Ferrari-ul lui Alain Delon, vândut pentru 14,2 milioane de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/ferrari-ul-lui-alain-delon-vandut-pentru-142-milioane-de-euro/

O maşină Ferrari 250 SWB California, parte a colecţiei Baillon şi care i-a aparţinut pentru scurt timp actorului francez Alain Delon, a fost vândută pentru 14,2 milioane de euro, fiind vedeta unei licitaţii organizate de casa Artcurial în cadrul evenimentului Salon Rétromobile de la Paris.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2015

Automobilul este unul dintre cele mai căutate şi apreciate modele din istoria mărcii italiene, iar maşina vândută vineri la Paris i-a aparţinut pentru scurt timp, între 1963 şi 1965, actorului francez Alain Delon, în perioada în care acesta a jucat în filmul “Ghepardul/ Il gattopardo”, informează lepoint.fr, citat de Mediafax.

De asemenea, acest automobil a fost deţinut de Alain Delon în perioada în care acesta avea o relaţia cu actriţa Jane Fonda.

Maşina sport, produsă în anul 1961, a fost descoperită într-un garaj din California. Cu puţin timp înainte de licitaţie, Alain Delon s-a arătat nemulţumit de faptul că numele său a fost folosit “pentru a face să crească preţul maşinii”.

Modelul 250 SWB California face parte din seria 250, cea mai apreciată gamă din perioada de început a mărcii italiene Ferrari, produsă în perioada 1953 -1964.

Ferrari-ul lui Alain Delon

Ferrari-ul lui Alain Delon

În cadrul aceleiaşi licitaţii organizate la Paris au mai fost vândute alte câteva maşini, printre care un rar Maserati A6G 2000 Frua Gran Sport, evaluat la 800.000 de euro, descoperit în acelaşi garaj cu maşina lui Alain Delon, şi care a fost cumpărat pentru 1,72 de milioane de euro.

Alain Delon, o legendă a cinematografiei franceze şi europene

Născut pe 8 noiembrie 1935 la Sceaux, în apropiere de Paris, Alain Delon, o legendă a cinematografiei franceze şi europene, a jucat în peste 100 de filme într-o carieră de 50 de ani, iar unele dintre aceste pelicule – “Rocco şi fraţii săi”, “Ghepardul”, “Laleaua neagră”, “Clanul sicilienilor” – sunt considerate veritabile capodopere ale celei de-a şaptea arte.

Foto: Alain Delon, Ferrari – cinemagia, facebook

17
/11
/20

Cu toții suntem de acord că experiența de la cinema este inegalabilă, însă cum momentan nu mai este posibilă în contextul pandemic actual, din pasiune și dor de emoția trăită în fața marelui ecran, Cineplexx a oferit în weekend porții de popcorn cald tuturor iubitorilor de filme.

16
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat recent în România direct online, pe pagina de Vimeo a distribuitorului Independenţa Film, „Beanpole” (2019) este al doilea film al lui Kantemir Balagov, considerat de unii cel mai bun tânăr regizor rus, educat la şcoala de cinema a lui Alexander Sokurov. O poveste despre traumele post-război, stilizată însă aproape până la academism.

16
/11
/20

Turismul montan din România pe cât este de frumos și apreciat, pe atât este de periculos pentru cei care se încumetă să-l cunoască din inconștiență sau pentru a-și testa limitele. Dragostea de munte face din ei victime inclusiv astăzi când salvamontiști extrem de bine pregățiți și echipați își pun în pericol propria viața pentru a o salva pe a lor.

13
/11
/20

Abordări artistice neconvenționale, care deschid noi și surprinzătoare perspective asupra condiţiei umane, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională a BIEFF propun noi maniere de raportare asupra feminității și a corporalității, invitând totodată spectatorii să privească dincolo de aparențe, la limita dintre real și ireal.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

12
/11
/20

Programele Documentary Mondays și Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh continuă săptămâna următoare în format online, pe platforma DAFilms.com.

05
/11
/20

Cea de-a 7-a ediție a festivalului online de film documentar luna.doc se prelungește până pe 15 noiembrie pentru a da cât mai multor liceeni și profesori interesați șansa de a participa la proiecții de film și discuții pe marginea fenomenului știrilor false.

Pagina 2 din 27612345...102030...Ultima »