FEST-FDR Timișoara: Dramaturgie românească, dezbateri și teatrul ca atitudine și memorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/fest-fdr-timisoara-dramaturgie-romaneasca-dezbateri-si-teatrul-ca-atitudine-si-memorie/

Între 3-11 noiembrie, Teatrul Naţional din Timişoara a găzduit o nouă ediţie a FEST-FDR, Festivalul European al Spectacolului de Teatru – Festival al Dramaturgiei Româneşti, un festival despre societatea şi teatrul contemporane, în context aniversar.

Un articol de Cristina Enescu Aky|18 noiembrie 2019

Au fost așadar la Timișoara 17 spectacole pe dramaturgie românească (clasică și contemporană), iar în secțiunea FEST – 3 spectacole românești și două din străinătate. Din cele 9 zile de festival, iată trei dintre evenimentele cu puternice rezonanțe actuale, atât legate de Timișoara cât și de momentul 30 al istoriei românești de după Revoluție: dezbaterea „România 30: comunismul între istorie și fobie” și spectacolele „Cercurile încrederii”, „Jurnal de România. Timișoara” și „Timișoara. Capăt de linie”.

Dezbaterea „România 30: comunismul între istorie și fobie”

Pe 9 noiembrie, în penultima zi a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești (FEST-FDR), Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a organizat o dezbatere în jurul celor 30 de ani trecuți de la Revoluție și a diferitelor modificări, evoluții și/ sau involuții aduși de ei societății românești. A fost vorba de cultura socială de dinainte și de după acel moment, de conexiunile dintre prezentul și trecutul nostru, dar și despre cum au influențat toate acestea spațiul, exprimarea și imaginarul public, cultura, arta și mentalul colectiv. La dezbatere au participat atât oameni din lumea teatrului (Ada Hausvater, directorul teatnrului Național din Timișoara, Oana Borș –selecționerul FEST-FDR-, criticul de teatru Cristina Modreanu și alții), cât și persoane din alte domenii de activitate.

„Dincolo de ideologii, vă propun să discutăm despre câteva lucruri care au influențat viața oamenilor simpli, care aveau la vremea Revoluției peste 8-10 ani, să zicem: ce am păstrat din acea epocă și trebuia să păstrăm (personal cred că aici este vorba de unele amintiri și valori personale, plus unele produse/mărci clasice care ne-au marcat viața), ce am păstrat și nu trebuia să păstrăm (aș include aici o categorie întreagă de frici moștenite și o anume obediență, dar și indiferența față de cum arată spațiul public), ce nu am păstrat și trebuia să fi păstrat (poate o anume solidaritate reală, existentă atunci, deși unii ar spune astăzi că solidaritatea în libertate e cumva utopică), ce nu am păstrat și nici nu trebuia să păstrăm (aici cred că putem vorbi despre tăcerea din acea epocă. E ok că am lăsat-o în urmă; într-un fel sau altul astăzi ne exprimăm). Vă propun să discutăm și despre ceva ce nu avem astăzi și nici nu aveam înainte, anume știința de a ne trăi libertatea.” (jurnalistul Mihai Brezeanu, moderatorul dezbaterii)

Directoarea TNT Ada Hausvater, criticul de teatru Cristina Modreanu și ceilalți participanți au discutat și despre evoluțiile și dinamica teatrului românesc, a instituțiilor culturale și a antreprenoriatului cultural, realități profund influențate (și care la rândul lor influențează și ele) societatea românească de astăzi.

„Cercurile încrederii” (Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Timișoara)

Textul semnat de Radu Popescu a fost desemnat cel mai bună piesă a anului 2017 (la Concursul Național de Dramaturgie), iar în 2018 a avut premiera ca spectacol al Teatrului Național timișorean în regia Mihaelei Lichiardopol. Un spectacol la prima vedere paradoxal: cinci actori maturi joacă rolul a cinci adolescenți care formează o trupă de teatru de liceu, sub coordonarea unui actor care îi va pune față în față nu doar cu tehnici de actorie ci și cu o situații incomode, dure uneori, care îi duc pe tineri spre maturizare sau uneori spre decădere. E o poveste despre abuz sexual dar și de putere și autoritate, încredere, respect, prietenie, despre limite. Iar actorii timișoreni au reușit surprinzător de credibil să redea frământările și căutările acestor adolescenți.

