„Femeia… ieri și azi” – concert Virgil Ianțu cu BIG BAND-ul Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/femeia-ieri-si-azi-concert-virgil-iantu-cu-big-band-ul-radio/

VIRGIL IANȚU, alături de BIG BAND-ul RADIO dirijat de IONEL TUDOR va susţine joi, 3 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio, un eveniment special, dedicat în special femeilor, sărbătorite la început de primăvară!

Un articol de Petre Ivan|1 martie 2016

Sub titlul „FEMEIA… IERI și AZI”, Virgil Ianțu propune o colecție inedită de piese românești cunoscute, de la melodii ca Dorul – Aurelian Andreescu, Nu m-am gândit la despărțire – Dan Spătaru, Ce bine că ești – Nicu Alifantis, Dor de viață – Aura Urziceanu, o întoarcere în timp la melodii care au marcat mai multe generații, până la hit-uri din ultimii ani ca Dacă-ai ști – Direcția 5, Găsește-mi loc – Ștefan Bănică Jr, Vreau o minune – Holograf, Mi-e dor de tine – Mălina Olinescu,Pleacă – Vunk Ft Antonia, Praf de stele – Vița de vie, Nu am chef azi – Vama Veche sau Eu vara nu dorm – Connect-r.

Acest album este o mică istorie a muzicii românești, o colecție frumoasă care sper să placă. Nu are un public țină anume, este dedicat celor care iubesc muzica românească bună și poate fi ascultat și de către cei care preferă trupa SIMPLU, dar și de către cei care ascultau cu ani în urmă Nicu Alifantis. – Virgil Ianțu

Concertul de la Sala Radio are ca punct de pornire proiectul muzical lansat de Virgil Ianțu în februarie 2014 – intitulat “Ieri si Azi” – care a însemnat un turneu național și un album cu același titlu. „Ieri si Azi” reprezinta o serie de piese românești, compuse în stiluri și în perioade diferite, reunite într-o colecție de melodii swing realizată de George Natsis și Adrian Despot.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet.

Foto: VIRGIL IANȚU – orchestreradio.ro

01
/04
/14

Grupul Trei parale se pregătește de lansarea unui nou proiect. Gândit în urmă cu mulți ani, anunțat de vreo 3-4, muncit mai ales în ultimii doi, programul Ciobanul care și-a pierdut oile este gata de a fi prezentat. Lansarea va avea loc în duminica de Florii, 13 aprilie 2014, de la ora 19.00, la Sala Arcub.

31
/03
/14

Vineri, 4 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Radio îşi dau întâlnire doi valoroşi artişti români – dirijorul Cristian Măcelaru, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia şi violonistul Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi cel care deţine din 2007 dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu.

28
/03
/14

Colegiul Național de Artă „Dinu Lipatti“ din București lansează astăzi, 28 martie, campania „Un pian pentru Lipatti“. Iniţiativa profesorilor luptă cu un paradox: colegiul nu are un pian performant care să facă să strălucească adevărata performanță a tinerilor pianiști.

25
/03
/14

Joi, 27 martie, ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, balerinii Corina Dumitrescu şi Călin Rădulescu reînvie romanul lui Tolstoi, Anna Karenina. Spectacolul, în regia şi coregrafia lui Ioan Tugearu, a făcut istorie în repertoriul ONB, prin montarea sa originală prezentată în premieră absolută pe 8 noiembrie 1998, producţia fiind reluată în 2009.

24
/03
/14

Cea de-a XII-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România şi-a desemnat câştigătorii. Cântecul anului a fost desemnat "Perfect fără tine", interpretat de trupa Vama, în timp ce Loredana Groza a primit trofeul pentru "Artistul anului 2013". Piesa "Ecou", interpretată de Elena Gheorghe feat. Glance, s-a impus la categoria "Cel mai bun cântec pop".

22
/03
/14

Nu am găsit un titlu mai potrivit pentru un articol referitor la ultimele discuri semnate de doi americani: dirijorul James Levine şi violonista Hilary Hahn. El este deja legendarul director muzical al Teatrului Metropolitan din New York, una dintre cele mai importante opere ale lumii, ea, o violonistă laureată cu Grammy care îndrăzneşte să caute căi noi de expresie.