Festivalul Internaţional Dobrojazz a ajuns la cea de-a IV-a ediție
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-dobrojazz-a-ajuns-la-cea-de-a-iv-a-editie/

Între 23 şi 25 iunie, Fundaţia ParteR cu sprijinul Consiliului Judeţean Tulcea organizează cea de-a patra ediţie a Festivalului Dobrojazz – festival internaţional de ethno-jazz – care va avea loc la Tulcea, în curtea Casei Avramide (str. Progresului 32). Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc pe 23 iunie, începând cu ora 20.00.

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2017

Timp de trei zile, în curtea Casei Avramide vor avea loc recitaluri ale artiştilor invitați – ROMANIAN IMPRESSIONS TRIO (România / Germania), BLAZIN’ QUARTET (Bosnia / Italia / Grecia / Bulgaria), FAUSTO BECCALOSSI ITUAR TRIO (Italia) – și se vor proiecta filme care vor face o retrospectivă a traseului jazz-ului autohton.

Păstrând identitatea conceptului de ethno-jazz, festivalul are scopul de a face cunoscute propriile tradiții muzicale românești, dar și de a asimila diverse muzici tradiționale și influențe din teritoriul european.

De asemenea, prin locul ales pentru desfășurare, Dobrojazz încurajează iubitorii muzicii de calitate să descopere una dintre cele mai interesante zone culturale ale țării – Dobrogea – recunoscută pentru diversitatea etnică și patrimoniul său de excepție.

Prețului unui bilet pentru o zi este de 25 lei, abonamentul pentru toate cele patru zile este 60 lei – acestea pot fi achiziționate la ART-CAFÉ CASA AVRAMIDE (Tulcea, str. Progresului nr.32, rezervări 0732210051 / 0724081810). Pentru mai multe detalii puteți vizita www.dobrojazz.ro și pagina de facebook https://www.facebook.com/dobrojazz.

Casa Avramide

PROGRAMUL FESTIVALULUI DOBROJAZZ #4

Vineri 23/06:

*ora 20.30

ROMANIAN IMPRESSIONS TRIO

Nadia Trohin / vocal  (România)

Nicolas Simion / saxofon, clarinet  (Germania)

Sorin Romanescu / chitară (România)

Sâmbătă 24/06:

*ora 18.00

music-poetry performance OBLOMOLOTOV x2

Mugur Grosu / texte, voce & electronice (România)

Dragoş Andriana / instrumente preparate (România)

*ora 20.30

BLAZIN’ QUARTET

Srdjan Ivanović  / tobe, percuție, electronice (Bosnia)

Federico Casagrande / chitară, electronice (Italia)

Andreas Polyzogopoulos / trompetă, electronice (Grecia)

Mihail Ivanov / chitară bas (Bulgaria)

Duminică 25/06:

*ora 20.30

FAUSTO BECCALOSSI  ITUAR TRIO

Fausto Beccalossi / acordeon (Italia)

Guido Bombardieri / clarinet, saxofon  (Italia)

Oscar Del Barba / pian  (Italia)

*În fiecare seară, după recitalurile artiștilor invitați,  în curtea Casei Avramide vor fi proiectate filme, emisiuni și concerte de jazz.

Foto: Dobrojazz – facebook

 

12
/01
/22

Iași, 11 ianuarie 2022 - Cea de-a treia ediție a Classix Festival va avea loc în perioada 13 - 19 februarie 2022 și se va desfășura în format hibrid (fizic și online), reunind peste 40 de personalități internaționale ale muzicii clasice din 14 țări la Iași.

23
/12
/21

Nu vă lăsați păcăliți de apariție discretă și micuță a Andreei Mădălina Barbu în afara scenei. Atunci când cântă, Andreea Mădălina se transformă într-o forță a naturii. Vocea ei de soprană de coloratură atinge tonuri foarte înalte „ca de privighetoare” și te poartă în povestea muzicală pe care o interpretează.

22
/12
/21

La TVR 1, Crăciunul vine cu bucurie: colinde, poveşti impresionante, surprize pentru copii şi oameni mari, întâlniri încărcate de emoţie. Ne vom delecta cu programe de sărbătoare pregătite pentru telespectatorii de toate vârstele, pentru toţi cei care ne lăsăm cuprinşi de magia sărbătorilor de iarnă. Semifinala „Vedeta populară”, emisiuni şi ediţii speciale – „Iată, vin colindătorii!”, „Poveşti de Crăciun”, „Exclusiv în România”, „Moş Crăciun ...de împrumut”, animaţii pentru copii, precum şi filme cu tematică de Crăciun sunt câteva dintre programele pe care TVR 1 le oferă telespectatorilor săi în perioada 24-27 decembrie.

19
/12
/21

Din 20 până în 26 decembrie, zilnic, de la ora 10.00 (în reluare de la ora 17.00), vă așteaptă cadourile pregătite de Andreea Kiseleff și Lucian Haralambie “Sub bradul de Crăciun” – colinde, cântece de Crăciun, dar și opusuri celebre, alături de cele 6 cantate care compun “Oratoriul de Crăciun” de Johann Sebastian Bach.