Reprezentației programate în FEST-FDR i-a urmat o dezbatere cu publicul, pe care echipa spectacolului a decis să o lanseze ca o provocare, pentru a rupe dihotomia scenă-public și pentru a discuta unele din temele extrem de actuale și fierbinți din spectacol: fenomenul bullying în școli dar și în afara lor și dincolo de adolescență, hărțuirea sexuală, raportarea abuzurilor dar și modurile prin care fac față tinerii problemelor cu care se confruntă, relația lor cu autoritatea școlii și a părinților, importanța încrederii, a grupului de sprijin și a mentorilor.

„Cercurile încrederii”

„Jurnal de România. Timișoara” și „Timișoara. Capăt de linie” – teatru-viață cu, despre și (nu numai) pentru Timișoara

„Jurnal de România. Timișoara” este o producție a Teatrului German de Stat din Timișoara a cărui regie o semnează Carmen Lidia Vidu. A avut premiera la sfârșitul anului trecut și a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru de anul acesta. E un spectacol în care, printr-o îmbinare de teatru, povești de viață reale, fotografie, secvențe de film  și proiecții multimedia, șase actrițe într-un fel sau altul legate de Timișoara povestesc pe rând cum a fost și cum este viața lor în acest oraș. Poveștile sunt monoloage emoționante, extrem de vii, uneori aproape visceral de personale, în care se împletesc iubiri, frustrări, amintiri traumatizante, succese și eșecuri de toate felurile, înstrăinări și regăsiri personale și comunitare.

Toate aceste povești sunt legate într-un fel sau altul de viața Timișoarei, și toate spun deopotrivă ceva despre femeile care le-au trăit dar și despre atmosfera, esența, identitatea acestui oraș de-a lungul ultimelor decenii, înainte și după Revoluție. E un spectacol-experiență, după care nu de puține ori urmează acel gen de aplauze în care se simte că cel puțin o bună parte a publicului pleacă emoționat din sală.

(Mai multe informații despre acest spectacol găsiți aici)

„Jurnal de România. Timișoara”

„Timișoara. Capăt de linie” este de asemenea un spectacol inedit deopotrivă pentru timișoreni, bănățeni și pentru publicul larg. S-a născut în urma unei idei originale și a unei documentări susținute a dramaturgului Peca Ștefan și a regizoarei Ana Mărginean, oameni de teatru cu o remarcabilă activitate atât în țară cât și în Europa respectiv în America. Cei doi au intervievat numeroase persoane din Timișoara, și au creat acest spectacol din fragmente ale memoriei sociale și culturale a orașului și a Banatului, legende urbane și „mituri fondatoare”, referințe la identitatea multiculturală a Timișoarei, povești despre identitate, comunitate, apartenență. Povestea este în sine o utopie plasată într-un viitor SF, din care personajul principal vine pentru a-și căuta originile din acest oraș. A rezultat un spectacol despre istoria și prezentului Timișoarei și a oamenilor și identității ei, dar și despre cum ceea ce povestim despre trecutul și prezentul nostru (noi ca indivizi și comunități) ne construiește identitatea, amintirile și relațiile cu ceilalți.

(Puteți citi o cronică a acestui spectacol aici)

„Timișoara. Capăt de linie”

Mai multe informații despre FEST-FDR puteți găsi în interviul acordat de selecționerul FEST-FDR, teatrologul Oana Borș.

Citiți și FEST – FDR 2019 a transformat sălile de spectacol în spații ale libertății și ale adevărului.

