În cadrul Festivalului Naţional de Teatru, ediţia a XXV-a, în sala Sala Cupola de la Teatrul “Metropolis” din Bucureşti, a fost vernisată expoziţia „Gellu Naum 100”, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la naşterea marelui poet, prozator, dramaturg şi traducător. Au fost prezenţi Oana Pellea, Cristina Casian, Marin Moraru şi David Esrig.
Un articol de Monica Andrei|2 noiembrie 2015
“Am avut ocazia să-l cunosc personal pe Gellu Naum, impresia statornică a fost de uimire în fața elegantei, orgolioasei tinereți abordate de clasicul avangardei românești în ciuda celor 78 de ani neîmpliniți, a unor dificultăți de mișcare datorate trecutelor infacte sau diabetului. Altfel, o siluetă de invidiat, demnă de ofițer de cavalerie și rugbist, o memorie ieșită din comun și o fermecătoare apetență de a fabula, de a face slalom printre amintiri integrate continuu. Un adevărat cult pentru tatăl său, un oștean și erou al primei conflagrații mondiale, dar și o nostalgică rememorare a tinereții sale pariziene, între 38-40 de ani când se aflase în Orașul luminilor pentru a-și susține doctoratul în filosofie. Terapia intimă prin creativitate era în curs, dicteul unei suprarealități ce se sustrage esteticii și moralei curente devenise operativ”. (Geo Vasile)
Gellu Naum s-a născut pe 1 august 1915 şi a decedat la 29 septembrie 2001, la București. Era cel mai mic între cei șapte copii ai familiei de oieri macedoneni, Naum.
Absolvent la Liceului “Cantemir”, din Bucureşti, îl cunoaște pe reputatul pictor suprarealist Victor Brauner pe care-l va admira toată viața. În 1933 își începe studiile de filosofie la Facultatea de Litere și Filosofie din București, continuate ulterior la Paris, unde frecventează cercurile suprarealiștilor francezi. Când se întoarce la București, Gellu Naum e încorporat și trimis pe front în Basarabia. În 1947 se căsătorește cu Lygia, muza unor experiențe spirituale hotărâtoare pentru viața și opera scriitorului.
Viața și opera lui Gellu Naum sunt un slalom necontenit printre coloane fără sfârșit numite Milarepa, Diogene, Swedenborg, generația războiului pierdută în frunte cu Urmuz, Gherasim Luca, postsimboliștii, Dino Campano, Salvator Dali, Seferis, Luzi.
Opera poetică a lui Gellu Naum e unică în România prin matricea stilistică inconfundabilă. Poezia lui Gellu Naum e întotdeauna neliniștitoare, iar cei care nu o înțeleg o resping. De la debutul cu „Drumețul incendiar” în 1936 până la ultimele volume publicate în anii 90 „Malul albastru”, „Fața și suprafața” și „Ascet la baraca de tir”, șase decenii, poetul prozatorul, traducătorul și dramaturgul nu și-a permis clipe de răgaz. A scris și publica numeroase volume, chiar şi literatură pentru copii. A scris și teatru și s-a și montat în București și în țară: “Insula”, „Ceasornicăria Taus”, „Poate Eleonora”, „Exact în acelaşi timp”.
Este unul dintre fondatorii Grupului suprarealist de la București, grup constituit în 1945. Surane Alexandrian, exeget al suprarealismului, îi identifică pe suprarealiștii bucureșteni drept “grupul cel mai exuberant, cel mai aventuros, și chiar cel mai delirant din suprarealismul internațional.”
Versurile sale figurează în toate antologiile internaționale de poezie suprarealistă, în franceză fiind tradus la Paris de Paul Celan, iar la București, de Annie Bentoiu și Andree Fleury. Activitatea sa literară cu peste 300 de volume publicate în țară și străinătate a fost încununată cu numeroase premii. A fost propus pentru Premiul Nobel.
La Teatrul Metropolis din Bucureşti puteţi vedea spectacolul “NAUM”, în regia Marianei Cămărășan, realizat pe textele autorului, din distribuţie făcând parte Oana Pellea și Cristina Casian.
FOTO: Adi Marineci
