Călătorie în lumea inventatorilor de altădată, în Centrul Vechi
https://www.ziarulmetropolis.ro/calatorie-in-lumea-inventatorilor-de-altadata-in-centrul-vechi/

Art Safari face schimb de exponate cu Muzeul Tehnic, găzduind expoziţii simultane, timp de 2 săptămâni.

Un articol de Petre Ivan|18 iulie 2022

• Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, anunță un nou parteneriat cu un muzeu național, după ce recent a găzduit Săptămâna Antipa;
• De data aceasta, Muzeul Tehnic, creat în urmă cu mai bine de un secol, aduce câteva exponate faimoase în Palatul Dacia-România (Lipscani, 18-20), între 21 și 31 iulie;
• În același timp, Art Safari împrumută o parte dintre operele-vedetă în Muzeul Tehnic (Strada General Candiano Popescu, nr. 2, Parcul Carol – București);
• Machete ale unor aparate de zbor, printre care și cea a navetei spațiale COLUMBIA, un costum de astronaut, celebra motoretă Carpați, o bicicletă de acum 150 de ani și alte invenții pot fi văzute în Centrul Vechi; în același timp, arta lui Felix Aftene și a Irinei Dragomir se alătură machetei primului avion cu reacție din lume conceput de Henri Coandă și macazului cu ac și inimă de lemn, în Parcul Carol;
• Biletele pot fi achiziționate pe site-ul Art Safari și la Muzeul Tehnic.

„Invităm toți micii și marii savanți la Art Safari! V-am pregătit o călătorie în lumea fascinantă a artei, dar și o plimbare printre invenții și dispozitive extraordinare, vestigii interesante ale tehnologiei românești și internaționale, importante pentru progresul tehnologic. Mulțumesc Muzeului Tehnic că a primit cu deschidere propunerea noastră și că ne împrumută câteva dintre exponatele importante, pentru 2 săptămâni. Veți putea admira aparate de zbor, biciclete, un velociped, scutere de epocă în Palatul Dacia-România, care se vor „plimba” prin expozițiile Picasso și Dali, Theodor Aman sau Irina Dragomir. Iar expoziția organizată de noi la sediul Muzeului Tehnic va cuprinde picturile Irinei Dragomir și lucrările pline de poveste semnate de Felix Aftene”, declară Ioana Ciocan, General Manager Art Safari.

„Oricât de diferite ar fi știința și arta, nu putem nega faptul că pe alocuri se aseamănă și se influențează reciproc. Filosoful francez Étienne Gilson spunea că oamenii produc opere de artă, în timp ce mașinile produc „obiecte culturale” sau, mai simplu spus, „lucruri”. Fără îndoială, știința joacă un rol dinamic și decisiv în determinarea stilului cultural al epocii noastre. Întregul edificiu cultural tinde să fie influențat de raționalitatea sa și de valorile subiacente. Ce au reușit astăzi Muzeul Național Tehnic și Art Safari este să aducă la un loc arta, știința și tehnologia, într-o simbioză pură. Pot spune că știința și tehnologia au dobândit un loc fără precedent în sfera culturii, devenind opere de artă, pe care vizitatorii le pot admira atât la muzeul nostru din Parcul Carol, cât și la Art Safari în Palatul Dacia-România”, declară Laura Maria Albani, Directorul Muzeului Tehnic.

Expoziția marca Muzeul Tehnic la Art Safari oferă o călătorie care îmbină arta și invențiile celebre care stau la baza tehnologiei de azi. Operele lui Picasso și Dali, alături de invențiile create ulterior. Lucrările artistei Irina Dragomir, alături de descoperirile mai „bătrâne” cu 100 de ani, în Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București – viitorul sediu al Pinacotecii București). În același timp, în Muzeul Tehnic, expoziția organizată de Art Safari este asemeni unei plimbări prin lumea descrisă de Jules Verne, căreia i se adaugă povești pictate de Felix Aftene și universul plin de culoare al Irinei Dragomir.