Cover foto: „Jurnal de România. Timișoara”

18
/09
/12

Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 născându-se sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian. Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această feicită ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie. „În mod evident […]

18
/09
/12

În 1783, a încetat din viaţă matematicianul şi fizicianul Leonhard Euler (teoria mişcării planetelor şi cometelor); este considerat fondatorul calculului variaţional (n. 15 aprilie 1707)   1831 – A încetat din viaţă poetul Vasile Cârlova (poeziile: „Înserare”, „Ruinurile Târgoviştii”) (n. 4 februarie 1809) 1883 – S-a inaugurat, la Bucureşti, „Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu […]

17
/09
/12

Prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc se va desfăşura în perioada 19 septembrie – 9 octombrie 2012 la Cinematograful Odyssée din Strasbourg, şi este organizată într-un moment aniversar de către Odyssée şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles, informează un comunicat de presă al ICR Bruxelles. „Cu ocazia împlinirii a […]

17
/09
/12

Cea de-a X-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis luni de Serviciul Comunicare al […]

17
/09
/12

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]

17
/09
/12

1787 – A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială.   1821 – A încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava” […]

17
/09
/12

„Zilele culturii armene la Muzeul Satului” vor fi găzduite în perioada 21-23 Septembrie, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, informează Uniunea Armenilor din România (UAR), într-un comunicat transmis luni, 17 septembrie.   Cu această ocazie Muzeul Satului va fi animat de spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale armeneşti, acestea fiind completate de expoziţii de […]

17
/09
/12

Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, susţine, într-un mesaj adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, că anul şcolar ce se deschide „aduce ceva nou”, şi anume clasa pregătitoare şi bacalaureatul profesional, recunoscând că mai sunt multe de rezolvat în sistemul educaţional.   În opinia ministrului Liviu Pop, deschiderea anului şcolar este, şi va fi întotdeauna, […]

17
/09
/12

n. 04/05/1977 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" Bucuresti, Facultatea Actorie WebSite: www.cristianaraduta.ro culoare par: blond; culoare ochi: caprui; inaltime: 1,70 cm; greutate: 52 kg

14
/09
/12

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.   Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi […]

14
/09
/12

Expoziţia „Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu”, organizată în cadrul proiectului european cu acelaşi nume, finanţat prin programul Cultura 2007-2013, va fi prezentată, în cadrul unui itinerariu european susţinut de Institutul Cultural Român, la Paris.   În perioada 12-30 septembrie, Institutul Cultural Român de la Paris găzduieşte muzeul copilăriei: un melanj inedit de […]

14
/09
/12

În 1321, a încetat din viaţă poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: “Divina Comedie”, şi a romanului “Viaţa nouă”, considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n. 1265).   1769    – S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf, unul dintre ultimii mari savanţi de […]

14
/09
/12

Catherine, soţia prinţului William, a rostit primul său discurs oficial în străinătate joi, în Malayezia, în cadrul celei de-a doua etape a unui amplu turneu Asia-Pacific menit să finalizeze „ucenicia” regală a ducesei de Cambridge, informează AFP. „A le oferi copiilor şi familiilor lor un loc unde să se bucure de sprijin, de îngrijire pentru […]

14
/09
/12

Filmele Despre oameni şi melci, Campania şi Resident Evil: Răsplata au premiera pe marile ecrane în acest sfârşit de săptămână. A treia ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc are loc vineri seara la Bucureşti şi, pentru al doilea an consecutiv, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. O expoziţie cu lucrări semnate de Gustav Klimt, realizate […]

14
/09
/12

Teatrul Metropolis vã invitã sâmbãtã, 15 septembrie, la ora 19:00 sã luaṭi parte la premiera spectacolului Jubileul, de Jean-Marie Chevret şi Michèle Ressi. Având-o în rol principal pe Maia Morgenstern şi beneficiind de îndrumarea regizoralã a lui Radu Beligan, piesa promite a fi un adevãrat spectacol. Autenticitatea piesei şi intensitatea la care este jucatã sunt […]