Ella Fitzgerald cântă „Winter wonderland” şi eu mă gândesc la Londra. Mă văd iar în Hyde Park şi în „winter wonderland”-ul de acolo, cu un „mincemeat pie” şi un cidru fiert în mâini.
Un articol de Ziarul Metropolis|6 decembrie 2021
Ridic însă privirea și there’s no snow glistnening. Sunt la Eforie pentru weekend și pe geam văd marea calmă, caldă, însorită, iar până la ea văd un al doilea val al lui Traian făcut însă de lucrătorii care lărgesc plajă. Pregătesc meniul de Crăciun și prietenii știu că va fi un mix & match culinar și cultural. Crăciunul este pentru mine mereu o călătorie pe verticală și orizontală: mă plimb printre gusturi și istorii. Cu toate acestea l-am sărbătorit prea puțin acasă, preferând să migram în țări calde unde salvamarul poartă șort roșu și fes de Moș Crăciun, iar hotelul și meniul au ceva teatral, fals crăciunistic; butaforie pentru turiștii homesick.
În 2020 am stat acasă, primul Crăciun de pandemie, primul singuri acasă; nu mă mir că nu îmi amintesc mai nimic – pisica Pija a fost clar marea câștigătoare după cum văd și în fotografiile din telefon, la care am apelat ca aide-mémoire. Confiam felii de portocală, se pare; bănuiesc că făceam bouche de Noel, un desert ce imită aspectul unui buștean, fiind în mod clasic o ruladă cu cremă de ciocolată pe post de inele de creștere și care a înlocuit the yule log, bușteanul adus pe vremuri din pădure pentru a fi pus pe foc. Anul acesta pare că tot acasă vom fi; bucuria pisicii. Ca să abat tristețea că tot acolo suntem, îmi închipui un meniu cu tot ce-mi place din locuri unde-am fost sau unde aș vrea să ajung.
Nu aș merge pe Julbord, meniul suedez specific; are doar trei feluri de mâncare și nu-mi par festive suficient (hering marinat, mezeluri și cârnați, chiftele și cartofi cu ceapă și smântână). Nu m-am nimerit niciodată în Italia sudică de Crăciun așa că aș încerca meniul unei Vigilia del Natale, ceea ce americanii numesc la festa dei sette pesci – festinul celor șapte pești și fructe de mare. Aș încerca și o rețeta veche de sarmale, poate găsesc ceva în Cărticica meseriei de bucătar tipărită la Cluj în 1695. Ca entree (nu îi zic aperitiv pentru că termenul se referala băuturi de intrare, însoțire a gustărilor) aș putea face o salată boeuf, dar ca să evit polemici despre prezența/ absența mazării, mai bine merg pe salată Olivier, rețetă găsită pe grupurile de gospodine grafiata și olivie. E interesant cum creația lui Lucien Olivier, bucătar prin 1860 la un mare restaurant moscovit, având gâscă/ limba de vită, caviar, raci, capere și legume de sezon cu un dressing special pe baza de maioneză a fost furată și a degenerat în ceea ce știm cu toții – bucățele de legume fierte sau murate legate cu maioneză și ornate cu multă imaginație.
Ca piece de la resistance aș face o gâscă umplută din cele pe care le pun nemții pe masă de Crăciun. Rețeta pare să existe din 1350 căci da, ei își scriau rețetele în cărți de bucate încă de pe atunci. Gâsca se umple cu mere, castane, ceapă și prune și se condimentează cu măghiran și pelin negru; se mănâncă cu varză roșie, găluște, sos și varză murată. Sună complicat, dar sigur ar fi pe măsura ocaziei.
Cu siguranță voi face eggnog (lichior de ouă) și cookies. Îmi voi chema nepoțeii la o sesiune de decorat; anul acesta ne putem lua revanșa și poate-poate iese cuiva o casă de turtă dulce care chiar stă dreapta. Mereu m-am întrebat dacă această tradiție victoriană se datorează fraților Grimm; ce a fost mai întâi – povestea sau căsuța? O vreme, prin secolul XVII se pare că turta dulce putea fi făcută tot anul doar de câțiva brutari autorizați; cum restricțiile erau ridicate de Paște și Crăciun,, turtă dulce a devenit asociată cu acesta din urmă. Nu contează, abia aștept momentul în care o vom înmuia în ciocolată caldă cu nucșoară (ei) și rom din cel bun (eu). Dacă tot zic de alcool poate fac și un Christmas fruitcake chiar de mâine; durează zece minute doar dar apoi trebuie să am grijă să o hrănesc cu whiskey la fiecare câteva zile, măcar vreo două săptămâni. Merită mai ales că are o poveste frumoasă în care membrii familiei fac cu rândul să amestece aluatul de la est la vest în amintirea călătoriei magilor către Bethleem. Sigur că nu înțeleg cum aceeași prăjitură doldora de fructe uscate poate încânta pe cineva ca tort de nuntă, fie el și tradițional în spațiul anglo-saxon, dar asta-i altă treaba. Ador însă mincemeat pies și aș putea umple niște coji de tarta cu varianta modernă, mai puțin exotică, adică doar fructe uscate înmuiate în alcool parfumat și condimentat, fără carne sau grăsime de vită ca altădată.
În unii ani fac și Irish chocolate cream pe lângă eggnogg. Într-un an am pus atât de multă ciocolată neagră bună încât la frigider aceasta a transformat băutura alcoolizată într-un ganache ce nu a putut fi turnat în ceașcă decât prin încălzirea sticlei pe aragaz. Anul acesta aș încerca ceva mai curajos – un re-enactment al wassail, o băutură numită după sintagma anglo-saxon ‘waes hael’ din secolele XII-XIII, adică ‘good health’ un fel de sănătate curată dacă știi că în ea se puneau bere fiartă, smântână fermentată, mere coapte, ouă, cuișoare, ghimbir, nucșoară și zahăr. Se servea cald în boluri mari chiar și de 34 litri!
Nu voi face panettone, dar aș mânca. Voi face stollen și poate babka și iau de la mama puțin cozonac – poate fac un studiu comparativ a celor trei versiuni înrudite de desert de sezon. Încă un buche de Noel cu portocală confiată și anul acesta și uite cum se naște o tradiție.
Adriana Sohodoleanu este doctorand al Universitatii București cu tema de cercetare Noua Bucătărie Românească, gastronom și lector Fundația Calea Victoriei unde susține evenimentul online Arome şi gusturi de Crăciun.
Foto: Shoping in Romania
