Festivalul International de Animatie ‘Gulliver’ la a XX-a editie
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-animatie-gulliver-la-a-xx-a-editie/

Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ găzduieşte, începând de luni, timp de cinci zile, cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Animaţie ‘Gulliver’. Potrivit directorului adjunct al teatrului, Stelian Stancu, festivalul marchează 60 de ani de la înfiinţarea, la Galaţi, a Teatrului de Păpuşi – Teatrul de Stat, cum se numea în 1952. Vor fi prezentate […]

Un articol de Andrada Văsii|20 noiembrie 2012

Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ găzduieşte, începând de luni, timp de cinci zile, cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Animaţie ‘Gulliver’.

Potrivit directorului adjunct al teatrului, Stelian Stancu, festivalul marchează 60 de ani de la înfiinţarea, la Galaţi, a Teatrului de Păpuşi – Teatrul de Stat, cum se numea în 1952.

Vor fi prezentate 17 spectacole susţinute de trupe din Turcia, Bulgaria, Republica Moldova, dar şi din Bucureşti, Constanţa, Piteşti, Bacău, Braşov, Timişoara, Alba Iulia, Iaşi, Râmnicu Vâlcea, Ploieşti. 

De asemenea, doi păpuşari din China vor susţine, miercuri şi joi, în sala Studio, workshop-uri despre arta animaţiei.

Juriul va fi alcătuit din criticul de teatru Marius Zarafescu – preşedinte, regizoarea Maria Mierluţ şi profesorul Ilie Zanfir, directorul Bibliotecii V.A. Urechea- membri.

Stancu a menţionat că Teatrul pentru copii ‘Zorlu’, din Istanbul, Turcia, va fi prezent vineri cu ‘Răţuşca cea urâtă’, un musical care va avea premiera pe scena gălăţeană, fiind prezentat în limba turcă şi tradus simultan în limba română.  De asemenea, din Bulgaria, va veni trupa Teatrului de Păpuşi din Yambol, care va închide festivalul cu spectacolul ‘Remi şi leul cel bătrân’. Păpuşarii Teatrelor ‘Guguţă’ şi ‘Licurici’, din Chişinău, vor prezenta, joi, ‘Sarea în bucate’ şi vineri, ‘Crăiţa florilor’.

‘Ne bucurăm că, după câţiva ani de absenţă, vor veni din nou la Galaţi Teatrele din Braşov şi Timişoara. De asemenea, bunii noştri prieteni de la Ţăndărică, din Bucureşti, cu care în ultimii ani împărţim podiumurile festivalurilor din ţară’, a declarat Stelian Stancu.

Studenţii vor prezenta două spectacole pentru adulţi, cei de la UNATC Bucureşti – ‘Buzunarul cu pâine’, miercuri, iar cei de la Universitatea de Arte ‘George Enescu’ din Iaşi, ‘Alb şi negru’, joi.

Teatrul ‘Ţăndărică’ din Bucureşti va deschide festivalul luni, cu spectacolul ‘Rapunzel’. Apoi vor urma actorii Teatrului pentru copii şi tineret ‘Elpis’ din Constanţa, cu ‘Frumoasa şi bestia’, iar Asociaţia ‘Ataraxia’ din Râmnicu Vâlcea va prezenta ‘Greieraşul cântăreţ’. Marţi, au fost programate următoarele spectacole: ‘Scufiţa Roşie’ – Teatrul Aşchiuţă Piteşti, ‘Cenuşăreasa’ – Teatrul ‘Bacovia’ Bacău şi ‘Vine, vine… Caragiale’ – Teatrul ‘Ciufulici’  Ploieşti.

Tot marţi, va avea loc o dublă lansare de carte, ‘Despre arta păpuşarilor români. Dialoguri cu maeştrii scenei’ (două volume), de Toma Hogea şi  ‘Ringul iubirii’, (poeme) de Simona Negritoru.

Preţul biletelor este opt lei pentru copii şi zece lei pentru adulţi.

Sursa: Agerpres

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?