pretutindeni, în micul colț de rai al Castelului Reginei Maria, astfel că fiecare artist a descoperit, prin simțul propriu, atmosfera pătrunzătoare a laturii intime care compune locul de suflet al reginei.

Cu un simț rafinat al observației și o implicare autentică în relația cu propria creație, Gabriela Culic dă expresie compozițiilor sale prin viziunea interioară, aceasta fiind într-o permanentă curiozitate de a căuta răspunsuri în propria creație.

Ammar Alnahhas se dovedește un pictor în căutarea frumosului, culoarea având pentru el semnificații multiple. Structurile naturale devin forme de expresie vizuală, ca prelungiri pe care elementul natural le transmite privitorului, fiecare culoare sugerând intensitatea și forța pulsului naturii, ca și cum întreaga ființă s-ar contopi cu elementul înconjurător.

Pentru Daniela Grapă lucrările devin o infuzie de elemente, lăsând pictura să exprime ceea ce numai sufletul artistei cunoaște.

Graficianul Sergiu Grapă se descrie printr-o acuratețe și claritate în lucrările sale, cosmogonia proprie capătând viață în constructul lui „a fi, a exista și a crea”.

Pictura lui Manuell Mănăstireanu poate fi descrisă ca tipuri de stări și trăiri care se întrepătrund cu universul exterior. Contextualizând în pânzele sale atât intensitatea emoțiilor, cât și echilibrul fragil al omului, al timpului, al societății în care trăim, acesta invită privitorul la introspecție și deslușirea căutărilor personale.

Laurențiu Midvichi este un pictor în căutarea unui alt înțeles, un artist al sărbătorii, pentru care culoarea, spontaneitatea au la bază relația dintre creativitate și simțul practic al omului.

Caracterizat prin efortul de a desluși înțelesul existenței, Vasile Rață experimentează, prin picturile sale, feluri personale de a pătrunde în multitudinea de posibilități pe care pictura le oferă. Prin tușe vibrante și o expresivitate specifică, acesta părăsește referințele lumii concrete, îmbinând senzorialul si imaginativul.

Vizualul se interpune, așadar, cu rezonanța spațiului-martor, căpătând prin pictură perspective multiple, în esența spiritului artistului, tabăra de creație de la Balcic fiind, de fiecare dată, prilej de descoperire și redescoperire atât a atmosferei marine, cât și a celei interioare.

11
/03
/13

Mobilă de artă a devenit un simbol al bunului gust, iar Fabrica de mobilă SIMEX se asigură că fiecare cumpărător poate lua un produs mobilier de artă în casa sa.

04
/03
/13

Ideea în jurul căreia se construiește conceptul ART HUB este aceea de spațiu multifuncțional oferit spre utilizare unui număr mare de persoane din domeniul artelor, managementului cultural, publicității și comunicării. Totodată, ART HUB este locul unde timpul poate fi petrecut în mod creativ și plăcut, un spațiu de întâlnire, lucru sau relaxare destinat oamenilor ce activează în domenii artistice […]

01
/03
/13

Bucureşti, 27 februarie 2013, CREATIVE ARTS (www.creativearts.ro) organizează duminică, 3 martie a.c., începând cu ora 13:00, la Caffé D`Arthé (Bucureşti, Str. Popa Nan, nr. 7) un atelier de personalizat colanţi.  Cu ajutorul trainerilor Creative Arts veţi da un suflu nou ciorapilor şi colanţilor dumneavoastră printr-un atelier. Urban Legs reprezintă cel de-al şaptelea atelier din platforma […]

25
/02
/13

În perioada 20 iunie 2012- 24 februarie 2013, la Muzeul Naṭional de Artã al României a avut loc expoziṭia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX.   Cabinetul de desene şi gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României a prezentat expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI […]

25
/02
/13

Pânã la data de 26 mai 2013, doritorii vor putea vizita la MNAR expoziṭia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului.   Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului. Expoziţia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a […]

22
/02
/13

În februarie, Muzeul Național de Artă al României reia seria programelor pentru adolescenți cu o serie de întâlniri în expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului, sub semnul poveștilor nebănuite din spatele operelor de artă.   “Realitatea din spatele imaginii”   Exista oare noțiunea de modă acum 500 de ani?  Și daca da, cum foloseau Neagoe Basarab […]