Fantasia-Appassionata, cu Alexandru Tomescu, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/fantasia-appassionata-cu-alexandru-tomescu-la-sala-radio/

Violonistul Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, cel care se bucură de privilegiul de a cânta pe celebra vioară Stradivarius Elder – Voicu din 1702, va interpreta Fantasia-Appassionata în sol major, lucrare definitivată în 1860 de compozitorul şi violonistul belgian Henri Vieuxtemps. Concertul va avea loc miercuri, 16 martie de la ora 19.00, la Sala Radio. Dirijor, Radu Postăvaru.

Un articol de Petre Ivan|9 martie 2016

Alexandru Tomescu a evoluat de nenumărate ori atât alături de Orchestra de Cameră Radio, cât şi alături de Orchestra Naţională Radio, pe scena Sălii Radio, dar şi peste hotare, în turnee în Europa şi Asia.

Mai multe concerte de Mozart, Bruch sau Mendelssohn, susţinute de Alexandru Tomescu alături de cele două ansambluri, s-au materializat în înregistrări lansate de către Editura Casa Radio.

Născut la Iaşi într-o familie de muzicieni – mama sa artistă lirică, iar tatăl prim-contrabasist al orchestrei simfonice – Radu Postăvaru a fost student al Conservatorului “George Enescu” din Iaşi, iar din 1990 s-a mutat la Bucureşti, pentru a urma cursurile clasei de compoziţie-dirijat a Universităţii Naţionale de Muzică.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet, aici şi aici.

Foto:  Alexandru Tomescu – orchestreradio.ro

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.