Festivalul de la Cannes: singura regizoare care a câştigat Palme d`Or va conduce juriul
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-la-cannes-singura-regizoare-care-a-castigat-palme-dor-va-conduce-juriul/

Festivalul de la Cannes din acest an (14 – 25 mai) va fi prezidat de regizoarea neozeelandeză Jane Campion, singura femeie care a câştigat trofeul Palme d’Or, pentru filmul „Pianul”. În 2013, juriul festivalului a fost condus de regizorul american Steven Spielberg.

Un articol de Petre Ivan|7 ianuarie 2014

Regizoarea neozeelandeză Jane Campion, singura femeie care a câştigat trofeul Palme d’Or, pentru filmul „Pianul”, va prezida juriul la Festivalul de la Cannes din acest an (14 – 25 mai). În 2013,  juriul festivalului a fost condus de regizorul american Steven Spielberg.

„Este o mare onoare pentru mine să fiu aleasă pentru a prezida acest juriu. Şi, ca să spun adevărul, sunt foarte nerăbdătoare”, a declarat celebra cineastă în vârstă de 59 de ani.

Jane Campion reprezintă un caz unic în istoria Festivalului de la Cannes. Este singura femeie care a obţinut trofee Palme d’Or atât pentru scurtmetraj, cât şi pentru lungmetraj: pe primul în 1986, pentru scurtmetrajul „Peel”, iar al doilea în 1993, pentru lungmetrajul „Pianul”.

„Cineast major şi un pionier neobosit”, potrivit organizatorilor, Jane Campion este, totodată, prima femeie-regizor care va prezida juriul de la Cannes.

Precedentele femei care au prezidat juriul de pe Croazetă au fost actriţe – Isabelle Huppert în 2009, Isabelle Adjani în 1997 şi Liv Ullmann în 2001.

Festivalul de la Cannes

Pianul, de Jane Campion, premiat la Festivalul de la Cannes în 1993

Provenind dintr-o familie de artişti, Jane Campion a studiat antropologia, apoi pictura, înainte de a se orienta spre cinematografie.

În 2013, cineasta neozeelandeză a revenit la Cannes pentru a prezida juriului secţiunii Cinéfondation şi al celei de scurtmetraje.

Jane Campion a impresionat în 2013 şi în domeniul televiziunii, unde a obţinut un mare succes în rândul publicului şi al criticilor de specialitate cu serialul „Top of the Lake”, o coproducţie americano-australo-britanică, pe care a regizat-o şi a turnat-o în Noua Zeelandă.

Foto cu Festivalul de la Cannes : Jane Campion și „Pianul” – Cinemagia

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.