-->

Expoziția „Regina Maria – Mama Regină” la Centrul Cultural Expo Arte
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-regina-maria-mama-regina-la-centrul-cultural-expo-arte/

Pentru a marca 145 de ani de la naşterea Reginei Maria a României, Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte organizează expoziţia „Regina Maria – Mama Regină”.

Un articol de Liliana Matei|7 decembrie 2020

Evenimentul își propune să ilustreze personalitatea legendarei suverane, cea care continuă să ne dăruiască lecții despre frumos, diplomație, sacrificiu, curaj, patriotism. Expoziția poate fi vizitată la sediul Centrului Cultural Expo Arte în perioada 7 decembrie 2020 – 15 ianuarie 2021.

Regina Maria a scris proză, poezie, literatură pentru copii, memorii, articole de ziar. A pictat, a desenat, a decorat interioare și grădini, în 1918 fiind aleasă membru corespondent al Académie des Beaux-Arts din Paris. A fost pe front și în spitale, a încurajat și a îngrijit răniți, a făcut impresionante acte de caritate, a creat o reţea de spitale, orfelinate, un serviciu de ambulanță. A contribuit fundamental la înfăptuirea Marii Uniri și la recunoașterea ei, devenind un simbol național. A trecut din istorie în legendă. A fost numită de popor „Mama răniților”, „Mama Regina”, „Regina soldat”. După 1918, țăranii din Transilvania i-au spus „împărăteasa tuturor românilor” și i s-au închinat. S-a identificat cu năzuințele lor, le-a purtat straiele cu noblețe și asumare, transformându-le în veșminte regale.

Dacă Reginei Elisabeta i se datorează crearea unui stil național de curte, Regina Maria a fost cea care a creat un stil vestimentar propriu, purtând eclectic piese de port tradițional într-o manieră originală și devenind un adevărat icon, sursă inepuizabilă de inspirație pentru doamnele și domnișoarele de atunci și de acum.

Demersul nostru expozițional dorește să ilustreze faptul că există un „stil Regina Maria” care, asemenea stilului victorian, ar trebui documentat, studiat, predat. În acest sens, vor fi expuse piese din colecția Iuliei Gorneanu.

Expoziția este completată de planșe cu fotografii inedite, documente, acuarele și lucrări grafice reprezentative ale Reginei Maria, ce creează un parcurs istoric documentat de prof. Sorin Mărgărit, doctorand al Facultății de Istorie.

Expoziția „Regina Maria – Mama Regină” poate fi vizitată la sediul Centrului Cultural Expo Arte, din strada Batiște nr. 14, în perioada 7 decembrie 2020 – 15 ianuarie 2021, de luni până vineri, între orele 10.00-17.00.

Expoziția se va desfășura respectând toate normele igienico-sanitare în vigoare, astfel că publicul este invitat să își programeze vizita în avans la numărul de telefon 0739 846 534 sau la adresa de e-mail [email protected]. Accesul este gratuit.

Mai multe detalii și fotografii găsiți pe site-ul expoarte.ro.

27
/01
/26

Teatrul Masca preia în repertoriu lectura performativă Magda by Gianina, semnată și interpretată de dramaturga și regizoarea Gianina Cărbunariu. Prima reprezentație are loc vineri, pe 20 februarie de la 19:00 în Sala Mare, și va fi urmată de lansarea volumului „Va urma. 10 piese politice” de Gianina Cărbunariu.

27
/01
/26

Muzica lui Mozart a fost descrisă, de mari artiști ai tuturor timpurilor, ca fiind fie angelică, fie de-a dreptul Divină și Ceaikovski spunea că Mozart este un Christos al muzicii. Pe 27 ianuarie 2026 întreaga lume aniversează 270 de ani de la nașterea lui Amadeus, eveniment pe care Sala Radio îl marchează prin două concerte speciale prezentate de Orchestra de Cameră Radio.

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

21
/01
/26

La 29 ianuarie 2024, lumea a auzit vocea lui Hind Rajab, o fetiță de șase ani, prinsă într-o mașină în Gaza, alături de trupurile a șase membri ai familiei sale, implorând după un ajutor care nu a mai venit. Dramatizarea tulburătoare a evenimentelor realizată de regizoarea tunisiană Kaouther Ben Hania, spusă din perspectiva voluntarilor organizației Red Crescent din Palestina care au preluat apelul fetiței, folosește înregistrările reale cu vocea lui Hind.

21
/01
/26

Producția are la bază textul „The Solid Life of Sugar Water” și urmărește povestea unui cuplu surd aflat într-un moment de cumpănă majoră, după pierderea copilului lor. Izolați nu doar de lume, ci și unul de celălalt, cei doi încearcă să se regăsească prin gest, atingere și prezență fizică, rememorând momentele care i-au adus împreună.

20
/01
/26

„Imposibil” și „Păpușarul”, două romane ale romancierului italian Erri de Luca, vor fi lansate de Curtea Veche Publishing, vineri, 23 ianuarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

20
/01
/26

„Devastator… un curs intensiv despre ce înseamnă maternitatea… fiecare scenă sparge câte puțin din mituri… metateatru în forma cea mai pură, piesa îți lasă impresia că e scrisă chiar sub ochii tăi… un amestec de umor care te face să râzi cu lacrimi și dezvăluiri intime…

16
/01
/26

În încheierea amplei expoziții de arhitectură „România. Manifestul formelor. Fragmente pentru viitor“, găzduită de Palatul Quintanar din Segovia și organizată de Uniunea Arhitecților din România și Institutul Cultural Român de la Madrid, va avea loc masa rotundă „Brâncuși și avangarda românească – peripluri, forme și viitor”, cu participarea criticului de artă Juan Manuel Bonet și a arhitectei Sara Pérez Barreiro, alături de directorul Palatului Quintanar, Giovanni Ferraro.

16
/01
/26

Programul primelor săptămâni va include filme de ficțiune și documentare în premieră, cu un palmares important de premii la festivalurile de profil, dar și o seară dedicată filmelor regretatului regizor Cristian Nemescu și o retrospectivă a primelor filme regizate de Corneliu Porumboiu.

12
/01
/26

Trei dintre cele mai influente voci ale lumii în parenting, educație și transformare personală se reunesc, în premieră în România, pe scena Sălii Palatului, într-un eveniment-manifest care propune o schimbare radicală de paradigmă cu privire la modul în care ne creștem copiii și ne raportăm la noi înșine.