Expoziție Retrospectivă Horațiu Mălăele
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-retrospectiva-horatiu-malaele/

Admiratorii lui Horaţiu Mălăele pot fi alături de îndrăgitul actor, regizor, caricaturist şi scriitor român, joi, 16 Iunie, de la ora 18.30, la vernisajul expoziţiei Retrospectivă Horaţiu Mălăele. Evenimentul, care va avea loc la sediul Casei de Licitaţii Goldart din Bucureşti, Intrarea I.L. Caragiale nr. 1, reuneşte peste 50 de lucrări de desen, acuarelă, serigrafie, pictură şi grafică umoristică ale artistului.

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2016

Dacă acurela este tehnica de debut a maestrului, caricatura este cea care l-a consacrat ca grafician. Horațiu Mălăele mânuiește cu aceeași ușurință și expresivitate creionul, pensula sau cuvintele, lucru recunoscut deja de către criticii de artă și iubitorii de frumos.

Prietenii săi, actori sau alți artiști plastici și nu numai fac subiectul principal al lucrărilor lui Horațiu Mălăele. De la portrete dintr-o singură linie până la nuduri atent construite, de la acuarele până la pictură abstractă densă, toate formează această inedită retrospectivă.Horațiu Mălăele

Despre Mălăele

Horațiu Mălăele este unul dintre cei mai importanți actori și regizori români recunoscut de către Uniunea Artiștilor Plastici, Secția Grafica și că grafician profesionist.

Are deja la activ peste 40 de expoziții personale atât în țara cât și peste hotare. Paris, Munchen, Buenos Aires, Toronto și New York sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute orașe ale lumii care au găzduit desenele și caricaturile lui Horațiu Mălăele.

Expoziția

Retrospectivă Horațiu Mălăele poate fi vizionată în perioada 16-24 Iunie 2016, de luni pană vineri între orele 10.00 și 19.00 și sambăta între orele 11.00 și 15.00 la sediul Casei de Licitații Goldart din Intrarea I. L. Caragiale nr.1, București.

Foto: Expoziție Retrospectivă Horațiu Mălăele – facebook

09
/08
/22

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea primului academician provenit din rândul artiștilor plastici, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores, organizează prima ediție a Concursului Internațional de arte plastice „Gheorghe Petrașcu”.

21
/07
/22

Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.

18
/07
/22

Ziarul Metropolis vă oferă o selecție de 22 de imagini de la Art Safari 2022, eveniment care aduce la București expozițiile străine „Picasso, Dalí & Falla. Le tricorne” și „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany” și ne invită în universul unor artiști români precum Marcel Iancu, Theodor Aman și Irina Dragomir. Până pe 7 august, la Palatul Dacia-România din Strada Lipscani nr. 18-20!

07
/07
/22

La începutul săptămânii viitoare, luni, 11 iulie, începând cu ora 20.00, Institutul Cervantes din București invită publicul iubitor de cultură la sediul său la un eveniment în aer liber: vernisaj, vizionare de filme și sangría. Evenimentul va avea loc în El Patio, curtea interioară a Institutului, unde artistul vizual Pisica Pătrată a realizat o nouă intervenție murală.