Festivalul „George Enescu”, soprana Adela Zaharia și baritonul George Petean, nominalizați la International Opera Awards 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-george-enescu-soprana-adela-zaharia-si-baritonul-george-petean-nominalizati-la-international-opera-awards-2020/

Festivalul Internaţional „George Enescu” a fost nominalizat în premieră la International Opera Awards 2020, pentru că a promovat muzica de operă în programul său artistic.

Un articol de Liliana Matei|11 februarie 2020

La categoria din care face parte prestigiosul eveniment organizat în România sunt nominalizate manifestări de gen celebre în lume. Printre acestea, Festivalul de la Salzburg sau Donizetti Opera Festival, Macerata Opera Festival și Opera FestivalO19 (Opera din Philadelphia).

La International Opera Awards 2020 au fost nominalizați și doi artiști români: soprana Adela Zaharia, la categoria Young Singer, și baritonul George Petean, la categoria „Male Singer”.

Adela Zaharia, născută în Arad, a absolvit Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” și Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În 2012 a câştigat Marele Premiu „Darclée” la concursul cu acelaşi nume de la Brăila, iar în 2017 a fost câștigătoarea concursului „Operalia” (Premiul I şi Categoria Zarzuela). Din anul 2015, face parte din Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf.

La categoria Young Singer, soprana de origine română concurează cu Xabier Anduaga, Lena Belkina, Vasilisa Berzhanskaya, Lidia Fridman, Teresa Iervolino, Konu Kim, Roberta Mantegna, Zuzana Marková şi Chrystal E Williams.

Baritonul George Petean, originar din Cluj-Napoca, a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. În 1999 a obţinut marele premiu la Concursul Internaţional „Hariclea Darclée”. Un an mai târziu și-a făcut debutul international la Opera din Roma, în „Boema” de G. Puccini. În anii 2002-2010 a fost solist al Operei din Hamburg.

La categoria Male Singer, artistul născut în România concurează cu Álvarez, Javier Camarena, Stephen Gould, René Pape şi

Russell Thomas.

Câștigătorii International Opera Awards 2020 vor fi anunțați în cadrul unei gale care va avea loc pe 4 mai 2020, la Sadler’s Wells, Londra.

11
/02
/15

Frank DiLeo, un fost manager al lui Michael Jackson, ar fi spus că starul pop a fost ţinta unui asasinat al mafiei, în anii 1980, pe care el a reuşit să îl împiedice, potrivit unei biografii a lui DiLeo realizate de fostul său partener de afaceri, Mark Lamica,

10
/02
/15

Zilele trecute s-au decernat premiile Grammy, probabil cele mai importante premii ale industriei discografice mondiale, în orice caz, cele mai importante de pe teritoriul nord-american.

09
/02
/15

Opera Națională Română Iași prezintă, în premieră națională, un spectacol de teatru coregrafic marca Gigi Căciuleanu, „Imagine all the people”, după John Lennon. Reprezentaţia va avea loc de Valentine's Day - sâmbătă, 14 februarie 2015 - de la ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Național Iași.

05
/02
/15

Radio România Muzical și Muzeul Național Cotroceni organizează un concert de muzică veche românească susținut de ansamblul “Imago Mundi”. În sala Cerchez a Muzeului Cotroceni, joi, 26 februarie, de la ora 19.00, va avea loc un eveniment cu semnificații speciale – înregistrarea acestui concert va reprezenta România în cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte ale Uniunii Europene de Radio, “Ziua muzicii vechi”, programată, în fiecare an, pe 21 martie.

05
/02
/15

Anul 2015 marchează o premieră extraordinară: sâmbătă, 7 februarie, una dintre lucrările de referință ale compozitorului George Enescu, Simfonia a III-a cu Cor în Do Major Op. 21, va fi interpretată pe o scenă londoneză de către presitgioasa London Philharmonic Orchestra, în sala Royal Festival Hall a Southbank Centre, chiar pe malul Tamisei.

04
/02
/15

În această iarnă, Opera Comică pentru Copii le-a pregătit spectatorilor săi de toate vârstele o întâlnire specială cu personajele unei poveşti nemuritoare: Peter Pan de Laurenţiu Profeta (muzica) şi Eugen Rotaru (libretul). Premiera are loc vineri, 13 februarie 2015, de la ora 18:00, la Sala Mare a instituţiei (Calea Giuleşti, nr. 16).

03
/02
/15

Un student la Politehnica din București, sărac și slobod la vorbă, care-și câștiga pâinea ca pianist într-o școală de dans, a devenit la jumătatea secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai lumii. Îl chema Sergiu Celibidache.

02
/02
/15

Nelson Freire, ansamblul Voces8 și dirijorul Riccardo Chailly sunt protagoniștii unor interesante discuri care apar săptămân aceasta în atenția publicului din România. 3 discuri, 3 programe diferite, potrivite pentru toate gusturile celor care iubesc muzica bună – de la renaștere la romantismul târziu, 3 propuneri care vor încălzi serile mohorâte de iarnă pe care le mai avem în față luna aceasta.

02
/02
/15

Am trăit s-o vedem şi pe asta, ar spune melomanii urbei lui Marius Manole. Ieşenii care îşi plătesc la timp facturile la întreţinere pot câştiga premii oferite de către administratorul de imobile al Primăriei, respectiv Termo-Service, printre premii figurând şi două bilete la concertul lui Andre Rieu, din luna iunie, de la Bucureşti.

29
/01
/15

Prima ediție din anul 2015 a Trialogurilor la ARCUB are loc joi, 12 februarie, începând cu ora 19.00, la Ceainăria ARCUB (Str. Batiște 14). Sub motto-ul „În dulcele stil... folk”, acest eveniment se bucură de prezența a trei dintre personalitățile cu adevărat marcante ale lumii muzicale românești: Mircea Baniciu, Nicu Alifantis și Doru Ionescu.