Expoziție Fellini, EducaTIFF, concerte și teatru la Muzeul de Artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-fellini-educatiff-concerte-si-teatru-la-muzeul-de-arta/

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca devine unul dintre cele mai animate spaţii ale TIFF, la cea de 19-a ediţie (31 iulie – 9 august).

Un articol de Petre Ivan|24 iulie 2020

Cu un program ce începe dimineața, la 10.00, și se întinde până noaptea târziu, muzeul găzduiește proiecțiile EducaTIFF pentru copii și adolescenți, expoziții, concerte, spectacole de teatru. Programul complet este disponibil pe https://tiff.ro/programTIFF2020, iar biletele pot fi achiziționate de pe tiff.eventbook.ro și, în curând, de pe TIFF Official App.  

EducaTIFF debutează sâmbătă, 1 august, și timp de 7 zile va avea în program de vizionări matinale cu filme destinate copiilor și adolescenților. Pe ecranul LED din curtea Muzeului de Artă, de la ora 10:00, tinerii sunt așteptați să descopere o selecție de 7 lungmetraje și un scurtmetraj, fiecare având la final rezervată o secțiune de discuții libere. Recomandările pentru cei mai mici spectatori (7-13 ani) includ Clubul copiilor urâți (Olanda) un film de acțiune plasat în viitor, o lecție despre discriminare, Tânăra Juliette, un film despre perioada de pubertate, cu transformările și provocările ei, și o dimineață rezervată redescoperirii animației românești cu scurtmetrajul Opinci, urmat de Călătoria fantastică a Maronei.

Adolescenții pot reflecta asupra perioadei de izolare cu Întuneric sau rezona cu aventurile a doi frați din În gura leului. Diva Finlandei le este dedicat tot lor, un film despre bullying, așteptări irealiste și încredere în sine. Detalii despre filme: https://tiff.ro/educatiff/filme 

Imagini inedite cu Fellini

Cinci expoziții pot fi vizitate la Muzeul de Artă, pe toată perioada festivalului. În anul centenar Federico Fellini, personalitatea acestuia este reflectată la TIFF, pe lângă retrospectiva de filme, și de Lights on! Fellini’s 8 ½, expoziția de fotografii inedite din colecția Maraldi, realizate de Paul Ronald pe platourile de filmare ale capodoperei regizorului italian. Organizată de Centro Cinema Città di Cesena, Regione Emilia Romagna, cu sprijinul Camerei de Comerț Italiană pentru România și Consulatului onorific al Republicii Italiene la Cluj-Napoca, expoziția ne dezvăluie momentele unice ce se petrec în spatele camerei de filmat, cu un Marcello Mastroianni seducător și îndrăzneața Claudia Cardinale în prim plan, alături de Fellini. 

Pandemia COVID-19 este tema principală a două expoziții, Artiști împreună și Jurnal de pandemie, în care artiști din țară și străinătate oferă reflecții imediate asupra perioadei de criză prin care trecem. FAR | 12 Fotografi de Arhitectură din România propune o incursiune generoasă în dimensiunea fotografiei arhitecturale, un domeniu emergent în spațiul românesc, în timp ce „Călătorie în lumea lui Dem” e șansa (re)descoperirii unui pionier al fimului de animație românesc. Mulțumită eforturilor de recuperare a operei sale, inițiate de platforma Dem Creativ, planșe originale din filmul de animație Capra cu trei iezi, lucrări de artă plastică, desene, ilustrații, fotografii pot fi văzute acum de public. Fragmente din animații și imagini filmate de Dem Demetrescu în perioada 1936-1939 sunt înglobate în România etnografică. Restituiri Dem Demetrescu, cine-concertul susținut de Irina Margareta Nistor & Foley’Ala miercuri, 5 august, ora 19:00, în curtea Muzeului de Artă. 

Concerte cu intrare liberă

Vița de Vie în corzi Live@Awake este înregistrarea unei reprezentaţii speciale din cadrul Festivalului Awake 2018, când trupa a concertat cu Filarmonica de Stat Târgu Mureş, și care se va proiecta pe 4 august. Koszika & The HotShots mixează genuri ca bossa nova cu folclor unguresc, ritmuri de mahala cu swing, toate presărate cu acorduri jazzy şi ritmuri funky, într-un concert ce va avea loc pe 5 august. Pe 6 august, trupa Essential Notes vine cu jazz modern, iar Uncut Live, un proiect al Greenpeace și Isobar România, aduce sunetele pădurilor virgine în mijlocul orașului, pe 7 august. Despre concerte ce nu au mai putut avea loc vedem în Festival (No Festival), documentarul realizat de echipa Electric Castle pentru a marca absența festivalului în acest an, din cauza pandemiei. Evenimente cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile, pe baza unui bilet cu valoare zero.

O întâlnire între trupa de teatru Reactor și publicul TIFF e programată duminică, 2 august, și joi, 6 august. Jucat live, dar transmis pentru public pe ecranul din curtea Muzeului de Artă, Exeunt, în regia lui Bobi Pricop, este un videopoem performativ creat în perioada carantinei și propune o redescoperire a lumii din singurătate. Actorii se vor afla alături de spectatori la final.

Numărul locurilor este limitat la toate evenimentele TIFF, pentru a se respecta restricțiile impuse de autorități. Măsurile de siguranță vor fi obligatorii pentru public, invitați și echipă.

Program: https://tiff.ro/programTIFF2020

Bilete: tiff.eventbook.ro  

Locațiile TIFF: https://tiff.ro/locatii/tiff

31
/10
/14

Puține filme ar fi fost mai potrivite pentru a deschide noua ediție Anim’est Chișinău decât simpaticul „Minuscule - La Vallée des fourmis perdues” („Minuscule: Valea furnicilor pierdute”), o producție franceză din 2013 realizată de Thomas Szabo și Hélène Giraud.

30
/10
/14

Invitatul emisiunii Nocturne de vineri, 31 octombrie, este regizorul de film şi scenaristul Radu Mihăileanu. Discuţia dintre Marina Constantinescu şi Radu Mihăileanu este un regal de spiritualitate, filosofie şi umanitate, chiar la ore târzii, emisiunea fiind programată la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 24.00.

30
/10
/14

Câteva din cele mai apreciate lungmetraje de animație recente, o retrospectivă a unui animator celebru, scurtmetraje și o conferință despre animație și propagandă sunt câteva din atracțiile celei de-a patra ediții a Festivalului Anim’est Chișinău, care are loc de joi până duminică la Cinema Odeon și Re:Animation Hub – Tipografia 5.

29
/10
/14

După ce a debutat ca lider în box office-ul american, Furia: Eroi anonimi conduce detaşat şi clasamentul încasărilor din România, unde a generat venituri de 557.000 RON, fiind vizionat în weekendul de lansare de aproximativ 30.000 de spectatori.

29
/10
/14

CRONICĂ DE FILM. „Maidan”, cel mai nou film de non-ficțiune al regizorului ucrainean Serghei Loznița, despre recentele revolte istorice de la Kiev, este o operă puternică, solicitantă, extrem de fin lucrată la nivelul imaginii și, mai ales, al sunetului.

27
/10
/14

Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului și peste 8000 de bilete vândute deja la proiecțiile din festival – acesta este bilanțul primelor zile la Les Films de Cannes à Bucarest. Datorită cererii mari de bilete, au fost programate două proiecții suplimentare pentru filmele Leviathan și The Tribe

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

24
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar și a execuției lipsite de creativitate.

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.