Expoziții, concerte și artiști care dau viață orașului pe Facebook
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitii-concerte-si-artisti-care-dau-viata-orasului-pe-facebook/

Chiar dacă străzile şi spaţiile de evenimente sunt goale, în urma restricţiilor impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului, artişti, instituţii şi festivaluri continuă să dea viaţă oraşului şi să ne ţină ocupaţi cât timp #stămacasă, prin proiecte creative realizate pe Facebook.

Un articol de Liliana Matei|2 aprilie 2020

De la expoziții și concerte transmise live, la recomandări de sănătate ilustrate prin artă, inițiativele lor ne ajută să rămânem aproape de pasiunile noastre în această perioadă.

Printre cele mai creative inițiative create în ultimele zile pe Facebook se numără:

  • Echipa Komiti are un proiect colaborativ în desfășurare, numit Komiti X Illustrators, o provocare adresată tuturor ilustratorilor de a transforma fotografii cu străzile goale ale Bucureștiului și ale Clujului în imagini pline de culoare, care readuc orașul la viață. Galeria de imagini poate fi văzută pe pagina de Facebook Komiti și este actualizată constant cu noi lucrări.
  • Muzeul Național de Artă al României este de părere că dacă #StamAcasa nu înseamnă că nu ne putem bucura de opere de artă în care oamenii ieșeau nestingheriți din case și folosește o serie de lucrări din patrimoniul MNAR pentru a ilustra cele mai importante recomandări pentru prevenirea răspândirii infecției cu COVID-19.
  • Echipa Art Safari a acceptat Stay At Home Challenge – Viața imită arta!, și ne provoacă și pe noi să facem același lucru. Alege o lucrare preferată, găsește prin casă decorul și cele mai potrivite elemente vestimentare pentru a o recrea și postează o poză cu rezultatul în comentarii.
  • Sub hashtagul #WhileAtHome, Electric Castle ne încurajează să ne amintim de vremurile în care ne distram alături de prieteni la cele mai cool petreceri și concerte și să ne pregătim pentru cele ce vor urma, prin recomandări de muzică și chiar sesiuni de muzică live pe pagina lor de Facebook.
  • Pentru cei pasionați de dans, Andreea Novac, coregraf și performer, a creat un grup de Facebook a cărui misiune este la fel de frumoasă ca numele lui. “A dance to keep you company” își propune să îi aducă împreună pe cei care iubesc dansul și să îi invite, o dată pe săptămână, să danseze împreună, de acasă.
  • Blid, locanta care ne propune să descoperim mâncăruri românești pe cale de dispariție, gătite tradițional sau modern, alături de GastroArt, ne invită să facem un tur virtual al expoziției de cutii comuniste de bomboane și ciocolată. Expoziția a început deja pe pagina de Facebook Blid cu o serie de cutii de tablă de dimensiune mică, de bomboane, dropsuri ori caramele, atât din perioada comunistă cât și din cea interbelică și va continua să prezinte, pe parcursul zilelor următoare, multe alte exponate.

În perioada dificilă provocată de răspândirea COVID-19, online-ul devine mai mult ca niciodată locul în care comunitățile și business-urile mici și mijloci pot găsi suportul de care au nevoie. De la discuții video pe Messenger, la evenimente transmise live și la inițiative individuale sau colective care își propun să îi ajute pe cei care au cea mai mare nevoie, instrumentele de pe platformele Facebook sunt folosite în moduri noi și surprinzătoare, pentru a le permite comunităților și business-urile mici și medii să își adapteze activitatea la condițiile actuale.

Pentru a le mulțumi celor care transformă resurse de pe platformele sale în instrumente care aduc un impact pozitiv în lupta cu epidemia de COVID-19, Facebook își propune să îi încurajeze pe utilizatori, aducând la lumină cele mai interesante inițiative create de români. Grupuri locale care vin în sprijinul persoanelor vulnerabile, ședințe live de Yoga și Pilates sau discuții live cu sfaturi practice pentru business-uri sunt doar câteva exemple de astfel de inițiative.

13
/07
/19

Scena Control-ului capătă acum o nouă dimensiune lansând primul „canvas” de artă urbană open space, ce aduce împreună artiști vizuali și branduri care simt că orașul vibrează mai puternic dinspre strada Constantin Mille nr.4.

20
/06
/19

Un computer care se autodistruge în interiorul muzeului, drone care captează frânturi dintr-o corespondență paranormală, o mașină computațională care creează nori și se străduiește să devină parte a naturii, o frescă digitalizată a unei hărți celestiale din secolul XVI - o parte din propunerea Liminal, festivalul de artă, știință și tehnologie din București, care are loc zilele acestea.

19
/06
/19

Într-o epocă a dominației digitalului, cineastul francez Michel Gondry propune o întoarcere la un cinema artizanal, ca mijloc de distracție și de stimulare a imaginației și a creativității, la îndemâna oricui, prin „Uzina filmelor de amatori” inaugurată la Cluj-Napoca în timpul TIFF și deschisă până la sfârșitul lunii iulie.

15
/06
/19

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se bucură în fiecare an de prezența unor reputați reprezentanți ai tuturor artelor spectacolului. Vă prezentăm seria de expoziții-instalație, de fotografie, grafice sau pictură care se regăsesc în programul festivalului, însoțite de vernisaje pentru celebrarea lucrărilor prezente timp de 10 zile printre cele 540 de evenimente ale ediției cu numărul 26 de FITS – le regăsiți o scurtă descriere și/sau detalii mai jos.

13
/06
/19

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului, organizează, în cadrul proiectului CultPlatform_21 – Creative Spaces of the 21st Century, Festivalul de Artă dedicat patrimoniului invizibil. Evenimentul va avea loc în perioada 18-20 iunie, la Centrul Cultural POINT (Strada General Eremia Grigorescu 10) din București.

13
/06
/19

Teatrul de Comedie găzduiește în perioada 20-23 iunie 2019, în foyerul Sălii Radu Beligan, expoziția de fotografie „Actor. Actori”, semnată de fotograful și actorul Andrei Runcanu. Expoziția cuprinde 45 de portrete ale actorilor Teatrului de Comedie, ideea centrală fiind explorarea ideii de dialog dintre actor și camera de fotografiat, cu atât mai mult cu cât, atât cel fotografiat, cât și cel care realizează fotografia, sunt actori.