Festivalul Internațional „George Enescu” avertizează în privința vânzării neautorizate de bilete
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-george-enescu-avertizeaza-in-privinta-vanzarii-neautorizate-de-bilete/

Reprezentanţii Festivalului „George Enescu” au emis o atenţionare în ceea ce priveşte vânzarea neautorizată de bilete. Redăm mai jos mesajul oficial.

Un articol de Liliana Matei|19 martie 2019

Am fost informați de faptul că bilete la concertele din cadrul Festivalului „George Enescu”, ediția 2019, sunt puse în vânzare pe un site care nu are nici o formulă de parteneriat cu Festivalul sau cu partenerii oficiali de ticketing, Eventim.

Site-ul în cauză extrage în mod automat bilete (achiziționează prin programe automate) sau vinde bilete achiziționate de alți utilizatori.

Vă rugăm să aveți în vedere că aceste achiziții nu sunt sigure întrucât comenzile sunt emise pe numele și identitățile celor care au achiziționat biletul la prima mână, iar cumpărătorul la mâna a doua practic nu are niciun control asupra achiziției și riscă să fie înșelat.

De exemplu, în cazul în care cumpărătorul inițial renunță la comandă, Eventim returnează banii și anulează biletul astfel ca accesul la sală nu va mai fi posibil pentru cumpărătorul la a doua mână.

Eventim a avansat solicitari pentru oprirea acestei activități, din păcate, în țara de origine a site-ului acest tip de vânzare este permis și activitatea nu poate fi oprită.

Artexim înainteaza în acest moment o plângere la poliție.

Vă rugăm să achiziționați bilete numai din sursele oficiale: www.eventim.ro, magazinele partenere Eventim: Telekom, Orange, Vodafone, Diverta, Librăriile Humanitas și Cărturești, Carrefour și stațiile OMV) și la punctele de lucru Eventim din București (Bdul I.C.Bratianu, Nr.6 din Cinema PRO) și Cluj-Napoca (Str. Alexandru Vaida-Voevod, Nr.53 B din Iulius Mall), casieriile UPC din București și Cluj-Napoca și site-ul www.festivalenescu.ro.

09
/08
/13

De astăzi într-o lună, pe 9 septembrie 2013, Festivalul „George Enescu“ prezintă publicului românesc unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din cadrul acestei ediţii: „The Infernal Comedy“ („Confesiunile unui ucigaş în serie“); dirijorul austriac Martin Haselböck, împreună cu actorul american John Malkovich și cu regizorul austriac Michael Sturminger au dezvoltat această dramă teatrală.

03
/08
/13

Prima înregistrare muzicală din cariera lui Luciano Pavarotti, realizată în 1963, va fi inclusă pe un album care va cuprinde 50 dintre hiturile marelui tenor şi va fi lansat în octombrie. Înregistrarea - aria "Che Gelida Manina" din "La Boheme" de Giacomo Puccini - a fost realizată după debutul tenorului la televiziunea britanică, în 1963, în emisiunea "Sunday Night At The London Palladium with Bruce Forsyth".