Festival de artă dedicat patrimoniului invizibil
https://www.ziarulmetropolis.ro/festival-de-arta-dedicat-patrimoniului-invizibil/

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului, organizează, în cadrul proiectului CultPlatform_21 – Creative Spaces of the 21st Century, Festivalul de Artă dedicat patrimoniului invizibil. Evenimentul va avea loc în perioada 18-20 iunie, la Centrul Cultural POINT (Strada General Eremia Grigorescu 10) din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|13 iunie 2019

Festivalul are ca tematică Patrimoniul invizibil (scufundat/distrus/pierdut în uitare), recuperarea și reinterpretarea acestuia cu ajutorul expresiilor artistice contemporane și a noilor tehnologii. În acest sens, Cetatea Ada Kaleh de la Drobeta-Turnu Severin și a ei poveste emoționantă va constitui un prilej de reflecție pentru tinerii artiști invitați la eveniment, precum și un caz concret de analiză a modalităților prin care arta contemporană și noile tehnologii pot contribui la valorificarea culturală și turistică a patrimoniului cultural.

Evenimentul se adresează în mod deosebit tinerilor artiști, reunind totodată specialiști din domenii diverse precum artă, urbanism, patrimoniu cultural și turistic, scenografie, animație sau realitate virtuală.

Festivalul de Artă va include o serie variată de activități: prezentări multimedia, discuții pe tematica festivalului, vizite ghidate la Podul Anghel Saligny și Cetatea Carsium din Hârșova, o expoziție de fotografie, ateliere creative, proiecţii de filme și altele.

 Despre proiect

CultPlatform_21 este implementat în parteneriat cu 19 organizații din 8 state europene și este finanțat prin Programul Transnațional Dunărea. Mai multe detalii despre proiect se regăsesc aici:  http://www.interreg-danube.eu/approved-projects/cultplatform-21

03
/07
/15

O expoziție intitulată ''Audrey Hepburn, portrete ale unui simbol” s-a inaugurat joi la National Portrait Gallery din Londra. Expoziţia va prezenta, până la 18 octombrie, 35 de imagini ale celebrei artiste împrumutate de fiii acesteia, Sean Hepburn Ferrer și Luca Dotti.

02
/07
/15

Universitatea Națională de Arte București și Metropolis Center organizează luni 6 iulie 2015, la ora 18:30, vernisajul expoziţei de artă vizuală „Contraste”, la sediul Metropolis Center din str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 6 iulie – octombrie 2015, între orele 10:00 - 18:00.

23
/06
/15

Deşi Adolf Hitler este considerat un artist mediocru, operele sale sunt vândute la preţuri substanţiale atunci când sunt scoase la licitaţie. Mai multe acuarele şi desene realizate de fostul dictator nazist, în urmă cu un secol, au fost vândute cu aproape 400.000 de euro la o licitaţie organizată de casa Weidler, weekendul trecut, în oraşul Nürnberg din Germania

14
/06
/15

Compania Google a lansat, joi, pe platforma Google Maps, imaginile panoramice Street View din Salina Turda, astfel încât se permite vizitarea virtuală a acestui obiectiv turistic de către oricine din lume aflat la mii de kilometri distanţă.

04
/06
/15

Ce au în comun tururile ghidate în atelierele artiștilor bucureșteni, prânzurile cu Marius Manole și cadourile pentru copiii internați la secția de oncologie de la Spitalul Fundeni? Pe Daniela Staicu, 30 de ani. Pasionată de arta plastică și de faptele bune.

03
/06
/15

Un spectacol nocturn cu proiecție în oglindă va avea loc vineri, de la ora 21,00, la Palatul Suțu, cu ocazia aniversării a 180 de ani de la construirea clădirii din centrul Bucureștiului. Întregul spectacolul se desfășoară vizual printr-o proiecție video, realizată în premieră, în oglinda din holul Palatului Suțu, aruncând imagini pe pereții etajului superior într-un joc de forme și culori.

31
/05
/15

Privirea lui Silviu Gheție este o altfel de privire asupra Noului Cinema Românesc. Una din culisele sale. Prin picturalitatea lor și prin expresivitatea personajelor din fața obiectivului, fotografiile sale concurează cu imaginile din filmele a căror realizare artistul a fost chemat să o înregistreze pentru totdeauna.