„Femeia fără umbră” LIVE la Bucureşti și Timişoara. Opera de Stat din Viena – 150 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/femeia-fara-umbra-live-la-bucuresti-si-timisoara-opera-de-stat-din-viena-150-de-ani/

Un moment unic pentru cultura europeană! Pe 25 mai 2019, publicul român poate asista, în direct, la o dublă aniversare excepţională: Opera de Stat de Viena – Wiener Staatsoper – îşi sărbătoreşte cei 150 de ani de la inaugurare cu o nouă versiune a lucrării lui Richard Strauss, „Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră“, creaţie centenară în acest an.

Un articol de Petre Ivan|23 mai 2019

Spectacolul poate fi vizionat în sistem LIVE video, sâmbătă 25 mai, la Bucureşti şi Timişoara, precum şi în transmisiune directă audio, la Radio România Muzical.

Evenimentul este oferit de Opera de Stat din Viena şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti, împreună cu partenerii lor, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi Radio România Muzical (Bucureşti), Muzeul de Artă Timişoara, Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş şi Ecoplus Internaţional – Agenția economică a Landului Austria Inferioară (Timişoara).

Considerată a fi „ultima operă romantică” a lui Richard Strauss (1864-1949), „Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră“ a fost reprezentată în premieră mondială la Opera de Stat din Viena, pe 10 octombrie 1919. Marele compozitor se afla, pe atunci, în primul an al directoratului său la opera vieneză. Succesul de public a fost imediat, dând dreptate lui Strauss care – încă din perioada de creaţie care a durat nu mai puţin de 8 ani – se arătase atât de entuziasmat de forţa libretului conceput de fidelul său colaborator, rafinatul poet Hugo von Hofmannsthal. Găsindu-şi inspiraţia în surse diverse, dar mai ales în opera lui Goethe precum şi în „Flautul fermecat” al lui Mozart, Hugo von Hofmannsthal a creat o poveste plină de aventuri şi de suspans, dar  şi cu multiple niveluri de interpretare filozofică.

Textul este „desăvârşit, (…) matur şi interesant, cu o acţiune dramatică magnifică, ce nu se fereşte să abordeze şi probleme morale”, Opera de Stat din Vienaspunea Richard Strauss. Cu nimic mai prejos decât libretul, partitura sa are o frumuseţe cu totul aparte, acordând detaliilor şi diferitelor culori muzicale o atenţie deosebită. „Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră“ este una dintre cele mai pretenţioase lucrări din repertoriul liric, necesitând atât interpreţi de înalt nivel vocal şi actoricesc cât şi condiţii tehnice de montare excepţionale. Titlul este o prezenţă constantă în repertoriul Operei de Stat din Viena. De altfel, opera lui Richard Strauss a fost una dintre lucrările care au redeschis „Teatrul de pe Ring” în 1955, la finalul lucrărilor de refacere a clădirii, aproape complet distrusă în cel de al Doilea Război Mondial.

Noua montare, a cărei premieră va putea fi urmărită în direct şi în România pe 25 mai, se doreşte a fi la fel de strălucitoare ca dubla aniversare culturală vieneză la care suntem martori în acest an. Pusă în scenă de îndrăzneţul regizor francez Vincent Huguet – discipol şi îndelungat colaborator al celebrului Patrice Chéreau –, „Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră“ este supervizată muzical de un expert al acestei lucrări, dirijorul german Christian  Thielemann. Distribuţia aliniază voci de excepţie, ce vor fi acompaniate de Corul şi Orchestra Operei de Stat din Viena. Printre solişti figurează şi soprana de origine română Ileana Tonca, prezenţă constantă şi remarcată pe scena acestui teatru.

Opera de Stat din Viena – 150 de ani LIVE: „Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră

Dirijor: Christian Thielemann | Regia: Vincent Huguet

Decorul: Aurélie Maestre | Costume: Clémence Pernoud

Der Kaiser……………. Stephen Gould

Die Kaiserin………….. Camilla Nylund

Die Amme…………….. Evelyn Herlitzius

Geisterbote…………… Sebastian Holecek

Barak ……………………. Wolfgang Koch

Sein Weib ……………….Nina Stemme

Dienerin/

Stimme der Ungeborenen… Ileana Tonca

Bucureşti – LIVE video, 25 mai 2019, ora 18.30, Studioul de Operă al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti (str. Ştirbei Vodă, nr. 33). Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.

Informaţii în timp real – https://www.facebook.com/events/2325676204386508/

Timișoara – LIVE video, 25 mai 2019, ora 18.00, Sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara (Piaţa Unirii, nr. 1). Seara va fi deschisă de un program de arii din opera „Don Giovanni“ de Mozart, susţinut de studenţii Facultăţii de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Informaţii în timp real – https://www.facebook.com/events/1002904773432643/

LIVE audio – 25 mai 2019, ora 18.30, pe frecvenţele şi pe site-ul internet ale Radio România Muzical (http://www.romania-muzical.ro/). Comentează Luminiţa Arvunescu

Foto: Opera de Stat din Viena – facebook

 

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.