Printre exponatele Muzeului Tehnic prezente la Art Safari:

• Aparatul portativ de zbor brevetat de Justin Capră și Ion Munteanu în 1958, numit și „rucsacul zburător”; funcționa pe baza unui combustibil special, un amestec de alcool și oxigen, ce producea o putere îndeajuns de mare încât să ridice și să propulseze un om;
• Electroscuterul OROLES realizat de Justin Capră în anul 1980 – numit „rege dac”, cântărește doar 65 kg, are greutatea sursei de 70 kg, o viteză medie de 27km/h și o autonomie de 90 de kilometri, până la încărcarea bateriei;
• Macheta unei locomotive cu abur – Motorul cu abur a fost folosit intens de la începutul secolului al XIX-lea, până la mijlocul secolului al XX-lea. Cu toate că au existat progrese în ceea ce privește motoarele cu abur, acestea au fost înlocuite ulterior de motoare diesel și electrice. În prezent, acest tip de locomotive mai sunt folosite pe linii istorice;
• Costum spațial – Primele costume spațiale au fost create folosind tehnologii deja existente la vremea aceea, precum costumul ușor sub presiune, măștile de oxigen și respiratorul. Apoi s-au dezvoltat rapid datorită competiției dintre SUA și Rusia;
• Bicicletă cu roți din lemn de la 1875 – înainte de a fi realizate din metal și dotate cu viteze sau frâne, bicicletele erau mijloace de transport destul de periculoase, din cauza instabilității la curbe;
• Velociped tip 1900 – bicicletă cu două roți, cea din față mai mare decât cea din spate. Pentru a urca, era necesar un scaun, iar regula de bază era să te oprești în pantă;
• Macheta navetei spațiale COLUMBIA – Aceasta este prima navă spațială a cunoscutei flote NASA. Prima sa misiune, STS-1, a fost între 12 și 14 aprilie 198, reușind să orbiteze planeta de 36 de ori. După 27 de misiuni reușite, în timpul intrării în spațiul terestru, pe 1 februarie 2003, nava spațială Columbia s-a dezintegrat;
• Bicicletă cu motor NSU – NSU a fost un producător german de automobile, motociclete și cicluri de pedale, fondat în 1873. În secolul XX au lansat mai multe modele de biciclete, iar cel mai cunoscut este cel cu motor;
• Machetă avion IAR 80 – Avion românesc folosit pentru vânătoare și bombardament în picaj în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost realizat la IAR Brașov de profesor Ion Grosu, Ion Coșereanu, inginer Gheorghe Zotta, Viziru Grosu și Ion Wallner. Au fost înlocuite cu modele sovietice, iar la 5 ani după război, au fost casate;
• Machetă avion cu reacție IAR 99 S-001 ȘOIM – Avion militar, produs de Avioane Craiova SA și destinat Forțelor Aeriene Române. Era folosit ca avion de antrenament pentru misiuni de atac la sol, dar și pentru misiuni de recunoaștere.
• Motoretă Carpați – Prima motoretă de larg consum din România, produsă la Zărnești. Făcută după modelul german Simson SR2, aceasta a fost introdusă pe piață în 1959;
• Machetă doc plutitor – o construcție plutitoare folosită pentru ridicarea navelor din apă, pentru a întreține și a repara opera vie – partea care se află sub linia de plutire. Acesta este format dintr-un ponton mare compartimentat sau mai multe pontoane separate, bine legate unul de celălalt.

Colecțiile permanente Art Safari

Programul celei de-a 9-a ediții Art Safari cuprinde: o expoziție cu peste 150 de lucrări semnate Theodor Aman, primul maestru al picturii românești; expoziția „Picasso, Dali & Falla – Pălăria cu trei colțuri” – artă grafică; artă contemporană românească în expoziția „Roșu, galben și albastru” semnată de Irina Dragomir; fotografii din Germania de Vest și de Est, dar și din România comunistă în cadrul expoziției Barbarei Klemm; o expoziție dedicată lui Marcel Iancu, artist-fenomen al secolului XX. Art Safari derulează și Art Safari Kids, un program educațional cu ateliere de creație pentru copii, adaptate vârstei lor (de la 3 la 12 ani).

Program de vizitare expoziții

• Art Safari: joi-duminică (12:00-21:00), până pe 7 august 2022, Palatul Dacia-România, strada Lipscani nr. 18-20, București
• Muzeul Tehnic: miercuri-duminică (10:30-18:00), Strada General Candiano Popescu, nr. 2, Parcul Carol

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.