Festivalul Internațional George Enescu vine la tine în cartier
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-interna%c8%9bional-george-enescu-vine-la-tine-%c3%aen-cartier/

Festivalul Internaţional George Enescu, alături de Programul Naţional Cantus Mundi şi compania de consultanţă imobiliară CBRE România lansează în premieră un proiect menit să aducă muzica clasică în cartierele oraşului, încă şi mai aproape de publicul larg.

Un articol de Petre Ivan|29 martie 2019

Proiectul se intitulează Orașul cântă și va îmbrăca Bucureștiul într-o haină muzicală pe toată perioada de desfășurare a Festivalului Internațional George Enescu, respectiv 31 august – 23 septembrie 2019. Astfel, fiecare turist sau rezident al Bucureștiului va putea să se bucure de experiența extraordinară pe care festivalul o creează la fiecare ediție.

Enescu cânta în sate și pe marile scene ale lumii din bucuria de a împărtăși muzica. Orașul cântă este materializarea acestei idei. Festivalul are obiectivul de a păstra muzica clasică în interesul și atenția oamenilor. Are, de asemenea, rolul de a păstra și promova excepționalul dar al lui Enescu. „Orașul cântă” demonstrează că muzica clasică poate fi un ritm potrivit vieții contemporane, un însoțitor al activităților de zi de zi și continuă efortul marelui compozitor de a duce muzica peste tot”,  a declarat Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Internațional George Enescu.

Peste 30 de spații de eveniment (parcuri, muzee, centre comerciale, dar și clădiri de birouri din București) vor vibra cu energia muzicii clasice, asigurată de coriștiși instrumentiști care fac parte din Programul Național Cantus Mundi, pe toată perioada festivalului.

Festivalul Enescu și Cantus Mundi își unesc forțele în acest an pentru a realiza cea mai mare reprezentație stradală a muzicii clasice dintr-un oraș din România. Va fi o muzică venită din sufletele a mii de copii, care prin intermediul acestor evenimente vor avea acces la cultură și vor fi puși în lumina reflectoarelor cu toată frumusețea, prospețimea și talentul lor. Sperăm că bucureștenii vor fi încântați să-și vadă orașul cântând și salutăm aderarea celui mai mare program de integrare socială prin muzică, Programul Național Cantus Mundi, la cel mai important eveniment cultural din România – Festivalul Internațional George Enescu”, a declarat Emil Pantelimon, Manager al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Muzicienii vor putea fi întâlniți în parcuri din fiecare sector al Bucureștiului: Parcul Regele Mihai I al României (Sectorul 1), Parcul Circului de Stat (Sectorul 2), Parcul Unirii (Sectorul 3), Parcul Tineretului (Sectorul 4), Parcul Sebastian (Sectorul 5) și Parcul Drumul Taberei (Sectorul 6). De asemenea, artiștii vor susține reprezentații și în patru muzee: Muzeul Municipiului București, Muzeul Theodor Aman, Muzeul vârstelor – Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Nicolae Minovici, precum și în patru centre comerciale – Băneasa Shopping City, Mega Mall, Afi Cotroceni și Sun Plaza.

Muzica clasică va ajunge și în spațiile de birouri cu sprijinul CBRE România, care administrează 20 de clădiri de birouri, precum și mall-ul Sun Plaza în București. CBRE România va facilita accesul muzicienilor în clădiri și va găzdui mini-concertele de muzică clasică susținute de artiștii Programului Național Cantus Mundi în aceste spații neconvenționale, urmărind astfel viziunea companiei de a aduce valoare pe componenta umană a spațiilor pe care le administrează. Programul mini-concertelor va fi stabilit în pauzele de prânz, prin rotație în toate clădirile. De asemenea, pentru a putea extinde prezențele în oraș, CBRE România va susține cooptarea altor muzicieni sau orchestre care se vor coordona cu demersurile Programului Național Cantus Mundi.

La fiecare ediție a Festivalului George Enescu am fost martorii unei transformări, de poveste, a orașului. În acest an, în spiritul care ne caracterizează, am făcut un pas înainte devenind din susținători, facilitatori ai ascultării de muzică clasică. Considerăm că spațiile de lucru trebuie să acomodeze interesele oamenilor, să includă atât aspectele pragmatice, cât și pe cele care le completează activitatea și adaugă un sens valoros vieții. Facem acest lucru în fiecare zi cu partenerii și clienții noștri ceea ce a condus natural la abordarea nouă a sprijinului pe care CBRE îl oferă impresionantului Festival Enescu și în 2019”, a declarat Răzvan Iorgu, Director General al CBRERomânia.

Orașul cântă este un proiect dezvoltat de Programul Național Cantus Mundi prin Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, cu susținerea CBRE România, sub egida Festivalului Internațional George Enescu.

Despre CantusMundi

Instituit prin Hotărârea nr. 285/ 17.05.2018 a Consiliului General al Municipiului București, Programul Cantus Mundi București se desfășoară pentru dezvoltarea mișcării corale din Capitală, astfel încât, în perioada următoare, 300 de noi coruri să reunească peste 9.000 de copii și tineri bucureșteni, motivați să fie parte a unei mișcări culturale prestigioase și incluzive. Cantus Mundi București este implementat în cadrul Programului Național Cantus Mundi și se desfășoară în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive. Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat alături de membri ai Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 8 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.170 de coruri. Peste 40.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

02
/11
/15

Doi violoniști români, două viori Stradivarius, o singură scenă: Alexandru Tomescu și Răzvan Stoica susțin o reprezentație inedită în fața publicul român, joi, 3 decembrie, de la ora 20.00, în cadrul evenimentului Duo Stradivarius, găzduit și organizat de Palatul Bragadiru în parteneriat cu TVR.

28
/10
/15

Orchestrele și Corurile Radio își reafirmă “promisiunea” adresată publicului la începutul acestei stagiuni, aceea de a invita la Sala Radio tineri muzicieni români care și-au desăvârșit pregătirea artistică în afara țării și sunt deja aplaudaţi pe scene din străinătate. De această dată, în concertul derulat miercuri, 4 noiembrie  (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului său, CRISTIAN BRÂNCUȘI, vă oferă şansa de a asculta la Bucureşti pe unul dintre apreciaţii pianişti români ai noii generaţii, într-un concert 100% MOZART.

28
/10
/15

Intitulat „Magia muzicii de film“, concertul extraordinar cu Ruxandra Maria Urdăreanu (soprană) şi Dan Stoenescu (pian) va avea loc joi, 29 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale (intrarea prin Calea Victoriei nr.88).

27
/10
/15

Fundaţia Calea Victoriei vă invită la un nou eveniment din seria conferinţelor interactive „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni”, pe 31 octombrie, de la ora 18.00, la Grand Hotel Continental. Dirijorul Tiberiu Soare va povesti despre compozitorul Gustav Mahler.

27
/10
/15

În continuarea tradiţiei instaurate în stagiunile precedente, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită în jurul datei de 1 noiembrie la un concert special, dedicat ZILEI RADIO ROMÂNIA. La 1 noiembrie 1928, cu 87 de ani în urmă, a avut loc difuzarea primei emisiuni a serviciul public de radio al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune - SRR (cunoscută sub numele de brand Radio România).

26
/10
/15

În seara asta, la Sibiu, debutează cea de a II-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil. Ca urmare a colaborării strânse cu Fundația Clara Haskil din Elveția, cel care va deschide ediția din acest an a Festivalului de la Sibiu este muzicianul brazilian de origine română Cristian Budu, cel mai recent câștigător al prestigiosului Concurs Internațional Clara Haskil de le Vevey, Elveția.

26
/10
/15

Am să încerc să vă prezint una dintre aniversări care mi s-a părut cea mai originală, cea mai ieșită cu totul din comun. (...) Am stat pe plajă, în apă, toată ziua. Am vrut la un moment dat să beau o gură din sticla de șampanie, pe care o înghesuisem în nisip în apropierea apei și o băteau valurile ca să o mai răcească. Era atât de caldă și avea un gust atât de rău, încât am preferat să o torn pe mine și să-mi urez singură 'La mulți ani! - Corina Chiriac. Îndrăgita cântăreață şi actriţă împlineşte astăzi 66 de ani.

26
/10
/15

Într-o zi de 26 octombrie (1673) se năştea Dimitrie Cantemir, domnu al Moldovei în două rânduri și important cărturar al umanismul românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin.

24
/10
/15

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz are loc în Sibiu, între 13 și 15 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Si anul acesta au fost invitați artişti cu abordări muzicale spectaculoase, cu povești şi perspective inedite.

24
/10
/15

Doctorandă în anul I la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti sub îndrumarea prof. univ. dr. Șerban-Dimitrie Soreanu, pianista Mădălina Claudia Dănilă este pentru a doua oară oaspete al Stagiunii de marţi seara, de la Ateneu, pe 27 octombrie.

23
/10
/15

Joi, 29 octombrie, ora 19.30, Jazz:ish te va introduce într-o atmosferă electrică alături de Nils Petter Molvær, unul dintre pionierii “future jazz-ului”, un subgen format prin fuziunea muzicii electronice cu jazz-ul.